Epoleți de aur și filozofie

87. Destin împlinit

Şi, iată, Julius Zimberlan şi-a împlinit din plin destinul! Cu vârf şi îndesat, după cum se spune.

De mic, aşa cum alţi copii doresc să ajungă aviatori sau scafandri, Julius a dorit să se facă nici mai mult, nici mai puţin decât general. General de armată. Aşa că şi-a îngrijit cu perseverenţă corpul şi a fost admis la şcoala de cadeţi. N-a fost uşor: zeci de tineri aspirau la frumoasa uniformă după care se dădeau în vânt toate fetele. Dar, cu răbdare şi tenacitate, Julius Zimberlan a fost printre puţinii admişi. (Erau vremuri grele, ţara nu era amestecată în nici un război, la ce să fie nevoie de atâţia militari? Aşa că tocmai atunci numeroşi ofiţeri au fost trecuţi în rezervă, iar stagiul militar obligatoriu a fost şi el redus.) Pe urmă, odată cu conflictul din emisfera sudică, mai marii ţări au hotărât că totuşi puterea de apărare a naţiunii nu putea fi neglijată, aşa că zvonul cum că şcoala de cadeţi va fi desfiinţată n-a fost confirmat.

Apoi tânărul locotenent Julius a zăcut multă vreme într-o garnizoană prăfuită de provincie. Conflictul din emisfera sudică a trecut şi iarăşi nu se arăta nici un prilej în care să-ţi poţi arăta vitejia şi patriotismul cel mai fierbinte, calităţi strict necesare pentru o avansare mai rapidă în grad. Vitejia şi patriotismul fierbinte nu-i lipsea defel lui Julius, dar unde să le etaleze? Avea deja treizeci şi doi ani şi tot locotenent pe toţi coclaurii a rămas. O descurajare cumplită îl măcina tot mai adânc – din care nici măcar domnişoara Pupy nu reuşea să-l scoată. Şi cu atât mai puţin Clara, soţia şi mama celor trei copii ai săi. Poate că n-ar fi trebuit să se căsătorească, îşi spunea disperat Julius, conştient că a intrat într-o haltă pe unde nu trecea nici un tren.

Abia când a împlinit treizeci şi patru de ani a răsărit soarele şi în curtea veşnicului locotenent: războiul din emisfera sudică a reizbucnit pe neaşteptate şi Julius Zimberlan a izbutit să plece cu primul regiment al trupelor de intervenţie. Prilej cu care a şi fost imediat avansat şi, odată ajuns pe câmpul de luptă, a devenit chiar maior.

După care din nou nu s-a mai întâmplat nimic. Maiorul Zimberlan, detaşat într-un oraş mare, şedea toată ziua într-o cancelarie a Statului Major şi nu făcea decât muncă de conţopist. Avea deja patruzeci de ani şi nu stătea decât la biroul său citind biografiile marilor comandanţi de oşti ajunşi celebri la nici treizeci: Alexandru Macedon, Napoleon Bonaparte şi câţi alţii…

Soarta greu poate fi anticipată: odată cu răzmeriţa din colonii, maiorul aflat în singura lui inspecţie peste mări, fu atras în mijlocul incidentelor. Simţind ocazia nesperată, Julius Zimberlan izbuti să calmeze apele, chiar dacă şi el însuşi a fost rănit în luptă. Pentru vitejia sa a ajuns locotenent colonel, iar, după o recepţie dată cu prilejul vizitei Comandantului Suprem, fu avansat chiar colonel.

Până la epoleţii aurii de general nu mai era decât un pas. Ajuns în aerul rarefiat al înălţimilor, colonelul Julius Zimberlan a învăţat să conspire, să linguşească, să pară ceea ce nu era. Lucru ce i-a adus o mulţime de medalii, dar nu şi mult râvnitul grad de general. Abia la cinzeci şi opt ani, când a reuşit, în sfârşit, să-l demaşte pe generalul Zombori, fostul său prieten din copilărie, a reuşit şi Julius să-şi atingă scopul: a devenit general. Julius Zimberlan şi-a împlinit din plin destinul! Cu vârf şi îndesat, după cum se spune. Ce să-şi mai dorească? Pentru el, la orizont nu mai strălucea nici o lumină. Aşa că, după ce a îmbrăcat noua sa uniformă strălucitoare, stătea tot mai mult timp la biroul său şi privea în gol. Nu putea pricepe de ce şi-a dorit atât de mult epoleţii aurii, de ce a fost atât de nefericit fără ei, de ce…  Stătea tot mai mult timp la biroul său, privea în gol şi nu putea pricepe de ce lumea este atât de ambiţioasă…

88. Cunoaşte-te pe tine însuţi (II)

Frumoasă şi profundă această zicere! Aşa că ne întoarcem la ea.

După ce au discutat-o vineri seara în „separeul lor“ din restaurantul ASTRA NOUĂ, Pusy Smloek, Silviu Goanţă şi Raul Kommerschein, au aprofundat-o. Ba, mai mult, au validat-o cu propria lor viaţă:

Cunoscându-se profund pe sine însuşi (şi nu şi pe ceilalţi), Pusy Smolek a ajuns la concluzia că acesta este scopul maxim al devenirii sale, aşa că nu l-au mai interesat şi alţii. A divorţat, şi-a trădat toţi foştii prieteni şi a devenit, ca o consecinţă logică, şeful statului.

Cunoscându-se profund pe sine însuşi, Silviu Goanţă a ajuns la concluzia că el nu este decât cea mai jalnică fiinţă de pe pământ, aşa că, pentru a scuti omenirea de un individ atât de mizerabil, ca o consecinţă logică, s-a sinucis.

Raul Kommerschein, studiindu-se profund pe sine însuşi, a încercat să tragă maximum de foloase din cunoaşterea la care a ajuns. Ca o consecinţă logică, pe măsură ce avansa în această iniţiere, şi-a tot schimbat meseria, locul de muncă, locuinţa şi, la un moment-dat, şi soţia. Şi chiar dacă oamenii din oraş au ajuns să-l considere un neisprăvit, Raul Kommerschein şi-a urmat calea neabătut şi fătă nici un compromis.

Analizând aceste trei destine sub forma unor studii de caz şi uzând de întregul său prestigiu, profesorul doctor Julius Zimberlan a ajuns la concluzia logică după care „Cunoaşte-te pe tine însuţi!“ este un citat ce nu provine decât din marile mistificări ale teoriilor civilizaţiei. Mai bine să nu te cunoşti prea adânc! (Şi nici Socrate n-ar fi formulat dubiosul îndemn. Decât, poate, când a fost beat. Dar asta nu este decât o supoziţie, profesorul doctor Julius Zimberlan nedispunând de documente suficiente şi pentru acest amănunt).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.