Costache Aristia, actor, regizor, profesor, poet, autor dramatic şi traducător

Daniela Dumitrescu, muzeograf Colecţia C.I. şi C.C.Nottara-Muzeul Municipiului Bucuresti

Secolul al XIX-lea a fost un secol extrem de frământat de tulburări social-politice în prima sa jumătate, când teatrul va cunoaşte un avânt neaşteptat datorită lui Iordache Golescu, Ion Heliade Rădulescu, Gherghe Lazăr, Costache Aristia și a altor intelectuali care au sprijinit dezvoltarea unei culturi şi literaturi originale. Pe teritoriile Moldovei şi Ţării Româneşti, şi prin intermediul Eteriei, cu organizaţiile sale cultural-politice ce deserveau mişcărea de eliberare naţională de sub jugul otoman, cultura greacă se face cunoscută prin ideile sale și găsește o bună răspândire prin intermediul teatrului. Astfel, teatrul devine o tribună socială, unde aspiraţiile social-politice de idealuri revoluţionare ale actorilor-diletanţi ai teatrul grecesc au ca scop trezirea conştiinţei naţionale. Interpretarea unor fragmente din piesele lui Alfieri, Voltaire sau a tragediei “Aspasia” de Iakovaki Rizo Nerulos în 1810, au fost urmate de alte reprezentaţii ce au avut loc pe scena teatrului de la Cişmeaua Roşie, în 1818, unde s-au jucat piesele “Moartea fiilor lui Brutus” de Voltaire, ”Hecuba” de Euripide, urmate de interpretările elevilor de la Liceul Sf.Sava, sub directa îndrumare a lui Gheorghe Lazăr.

Costache Aristia, patriot revoluţionar, poet, profesor, actor, regizor, traducător şi autor dramatic, se naște la București în 1800, urmează cursurile Academiei Grecești, joacă teatru pe scena școlii Academiei Grecești în 1817, iar anul următor este trimis de Ralu Caragea, fiica cea mică a domintorului Caragea, la Paris, să studieze arta dramatică alături de Joseph de Talma. În perioada 1820-1821 „joacă teatru revoluționar la Cișmeaua Roșie”, participă la evenimentele din jurul anului 1821 alături de alți intelectuali, iar între anii 1822-1825, la insistențele lordului Gilford, primește o subvenție pentru a urma studii de teatru la Academia Ionică din Corfu. În perioada 1829 – 1948 Costache Aristia devine profesor de greacă și franceză, de artă dramatică, cronicar, îndrumător teatral, poet, regizor, dramaturg, traducător.

Regizează “Fiii lui Brutus” și “Orest” „Meropa”, „Zaira” în casele serdarului Ghica, apoi la Colegiul Sf. Sava, în cadrul teatrului şcolar, au fost reprezentate piesele “Mahomed” sau “Fanatismul” de Voltaire, tradusă de Ion Heliade Rădulescu. În toată această perioadă climatul cultural-artistic a fost întreţinut continuu de intelectuali prin punerea în scenă în caselele boierilor a unor spectacole ce au intensificat interesul publicului și al presei și astfel, sub îndemnul acestora, au creat în 1827 ”Societatea literară”, cu scopul de a se înfiinţa un teatru naţional, urmat apoi de înființarea Societății filarmonice, în 1833.

Demersurile sale artistice se vor concretiza odată cu înfiinţarea la Bucureşti a Societăţii literare, în anul 1827, fiind sprijinit în acțiunile sale de Eliade Rădulescu, Dinicu Golescu şi Stanciu Căpăţîneanu. Profesor particular în casele serdarului Ghica, Costache Aristia punea în scenă mici fragmente din piese de teatru în limba greacă, jucând alături de Smărăndiţa Ghica, Eufrosina Bogdan, Eugen Predescu, Manole Anghelescu, Iosefina şi Cecilia Raymondi, Scarlat Ghica, Iancu Ghica şi mulţi alţi tineri entuziaşti. În acest context, alături de coordonarea întregii trupe, regiza şi interpreta roluri care cereau forţă, determinare și studiu intens, aşa cum a fost interpretarea personajelor Cezar, Agamemnon, Oedip etc. Aceleaşi viziuni pedagogice le-a avut şi faţă de elevii Şcolii Sf. Sava din Bucureşti, elevi care, influenţaţi de I.H.Rădulescu, I.Câmpineanu, vor interpreta versuri cu pasiune, apoi vor performa în piesele de teatru “Mahomed sau Fanatismul” de Voltaire, piesă tradusă în versuri de Ion Eliade Rădulescu, sau “Ceasul de seară” de Kotzebuie, jucate în limba română, fapt ce a sporit nemulţumirea unor boieri şi a stăpânirii, care nu doreau afirmarea teatrului cult. Teatrul a continuat să se joace în casele lui Ion Câmpineanu, Băleanu, Voinescu, fraţilor Goleşti, fraţilor Creţulescu şi a multor altora, unde se citea literatură istorică, fragmente din poemele lui Alphonse de Lamartine, Victor Hugo, Grigore Alexandrescu, intensificarea acestor manifestări cultural-artistice conducând ulterior la înfiinţarea Societăţii Filarmonice. Scopul Societăţii era acela de „a acţiona pentru cultura limbii româneşti şi înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale şi instrumentale în Prinţipat şi spre formarea unui Teatru Naţional”. Dezvoltarea teatrului românesc s-a produs datorită evoluției formelor de expresie artistică a literaturii, a muzicii în general, rezultând astfel apariția unei şcoli de artă dramatică în care elevii urmau să joace piese de teatru în limba română, urmată de alcătuirea unei reviste care să cuprindă articole despre întregul demers literar-artistic al unui conţinut teatral.

Profesor de declamaţie la Şcoala Filarmonică, Costache Aristia va începe cursul mai întâi prin a deprinde pe tineri cu „cetirea după duhul perioadelor”, introducând pe cititori în interesul celor scrise. “Al doilea, va păşi întru citirea cea adevărată a versurilor, apărând pe cât se va putea pe cititori de a face a se auzi monotonia rimei. Al treilea, va trece întru a arăta patimile şi caracterele, imitând pe cât se va putea natura. Al patrulea, va înainta întru facerea gesturilor (hironomie), întru mişcarea muşchilor, întru luarea poziţiunilor interesante vederii şi picturii şi întru zugravirea cea adevărată a patimilor şi caracterelor. Al cincilea și ultimul va ajunge prin unirea la un loc a mai mulţi tineri în partea cea dramatică”. Psihanalizarea personajului întruchipat, „zugrăvirea cea adevărată a patimilor şi caracterelor”, citirea textului cu voce tare, exprimarea acestuia printr-o mişcare adecvată, printr-o atitudine conformă cu plasticitatea corporală, iată cheia exerciţiului actoricesc pe care îl recomanda elevilor săi Costache Aristia.

Traducător neobosit, atent la calitatea literară a pieselor de teatru „Saul” sau „Virginia” de Vittorio Alfieri, a tradus din limba greacă „George Dandin” de Moliere, sub titlul „Conul Crăcănescu şi Coana Crăcănesca”, apoi „Iliada”, în 1868, cu titlul său introductiv „Disertaţie asupra versului hexametric”, prezentând-o în cadrul Ateneului Român. Apoi traduce şi publică „Vieţile paralele” de Plutarh în 1858 şi „Biblia sacră” în 1859. Despre evoluţia lui dramaturgică se cunosc foarte puţine lucruri, dar se cuvine să amintim aici de tragedia „Armodios” şi „Aristoghiton sau Panathinea”, ultima fiind publicată în 1840, la Atena, iar către finalul vieţii publică ultimele traduceri în versuri ale Cântului I din Homer. În 1856 este numit bibliotecar la liceul Sf.Sava, liceul fiind transformat apoi în Biblioteca Naţională, ulterior Biblioteca Academiei. Pentru întreaga sa activitate literar-artistică în 1876 a fost decorat cu medalia “Bene Merenti”, clasa I, şi alături de Iancu Văcărescu, Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu, Nicolae Bălcescu, fraţii Goleşti şi mulţi alţii numele lui va rămâne posterităţii.

Bibliografie :

Constantin Aristia de Ana Maria Popescu şi Alexandru Machedon, Editura Meridiane, Bucureşti, 1967;

Revista Teatrul nr.11, Revista Lunară Editată de Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă şi de Uniunea Scriitorilor din R.P.R., 1964 (Colecţia C.I şi C.C.Nottara);

Istoria Teatrului în România, vol.I, Editura Academiei Republicii România, 1965(Colecţia C.I şi C.C. Nottara);

Teatrul românesc, vol. I, Editura pentru Literatură, 1961;

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.