În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.
De pildă, s-a observat într-o localitate în care proprietarul magazinului universal folosise o vreme în exclusivitate teletransportul pentru aprovizionarea sa cu marfă, că localnicii au început să aibă dereglări ale dinţilor care pe de o parte se cariau, pe de altă parte le creşteau în mod nemaiîntâlnit caninii, creştere observată chiar şi la adulţi, aproape întreaga populaţie fiind obligată să stea cu gura semideschisă din cauza acestei deformări subite a dentiţiei. O comisie apărută la faţa locului a reuşit să depisteze şi cauze mult mai banale ale cariilor masive de care se plângea mai nou fiecare localnic, o analiză a apei fiind concludentă. Pentru creşterea caninilor nu s-au putut da explicaţii mulţumitoare, dar nici teletransportul nu putea fi acuzat în vreun fel concret de această consecinţă. Alte epidemii apărute în diverse puncte ale globului au dat şi ele naştere la acele coincidenţe stranii care erau îndeajuns ca prin acumulare să condamne noul procedeu, fără ca practic să se găsească undeva un raport de cauzalitate între metoda rapidă de transport şi fenomenele apărute. Peste tot se iveau şi indiciile unor cauze mai directe şi până la urmă s-a ajuns la concluzia că teletransportul acţionează ca un stimulator al răului, apt să scoată în evidenţă toate pericolele până la nivelul lor de nocivitate.
Ca în orice domeniu, piraterie se făcea şi în continuare cu teletransportul, dar procedeul fusese în sfârşit definitiv interzis.
Teletransportul născând atâtea discuţii şi fiind mereu pe prima pagină a publicaţiilor, la început ca o minune, apoi prin materiale pro şi contra şi, în sfârşit, prin efectele senzaţionale ale consecinţelor sale dovedite şi posibile, era firesc ca presa să înceapă din nou să se intereseze şi de autorul ideii. Iar Poolo, măgulit ca întotdeauna de publicitate, nu refuza nicio întâlnire cu ziariştii, trădându-mă într-un fel cu totul. Şi, deşi am asistat la multe dintre aceste întâlniri cu diferiţi jurnalişti şi mi-am dat cât se poate de limpede seama că niciunul dintre confraţii mei nu prindeau adevăratele nuanţe ale vorbelor lui Poolo, nuanţe cu care abia timpul m-a învăţat să mă deprind, au apărut totuşi o mulţime de cărţi despre teletransport şi despre autorul său, cărţi de popularizare, dar şi romane de tot soiul* domeniul meu devenind practic un imaş public în care poftiţi şi nepoftiţi stricau subiectul, acaparând atenţia publicului şi riscând să înmormânteze adevărul pe veci, sub un strat gros de reclamă ieftină.
Dar deşi teletransportul făcea atâta vogă, Poolo era deja cu gândul cu totul altundeva. De aplicaţiile Efectului P şi de teletransport n-aveau decât să se ocupe alţii. El, care nu şi-a drămuit niciodată vremea, nu mai avea timp de astfel de lucrări, pentru care existau destui specialişti de valoare în lumea asta mare. Acel mecanism secret din creierul său îl făcu să abandoneze totul pentru a-şi mai folosi timpul cât mai avea pentru ultima sa mare senzaţie.
Poolo, în ciuda exclusivismului său şi a veşnicei sale siguranţe de sine, era mereu nehotărât până şi în cele mai simple acţiuni. Părea tot timpul împins din spate de un duh rău căruia el parcă încerca să i se opună. Cu vremea aveam tot mai mult impresia că asist în mod concret la o asemenea luptă.
Câteodată încercam să mi-l închipui pe Poolo în ipostaza în care n-ar fi fost minat mereu din spate de forţa aceea căreia nu i se putea opune. Nu mi-l puteam imagina. Poate şi din pricină că nu-l vedeam suferind pentru înfrângerea aceasta continuă care, e drept, se transforma pe nesimţite în furia sa nesăţioasă de viaţă.
Şi până la urmă nu sunt decât două posibilităţi: sau inventezi tot felul de diversiuni, asemenea lungului raport pe care ţi l-ai dat ţie însuţi, diversiuni care pentru a putea rezista în timp şi pentru a putea fi suficient de dorite trebuie să fie asemenea drogurilor, înlăturând şi ultima fărâmă de dorinţă de viaţă adevărată în folosul… în folosul unor himere… Sau te pui şi analizezi din nou şi din nou dacă merită să faci ceea ce faci, dacă viaţa ta, care este una singură, are rost să fie folosită pentru a ţine nişte manete în mâini şi totodată dacă sacrificiul acesta are o finalitate pozitivă. Întrebări la care poţi să răspunzi într-o multitudine de feluri fără a le putea epuiza şi fără a fi sigur că ceea ce crezi este adevărat.
Baricadat în acest spaţiu închis, îţi spui, este aproape imposibil să faci filozofia timpului infinit, condiţia ta fiind atât de contrară efectelor pe care le cauzezi, încât…
Încă de tânăr, din vreme în vreme, ai avut impresia că auzi nişte zgomote − ca un scrâşnet − în urechi. Cu timpul ai început să crezi că aceste zgomote sunt permanente, dar că tu le auzi doar din când în când. „Magia stelelor” a numit Poolo acest simptom de care i te-ai plâns şi „Magia galaxiilor” îi mai spunea, ca să te tachineze. Acum această „muzică” a devenit mai des prezentă ca oricând.
„Epuizare”, acesta e cuvântul, epuizare a tuturor posibilităţilor de speculaţie, epuizare a dorinţei de a o face, epuizare a sensibilităţii, în ultimă instanţă. Stai crucificat, cu mâinile pironite pe două manete şi degeaba îţi spui că în felul acesta amâni destinul sigur a milioane de oameni, stai crucificat în acea poziţie incomodă şi degeaba mai auzi apelurile patetice la difuzor, poate dacă ar fi vorba despre propriul tău fiu n-ai mai filosofa atâta, ai sta nemişcat în orice poziţie, dar lumea pe care o izbăveşti pentru câtăva vreme nu mai are nicio semnificaţie omenească, ea nu-ţi mai apare decât ca o noţiune foarte abstractă şi poveştile pe care le auzi nu sunt decât nişte foarte reuşite naraţiuni; niciodată nimeni n-a fost vrăjit de o carte foarte lungă pentru a amâna să trăiască până la a termina cele câteva mii de volume ale povestirii. Stai înlănţuit de acele vii ale ceasurilor de control şi, asemenea lui Prometeu pironit de stânca lui, aştepţi să vină vulturii tenebroşi ale căror fâlfâiri sumbre de aripi îţi populează gândurile. Oare şi Prometeu avea îndoieli în legătură cu sacrificiul pe care l-a făcut? Putea el fi sigur că urmările razelor pe care le-a cucerit nu vor aduce sfârşitul celor pentru care se jertfea?
Doar că în felul acesta, dacă vrei neapărat să ajungi la ultima consecinţă posibilă a fiecărui fapt, eşti obligat să nu mai acţionezi defel. Poolo nega posibilitatea concretă ca un lucru să poată exista în plan, iar volumul oferă întotdeauna faţete pe care nu le poţi vedea din locul în care te situezi. Postându-te în alt punct, îţi sunt inacceptabile alte faţete. Continua rotire în jurul obiectelor este lipsită de sens. Poolo a avut puterea să acţioneze în adâncimea obiectelor, ignorând eu bună-ştiinţă faţetele pe care nu le putea ajunge cu privirea. El era încredinţat că aceasta este singura soluţie. Doar că Poolo făcea un lucru sau altul, dar evita mereu activităţile bazate pe automatisme, iar tu, stând imobilizat lângă manetele tale şi nefiind obligat la niciun efort de gândire, nu poţi decât să diseci firul în patru.
* Din foarte bogata literatură doar două exemple: romanul Fulgerul zilei de Nicolae lonescu şi, la celălalt pol, Dragonul în acţiune de Lionel Faur şi Cristean Aronescu, mostră de prost gust şi răstălmăcire ieftină a unei noutăţi tehnice.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.