Distrugere în Valea Zânelor din Covasna (foto)

Primăria Covasna a depus o plângere penală pentru distrugerea căii ferate înguste din Valea Zânelor, în urma lucrărilor de exploatare a lemnului efectuate în proximitatea acesteia.

Primarul staţiunii, Gyero Jozsef, a declarat marţi, pentru Agerpres, că lucrările au vizat defrişarea vegetaţiei forestiere din perimetrul de protecţie a liniilor de electricitate aflate în proximitatea căii ferate înguste Covasna-Comandău şi au fost efectuate de către o firmă angajată de Societatea Electrica şi Ocolul Silvic Covasna.

„Există o reglementare legală privind obligativitatea defrişării vegetaţiei forestiere din arealul de protecţie a liniilor de electricitate (…) şi nu puteam spune că nu sunt de acord. E lege. Nu puteam spune „eu sunt şeriful şi pe aici nu se trece”. Nu aveam de ales (…) Ocolul Silvic şi Electrica au angajat un antreprenor pentru valorificarea masei lemnoase, firma nu e din zonă şi nu cunoştea regimul de monument industrial al căii ferate înguste. Au tras lemnul şi au afectat atât terasamentul, cât şi calea ferată, adică şinele şi traversele. Am depus o plângere penală pentru distrugerea căii ferate şi am cerut să se facă cercetările de rigoare. De asemenea, am somat antreprenorul să cureţe zona, inclusiv aleea de plimbare şi şanţurile de lângă drum. Acesta a venit, a recunoscut şi-a luat angajamentul să repare şi a spus că îi pare rău”, a afirmat primarul Gyero Jozsef.

Calea ferată îngustă, pusă în funcţiune în 1892 şi Planul înclinat de la Covasna-Comandău, folosite pe vremuri pentru transportul buştenilor din pădure, au fost achiziţionate de către Primăria şi Consiliul Judeţean Covasna în urmă cu patru ani cu scopul de a le reabilita şi introduce în circuitul turistic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

7 Comentarii

  1. „firma nu e din zonă şi nu cunoştea regimul de monument industrial al căii ferate înguste” 😂😂😂
    Adică dacă nu ar fi fost monument putea fi distrusă, nu-i aşa?
    În fine, nu-i nimic grav, a fost un accident, vor repara. Dar mi-a plăcut exprimarea.

  2. Trăiască Rregatu’ Rrom’! …ca la paki’s dîn Julești șî Ferentari, mînca-țh-aș……[Rumburak]

  3. Ce animale! E atât de frumoasă zona aia! Pe de altă parte, dacă ar fi fost reabilitate calea ferată și planul înclinat, poate nu le-ar fi distrus muncitorii. Mă cam îndoiesc, dar speranța moare ultima.

  4. Drujbarii venetici din UDMR au taiat padurile seculare ale romanilor. Au facut-o avand marele sprijin al lui Johanis, fratele austriecilor. Nu l-a auzit nimeni pe Gigel Aur sa protesteze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.