„DEX-ul îi defineşte pe ţigani drept ‘persoane negricioase cu apucături rele’!”

S-au scurs o grămadă de bani alocaţi integrării romilor prin diverse buzunare şi nu s-a ajuns la niciun rezultat…

Responsabilitatea privind situaţia în care se găsesc cetăţenii României, indiferent de etnie, revine guvernului României. Guvernul a încercat să externalizeze problema romilor de la noi, spunând că nu este una românească, ci europeană. Din acel moment, lucrurile au luat o turnură greşită, pentru că politicile pentru cetăţenii români de etnie romă s-au făcut la Bruxelles. Pe de altă parte, să ştiţi că n-au fost foarte mulţi bani alocaţi. Un coleg de-al nostru, sociolog, Gelu Duminică, a făcut o estimare a perioadei postdecembriste şi a constatat că s-a investit pe an puţin peste un euro pentru fiecare rom. Mai mult investim în vaci, pentru că pe fiecare cap de vacă furajată alocăm doi euro pe an.

De ce oare cei mai mulţi ţigani se află în România? De prigoniţi ce sunt?

Nu sunt cei mai mulţi în România, sunt foarte mulţi în Brazilia, în Turcia, acolo estimarea oficială fiind de 5 milioane. La noi sunt cam două milioane, oficial fiind declaraţi 618.000…

Şi-atunci de ce nu se declară, de ce e obligat statul român să ia în calcul două milioane?

Dacă oficial sunt 600.000, guvernul trebuie să ia în calcul doar acest număr. Pe de altă parte există şi grupuri asociate. Rudarii, de exemplu, care duc o viaţă pastorală, balcanică, numiţi de către noi ţigani, sunt săraci şi duc viaţa pe care-o duc pentru că au pielea închisă la culoare. Ei nu se declară ţigani, îi identificăm noi ca fiind ţigani. De altfel, DEX-ul din ‘98 îi defineşte pe ţigani drept “persoane negricioase cu apucături rele”. Iar la rom apare „idem ţigan”. În Republica Moldova, spre exemplu, când au făcut dicţionarul ăla româno-moldovenesc, traducerea era “ţigan=român” şi-au zis toţi că sunt jocuri politice. De fapt era “roman” cu accentul ascuţit pe “a”. Apar întotdeauna la început de mandat politicieni care propun schimbarea titulaturii de rom în ţigan ca să nu ne confundăm.

Există o mare discrepanţă între “vârfurile”, elitele provenite din etnia ţigănească şi marea masă. De ce oare?

Există o clasă de mijloc invizibilă, însă cei din această categorie nu se mai declară romi, pentru că n-au niciun avantaj. Familia mea a fost un exemplu. Oameni cu studii superioare nu şi-au mai declinat etnia pentru că aveau doar de pierdut. Am apărut ulterior eu şi m-am declarat rom. Până la 18 ani n-am ştiut nimic altceva despre romi decât că au existat nişte ţigani sclavi care ulterior au fost dezrobiţi. Când am luat decizia să mă declar rom, n-au ştiut nici părinţii, nici bunicii.

Te-ai apucat şi de un studiu antropologic în domeniu…

Da, îmi dau doctoratul în antropologie, având ca temă impactul pe care l-a avut comunismul asupra diverselor comunităţi de romi. Dar apropos de comunism; comunismul a avut un impact pozitiv pentru multe grupuri de romi, separate prin sclavie timp de 500 de ani în rudari, căldărari, ursari etc. Eu sunt neam de fierar. A fost un salt social incredibil, pentru că foarte mulţi romi au avut acces la resurse pe care nici nu le visau până atunci; muncă, educaţie, cultură. Femeile din generaţia buncii erau casnice, dar cele din generaţia mamei mele au lucrat cot la cot cu bărbaţii. Eh, ieşind de sub dominaţia bărbatului – economică în primul rând -, femeia romă a semnat emanciparea copiilor ei. Cu fiecare generaţie, am evoluat de la şcoală profesională, la liceu şi mai apoi la facultate. Şi totul a fost posibil datorită unor politici ale statului român! Bunicul meu a fost fierar la sat, a venit la Bucureşti şi s-a angajat la Republica, unde a devenit un tinichigiu foarte bun, a câştigat bine, şi-a făcut o casă, şi-a crescut copiii şi n-a mai dus grija zilei de mâine.

Iată, în timp ce vorbim, o ţigancă însoţită de soţul ei invalid caută prin gunoaie, iar cu siguranţă, când va trece pe trotuar, toţi vor strâmba din nas şi îi vor ocoli…

Cu certitudine, aşa aş face şi eu şi dumneavoastră şi oricine.

Dacă aceşti oameni vor fi angajaţi de mâine, iar la locul de muncă vor “băga mâna” şi vor fi daţi afară, vor urla peste tot că sunt discriminaţi. Care ar fi totuşi soluţia?

Vă dau un titlu: “La politică, la fotbal şi la ţigani ne pricepem cu toţii”, şi aşa este, toţi spun să se ducă ţiganii la muncă. Am 15 ani de când lucrez în domeniu şi am participat la studii serioase, sociale, antropologice, jurnalistice… Soluţiile există, însă aplicate pe un model cultural. Nu poţi ca unor oameni care au fost nomazi o viaţă-ntreagă să le dai locuinţe la bloc. Vor veni cu calu-n casă. Eu am construit proiecte cu 30 de cooperative de meşteşugari, multe funcţionând foarte bine. Am accesat de la CE primele zece proiecte din Europa pe palierul social. Şi vă spun ce tip de proiecte am avut. Altele decât un copil dus la şcoală oricum, care nu va avea acum loc de muncă, va trăi ca zilier, hoţ, strângător de fier vechi, cerşetor sau mai ştiu eu ce naiba…

Vă dau doar un exemplu: La Mironeasa-Iaşi există o comunitate care a trăit din împletit coşuri din răchită. Însă coşuri extrem de proaste şi urâte, târne pentru cereale. I-am organizat într-o cooperativă, cu firmă, le-am asigurat managementul, am făcut investiţii minore într-un cazan de fierbere a răchitei şi într-o maşină simplă de decojire a ei. Eh, au ajuns de la un coş per bărbat per familie pe zi la 5-6 coşuri pe zi, frumoase, gălbui-maronii. Şi au făcut contract cu o florărie din Iaşi pentru 500 de coşuri pe lună. Şi-au ridicat nivelul de trai, copiii au fost încălţaţi, frumos îmbrăcaţi şi trimişi la şcoală. Aşadar, soluţii există, dar ele nu sunt globale. Fie că vorbim de cântat, de fier vechi, de împletituri, o faci ca să supravieţuieşti. Şi o să vedeţi că romii spoitori din Călăraşi sau Craiova au capotat. Spoiau ceaune, iar după ce-am fost invadaţi cu ceaune ieftine din import s-au apucat de colectat sticle goale, apoi de PET-uri şi cutii din aluminiu. Oamenii ăştia trebuie să supravieţuiască, iar dacă-i întrebaţi, vă vor spune că mai bine strâng PET-uri decât să dea în cap. Or, ei nu pot fi integraţi la modul clasic pentru că n-au şcoală.

Eu am văzut o scenă superbă acum nişte ani buni când România a bătut Anglia la fotbal. Nu mai ştiu exact anul, că de mult nu mai batem pe nimeni. Am văzut nişte gabori din Ardeal în centrul Bucureştiului pupându-se cu români şi bând împreună şampanie, trecând peste orice rahat în momentul în care aveau o bucurie comună. Problema e că avem prea puţine bucurii comune.

Repet, nu poţi veni cu o strategie naţională, cu un şablon de la Bruxelles, ci cu o multitudine de soluţii locale. Şi vă dau un exemplu. Foarte mulţi copii romi abandonează şcoala, iar cauzele sunt multiple. Unele dintre ele ar fi sărăcia, discriminarea şi segregarea şcolară. Acolo abordezi sărăcia. Apoi ceea ce ţine de tradiţie; la căldărari spre exemplu, unde fetele nu merg la şcoală, abordezi problema culturală. Te duci la pachet, nu doar cu educaţie, ci şi cu muncă sau tradiţie. Ba mai mult, nu abordezi problema locală doar pentru romi pe care-i scoţi din context, pentru că ai greşit din start. Te gândeşti şi la românul din jur şi-l ajuţi în aceeaşi măsură. Eu am fost în Bulgaria la un moment dat, s-a dus reprezentantul CE la o şcoală să vadă cum se derulează un program de integrare. Profesorii au început să împartă la un moment dat sandwich-uri. Copiii bulgari nu primeau sandwich-uri, doar cei romi. Vă daţi seama ce-au simţit copiii bulgari?

Nebunia cu drepturile colective ale minorităţilor…

I-am spus dobitocului din guvern care a gândit aşa ceva că nu e în regulă ce face, că îşi bate joc şi de romi, şi de bulgari. I-am spus măcar să rupă sandwich-urile în două. N-a mai fost nevoie, că ăia micii începuseră deja să-şi împartă pachetele, le-au dat o lecţie tuturor. Abordarea asta a problematicii romilor, scoasă din contextul comunităţii, a ceea ce există lângă tine, este o mare tâmpenie. La Roman, spre exemplu, există un ghetou în care trăiesc şi români, şi romi săraci. Ar fi culmea să faci programe special doar pentru romii din ghetou.

Te-a solicitat cineva din guvern pentru consiliere pe problema ţigănească?

Nu, pentru că atunci când ţipi la ei te percep ca pe-un duşman. Iar eu, în calitate de cetăţean român, nu ţip pentru că urăsc guvernul, ci pentru că-mi doresc ca guvernul meu, al României, să funcţioneze corect. Din păcate, când le spui că n-au făcut ceva bine au senzaţia că ai ceva cu ei. Apropos, România face strategii guvernamentale după ureche, pentru că toate studiile de la Cantemir încoace nu sunt luate în considerare, pentru că oamenii care ocupă posturi în domeniu n-au timp să citească. Şi ştiţi care-i problema cu “urechea”? Lăutarii uneori o mai nimeresc după ureche, însă în politici guvernamentale n-o vei nimeri niciodată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.