La aceeași masă. ”Am ajuns la mai multe concluzii ce se vor concretiza în curând”


În lupta împotriva consumului de droguri se implică  Ministerul Familiei. Natalia Intotero a  anunţat că, împreună cu Agenția Națională Antidrog și Ministerul Educației, va pune la dispoziție o platformă online în acest sens.

Totodată, cu sprijinul Colegiului Psihologilor, vor fi organizate evenimente speciale în rândul elevilor, dar și a părinților,  a mai spus ministrul  la finalul unei întâlniri a grupului interministerial unde au participat toţi factorii decizionali care au un cuvânt de spus în politicile derulate de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

„Am avut astăzi o primă întâlnire a grupului interministerial de lucru pe care l-am iniţiat pentru a strânge la aceeaşi masă toţi factorii decizionali care au un cuvânt de spus în politicile derulate de către Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

La finalul discuţiilor constructive, am ajuns la mai multe concluzii ce se vor concretiza în curând”, a sris ministrul pe Facebook.

Natalia Intotero  mai precizează că, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie 2023, în fiecare judeţ din ţară un număr de 100 de copii instituţionalizaţi sau care au trecut recent prin diverse tragedii vor beneficia de un weekend într-o tabără locală, în care vor avea parte de activităţi de sprijin. Intotero mai spune că ministerul va elabora „un proiect pentru sprijinirea copiilor care suferă de autism.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

4 Comentarii

  1. De lucruri serioase când vă apucați? Sau asta e tot ce puteți?

  2. Toate fortele politice responsabile trebuie sa se stranga in jurul lui Ciolacu. Este primul premier din ultimii ani de groaza care lucreaza pentru romani si nu pentru mafiotii de afara. Are curajul si inteligenta de a face ordine in Romania.

  3. nu cred in aceste initative. statul este obligat direct sau indirect sa accepte situatia. consumul de droguri are la baza afaceri organizate sub protectia unor institutii de forta pentru ca se urmareste in mod cosntant vulnerabilizarea masei de populatie. este o arma traficata cu un scop nu de dealeri no name sau fara putere ci de catre cei mai bogati oameni si interefetele lor tocmai de aceea consumul de droguri prolifereaza iar autoritatilor li se vind ponturi sa li se dea iluzia faptului ca ar reusi cite ceva. pierderi programate… si sa ne reamintim scandalul opioidelor din medicamentele produse de americani… este politica mondiala… „razboiul” impotriva drogurilor este un subiect controlat de cei care organizeaza 99% din productie si trafic. ca si media. instrumentele de zapacire, manipulare si control sint in miini putine si ferite de lumina zilei. si mai e un aspect: cu siguranta anumite servicii secrete folosesc drogurile ca si arma in populatiile tinta. iar la noi se intrunesc nenea si cu tanti si cica iau masuri…

  4. Tanti Natasha gata ai rezolvat problema o sa educi populatia sa nu mai „consume”….Aflare in treaba ca de obicei marca inregistrata a incompetentei politicienilor actuali.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.