În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Enervant – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020
32.
– Alo!
Nici un răspuns!
– Alo!
Nici un răspuns, dar celălalt continuă să fie pe fir. Asta nu-i doar enervant: pentru Doctor Propp, asta-i chiar de spe-riat. Sau enervant aproape de gradul III! Cumplit de speriat: de câte ori a mai pățit așa ceva – și își aduce aminte de trei asemenea momente – întotdeauna prevestea ceva rău, de par-că la capătul tăcut al firului s-ar afla însuși destinul, anunțân-du-l să fie atent, foarte atent. Dar cum să fii atent, când nu știi la care dintre atât de numeroasele pericole întotdeauna posi-bile se referă destinul? Prima oară, tot așa, a sunat telefonul și nu a vorbit nimeni, dar nici n-a revenit tonul. Urmarea? A do-ua zi a pierdut primul mare proces din viața sa. A fost singura și atât de neașteptata mare înfrângere la bară. Și de către ci-ne? De către un debutant, un oarecare Jean V. Rusell, care, îm-potriva oricărei logici, a tot repetat ceva despre un teren îm-pădurit (care nici măcar nu făcea obiectul procesului!). A do-ua oară, cu o zi înainte ca Fidelio să se îmbolnăvească atât de grav încât medicii s-au așteptat la ce era mai rău. Iar a treia oară, deunăzi, în seara de dinainte de a visa coșmarul cu scor-bura din copac (ceea ce înseamnă că acela n-a fost un simplu coșmar!). Iar acum? Ce mai urmează? Păi, că nu s-a terminat nici coșmarul, căci n-a reușit să găsească nici după atâta vre-me ieșirea. Gustav e îngrozit. Acum parcă mai mult ca oricând e chiar în scorbură.
– Alo! Nici un răspuns. Iar zgomotul de fond al unei con-vorbiri întrerupte nu apare: da, nu poate fi decât avertismen-tul destinului! Să se bucure că, spre deosebire de alții, primeș-te acest semnal de alarmă? Dar cum să te bucuri când ești prevenit că te așteaptă un necaz? Destinul ăsta o fi chiar dia-volul?
33.
Marți
Marți a fost o zi goală. Gustav nici măcar n-a ieșit din ca-să. Aproape că n-a ieșit nici din biroul său. (Dacă ar fi avut ba-ia atașată n-ar fi ieșit deloc.) A stat în fotoliu, a fumat și a în-tors pe toate părțile diferitele amenințări. Când nu are ceva foarte presant de făcut, zilele parcă nici nu există. Marți nici n-a existat. Nu i-a fost nici măcar foame. Nu a sunat niciun te-lefon. Marți nici n-a fost. Parcă a hibernat. Seara a ieșit totuși din bârlog și a mâncat alături de familie. Nu e prima oară când se izolează o vreme, „când hibernează”, așa că ai lui nu sunt foarte uimiți. Dar e prima oară că a rămas captiv într-un coș-mar, ceea ce nu știe decât el.
După cină se reașază în fotoliul său. Dar revine la birou. Marți n-a sunat niciun telefon, dar a sunat luni până seara târ-ziu. Marți n-a sunat nimeni, dar luni a sunat (și) destinul. Sau diavolul? Ce a fost prevenit că se va întâmpla? Ce? Scoate din sertar însemnările cu prioritățile concrete urgente (adică în-semnările cu carioca neagră subliniat) și nu găsește ceva anu-me la care să se fi referit destinul. Sau diavolul? Același lucru și la prioritățile probabile (carioca albastru închis subliniat). Și cu atât mai puțin poate depista un pericol iminent printre prioritățile puțin probabile (notate cu albastru închis, dar ne-subliniat). Să fie ceva în legătură cu unul dintre cele trei pro-cese complicate de mâine? Ceva chiar în legătură cu marele proces? Ce să fie în legătură cu procesele de mâine? Doctorul Propp se uită peste cele trei dosare: în cel mai rău caz va pierde unul dintre ele, deși e foarte puțin probabil să se în-tâmple așa ceva. Atunci, ce?
Nu există o teroare mai mare decât nesiguranța: când nu știi despre ce este vorba, n-ai cum să-ți faci o strategie de apă-rare. E ca și cum ai orbecăi prin pâclă pe un teren plin cu cap-cane prezumtive. Amenințările probabile sunt, de fapt, ame-nințările posibile. Logic! Acestea sunt notate de la început cu carioca verde. Nu cu creionul verde, ci cu carioca verde! Pen-tru că amenințările posibile, devenite amenințări probabile, pot apărea oricând, așa că necesită o atenție de durată, adică până ce evenimentul chiar se întâmplă și, atunci, ehei! atunci din amenințări probabile devin amenințări concrete urgente sau chiar foarte urgente!
Mai consultă încă o dată agenda, oftează și se decide să se culce: mâine va fi o zi plină, cine știe cât de plină va fi? În timp ce se pregătește pentru noapte, nu se poate decide dacă să ia un somnifer sau nu: parcă vede că iar n-o să poată dormi, că va petrece ore lungi în fotoliu, frământându-se. Dar dacă nu va dormi, ziua de mâine ar fi și mai dificilă. Plus că mai are o problemă: dacă doarme s-ar putea să găsească în vis ieșirea din scorbura copacului, Soluția îndelung căutată sau, chiar dimpotrivă, să se pomenească din nou în groaznica strâmtoa-re din coșmar. Până la urmă, cu orice risc, bea o pastilă. (Poate că ar fi fost mai bine să fi luat doar o jumătate de pastilă, însă acum gata! A luat-o întreagă și asta-i situația.) Visul, coșmarul și realitatea se suprapun tot mai mult, de parcă nici n-ar fi ex-periențe diferite.
Soția doarme adânc și nici nu tresare când sună din nou telefonul (pe care a avut grijă să-l pună, ca în fiecare seară, pe noptieră. Ziua nu se desparte niciodată de mobil – oricând poate surveni ceva neprevăzut, ceva urgent, îl enervează pro-fund cei ce închid aparatele – de ce mai ai telefon, dacă nu poți fi recepționat?) E ora unsprezece și patruzeci și șapte de mi-nute. „Număr necunoscut”. Gustav nu spune nici un cuvânt și așteaptă. Liniște. Liniște în telefon, dar nu și în sufletul lui Gustav. Rămâne cu aparatul la ureche. E ora unsprezece și cincizeci și șase de minute. Somniferul începe să-și facă dato-ria. Cu inima îndoită, întrerupe legătura și închide telefonul. (Gustav nu închide niciodată telefonul de tot, ziua îl bagă în buzunar și-l pune pe mute, lăsându-l să-și facă simțită prezen-ța prin vibrații: oricând poate surveni ceva neprevăzut, ceva urgent, îl enervează profund cei ce închid aparatele – de ce mai ai telefon, dacă nu poți fi recepționat? Acum o face și el și simte o oarecare satisfacție: îi închide telefonul destinului! În fond, dacă s-ar ivi într-adevăr ceva urgent – Doamne ferește!
– ar putea fi sunat pe fix. Gustav doarme ca un iepure: aude din dormitor, prin două uși, dacă sună telefonul în birou.) Te-lefonul nu mai sună. Somniferul își face datoria.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.