„Enigmele infinite. Vocalize în Do Major“ (IX)

26. Viitorul nu-i decât o ipoteză, prezentul este sigur

Robert Schmidt alias Pedro Sancez alias Igor Beriotov alias Fiara Neîmblânzită alias Simon Blumenfeld sunt doar câteva nume purtate de bestia în sfârşit capturată, judecată şi condamnată la moarte.

Aşa că Robert Schmidt alias Pedro Sancez alias Igor Beriotov alias Fiara Neîmblânzită alias Simon Blumenfeld se află întins pe priciul din celula sa şi ar trebui să-şi aştepte execuţia. Doar că Robert Schmidt alias Pedro Sancez alias Igor Beriotov alias Fiara Neîmblânzită alias Simon Blumenfeld nu se gândeşte la ce va fi, cum nu s-a gândit niciodată la ce va fi. Acum se concentrează asupra atât de apetisantului prânz – cică „ultimul său prânz“ –, după care îşi aprinde ţigara de foi primită drept bonus.

Dacă ar fi fost întrebat cum se simte, Robert Schmidt alias Pedro Sancez alias Igor Beriotov alias Fiara Neîmblânzită alias Simon Blumenfeld, cum nu s-a gândit niciodată la ce va fi, mai simţind încă în gură excelentul prânz şi pufăind din ţigara de foi, ar fi răspuns că acum chiar n-are de ce se plânge. Da, Fiara Neîmblânzită n-a avut niciodată decât percepţia lui acum. Cerând o scobitoare – care i-a şi fost servită prompt –, se simţea mai mult decât mulţumit. Da, în clipa aceea, Robert Schmidt alias Pedro Sancez alias Igor Beriotov alias Fiara Neîmblânzită alias Simon Blumenfeld era chiar fericit.

Exact în acelaşi timp, Michael Lorants (Marele Michael Lorants) şede – mai degrabă zace – pe bancheta din spate a elegantei limuzine ce l-a aşteptat la aeroport. Va fi dus la Preşedinţie, unde i se va decerna înalta decoraţie, cea mai mare distincţie posibilă, mai ales că te scuteşte şi de povara impozitelor. Michael Lorants a fost anunţat în ultima clipă de momentul solemn – pe care l-a aşteptat de ani buni –, aşa că abia a avut vreme să-şi adune câteva lucruri pentru drum, avionul a traversat mai multe goluri de aer, iar el, personajul emerit, n-a mai dormit de peste patruzeci de ore. De la aeroport n-au mai avut vreme să-l ducă la hotel, întrucât Preşedintele era aşteptat peste doar două ore la marele summit. (Preşedinţii au un program extrem de încărcat.) Aşa că lui Michael Lorants îi era foame, era obosit şi nu-şi găsea locul pe bancheta din cea mai fină piele. Toate astea nu sunt indicate pentru cineva diagnosticat cu un diabet incipient. Şi unde mai pui că tot stând aşezat atâtea ore de-a lungul parcă nesfârşitei călătorii, un picior i-a amorţit cu totul. Şi nici ziarele aruncate alături, cu fotografia sa pe prima foaie, nu-i ţineau de foame.

În clipa aceea, în drum spre marea recepţie, Marele Michael Lorants era profund nefericit.

27. Cele două morţi ale lui Julius Zimberlan

Pentru mai multe zile, un bun subiect de exploatat: Julius Zimberlan – tipul de contabil cu totul cenuşiu, tipul de funcţionar cu mânecuţe şi mereu cu un creion chimic după lobul urechii stângi –, sosind într-o zi mai devreme acasă, şi-a găsit soţia în pat cu vecinul de apartament, a ieşit scârbit din casă, însă s-a întors după doar câteva minute şi a împuşcat atât femeia, cât şi amantul. Cine să fi bănuit că un ins atât de insipid va fi în stare de un asemenea gest?

(Aici e necesară o paranteză: nevasta lui Zimberlan s-a aruncat în braţele primului venit tocmai fiindcă nu-şi putea închipui că papă-lapte de soţul ei s-ar putea manifesta şi astfel. Aşa că, murind, îşi privi – în sfârşit – cu o uimită admiraţie bărbatul.)

Julius Zimberlan fu arestat, judecat şi condamnat.

În ultima-i noapte, îşi visă întreaga viaţă şi hotărî să se sinucidă. În timp ce murea – în vis –, îl înfăşură o eliberare asemenea unei extreme fericiri.

Dar a doua zi, dus la locul execuţiei, regretă profund amărâta viaţă pe care trebuia s-o părăsească atât de brutal. Fericirea extremă din moartea din vis nu i-au putut-o oferi oamenii din partea cealaltă a cortinei – în moartea din starea de veghe.

28. Cortina

„Spectacolul de aseară m-a influenţat profund“, a afirmat o abonată de treizeci şi unu de ani la loja patru a Teatrului Municipal.

Într-un interviu publicat în Observator, Dan Adam, îndrăgitul june-prim, a declarat: „Când mă aflu pe scenă sunt profund influenţat de reacţia publicului“. Iar nu mai puţin celebrul critic de teatru R.B. van Steel a tras concluzia că adevăratul act artistic „se realizează doar printr-o empatie spontană între actor şi spectator“.

Profesorul Lamberg, medic psihiatru, a publicat în prestigioasa revistă ABZ un studiu, „Cortina – inefabila graniţă“, studiu ce a născut un adevărat scandal. Extrem de bine documentat, materialul profesorului demonstrează fără putinţă de tăgadă că empatia de care vorbeşte R.B. van Steel nu face decât să inverseze ritmic rolurile între spectator şi actor, astfel încât, de multe ori, fiecare dintre ei, schimbându-şi conştiinţa de sine, ajunge să se rătăcească în realitatea înconjurătoare.

Deşi trăim într-o ţară liberă, articolul profesorului Lamberg a fost interzis marelui public, fiind însă utilizat în cercetările secrete.

P.S.:

1. Pentru cercetătorii profesionişti, a rămas neclar dacă abonata respectivă poseda abonamentul la loja patru a Teatrului Municipal de treizeci şi unu de ani sau dacă ea însăşi nu avea decât treizeci şi unu de ani. (Existând, desigur, şi o a treia posibilitate: părinţii să-i fi cumpărat abonamentul la naştere.)
2. Într-un pamflet publicat în Orizont, dr. Julius Zimberlan a afirmat, cuvânt cu cuvânt: „Ce prostie!“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.