(VIDEO) Cum le mai mestecă și înghite Prună

Fostul ministru al Justiției Raluca Prună a susținut, joi, că în dosarul de candidatură a procurorului general, Augustin Lazăr, nu a văzut nicio ordonanță de clasare care îl viza pe Klaus Iohannis care să fi fost semnată de Augustin Lazăr sau de Cristian Lazăr, asta în condițiile în care procurorul general însuși a dat de înțeles că a existat ordonanța de clasare dând însă vina pe o „eroare de grefă”.

„Spunem aşa – exista o ordonanţă de clasare pe care încă nimeni nu a văzut-o, care s-a dat în 2013 de Lazăr, dar e ca la Radio Erevan, nu de Lazăr Augustin, ci de Lazăr Cristian în 2013, când cetăţeanul Iohannis era primar şi asta s-a dat pentru ca în 2016 să şantajăm preşedintele. Nu am văzut niciodată niciun fel de ordonanță de clasare care să fi fost semnată sau nesemnată de Augustin Lazăr, de Cristian Lazăr la dosar. Nu a existat așa ceva. Eu nu am trimis la preşedinte aşa ceva ”, a spus Raluca Prună, joi, într-o conferință de presă.

În opinia lui Prună, este „ridicolă toată această poveste şi are un sens foarte important: sensul este ca noi să vorbim azi despre asta, în loc să ne punem întrebarea care este temeiul legal în baza căruia s-a declanşat procedura de revocare a procurorului general. „Şi afirmaţia mea este că nu există temei legal”, a susținut fostul ministru.

Cioloș și Prună, conferință de presă

Scandalul Lazăr-Toader: Fostul premier Dacian Cioloș și fostul ministru al Justiției Raluca Prună susțin o conferință de presă.

Publicată de Epoch Times Romania pe Joi, 1 noiembrie 2018

Aceasta a mai afirmat că cerința ca în dosarul de candidatură pentru funcția de procuror general să fie introduse și alte lucrări decurge dintr-un regulament al CSM, care a apărut după ce în anul 2005 a fost introdus ministrul Justiției în procedura de numire și revocare.

„Trebuie spus și că cerința ca aceste lucrări să fie depuse împreună cu un plan de management este o cerință care decurge dintr-un regulament al CSM și a survenit imediat după ce ministrul, în 2005 a fost reintrodus în procedură. În clipa în care s-a reintrodus ministrul în procedură, CSM a adoptat în 2006 un regulament în care spune -în vederea acordării avizului, aceasta este procedura pe care o desfășurăm la CSM-”. Cerințele erau, printre altele, depunerea unui plan de management și depunerea acestor lucrări”, a adăugat Prună.

Raluca Prună este ministrul Justiției care l-a propus pe Augustin Lazăr ca procuror general în 2016.

Lazăr a dat vina miercuri seară, după comunicatul Ministerului Justiției privind ordonanța de clasare a dosarului lui Klaus Iohannis, pe „o eroare de grefă” din martie 2016, arătând în același timp că documentul a fost semnat de alt procuror.

„Am aflat abia după o săptămână de suspans că ordonanța de clasare invocată de ministrul justiției nu a fost emisă, confirmată sau verificată de subsemnatul în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, astfel cum acesta a lăsat să se înțeleagă, enumerând-o ca motiv de revocare. Este un mod tipic de manipulare prin distorsionarea adevărului. Ministrul justiției exploatează o eroare de grefă survenită în martie 2016, făcută cu ocazia selectării lucrărilor necesare pentru procedura de numire în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Efectuând copii după documente redactate de A. Lazăr, grefiera a fotocopiat, urmare a unei erori generate de identitatea numelui de familie, ordonanța emisă de procurorul șef adjunct de secție Cristian A. Lazăr din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Această ordonanță de disjungere cu privire la alte persoane a ajuns prin declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, dosar pe care l-am repartizat, spre soluționare, unui procuror. Copiile mai multor lucrări au fost introduse într-un plic și depuse împreună cu proiectul de management la Ministerul Justiției, unde eroarea a fost observată și înlăturată. Proiectul a fost publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii în perioada 4 – 21 aprilie 2016, fiind pus în dezbatere publică, perioadă în care s-au efectuat verificări asupra candidatului, așa cum s-a dispus prin Hotărârea Secției pentru Procurori nr. 235 din 4 aprilie 2016. Printr-o adresă emisă, Consiliul Superior al Magistraturii ne-a comunicat că această ordonanță de clasare, aparținând altui procuror, nu s-a aflat în dosarul de candidatură. De altfel, documentul care poartă numele altui procuror nu poate fi utilizat pentru verificarea raționamentului juridic al candidatului”, a transmis Augustin Lazăr, printr-un comunicat de presă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Competente cenusii, demnitati si onoare – dezastrul nu-i intamplator.

  2. Asta nu știe nici măcar câte prune are în traistă. Dacă nu a văzut ea sau nu își amintește să fi văzut o hârtie, asta nu înseamnă că nu ar fi fost posibil ca acea hârtie să existe. Este ca și cum un hoț s-a apăra în instanță, aducând un martor care nu l-a văzut furând.

  3. Numai nulitati ne-au condus in ultimele trei decenii, cu exceptiile de rigoare. Astia sunt ilegal de prosti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.