Chisăliță: Furnizorii români de gaze au dispărut. Toți!

Pe piața de furnizare de gaze naturale au mai rămas doar 20 de companii, față de 80 câte au fost la începutul anului trecut. Primele zece oferte sunt ale unor societăți internaționale și toate firmele de furnizare și distribuție românești au dispărut din rândul ofertanților, susține Dumitru Chisăliță, analist pe piața de energie. Dispariția a numai puțin de 60 de companii într-un timp atât de scurt este cauzată de legea plafonării prețurilor la gaze, act normativ votat în unanimitate în Parlament. De ce s-a împuținat numărul companiilor? Iată motivul: Furnizorii de pe piața de gaze din România achiziționează gaze naturale, pentru a-și asigura cu gaze portofoliul de clienți de pe piață în mod tradițional în lunile aprilie și octombrie. Astfel, în luna aprilie 2021 s-au achizitionat gaze la un preț mediu ponderat de 73,61 lei/MWh (conform site ANRE). Furnizorii au achiziționat gaze după luna octombrie 2021, la prețuri de până la 500 lei/MWh (conform site BRM). Conform Legii Plafonării, furnizorii indiferent de prețul gazelor achiziționate trebuie să vândă gazele populației la maxim 250 lei/MWh (preț gaze marfă), urmând ca diferența față de prețul de achiziție să fie acoperit de stat. Aceasta se prezintă publicului. În fapt legea plafonării stabilește că furnizorul primește doar diferența între prețul mediu al gazelor achiziționate în perioada aprilie 2021 – martie 2022, respectiv pentru luna decembrie 2021 este media martie 2021 – noiembrie 2021, pentru luna ianuarie 2022 – media martie 2021 – decembrie 2021 etc. Astfel, analizând situația prețurilor gazelor achiziționate / vândute de furnizori în piață, nici un furnizor nu va primi bani de la stat pentru diferența între prețul gazelor achiziționate și cel al gazelor vândute la preț plafonat.

Dacă la finalul lunii decembrie 2021 oferta cea mai bună de preț pentru consumatorii casnici era de 420 lei/MWh (TVA inclus), astăzi cea mai mică ofertă este de 640,68 lei/MWh. Asta în condițiile în care anul trecut cea mai mică ofertă era de 110 lei/MWh.
Dar surpinzător este faptul că cel mai mare furnizor de gaze pentru populație din România, ofertează cel mai mare preț din piață cu o ofertă de 1292,65 lei/MWh, chiar dacă prețul de achiziție a gazelor pe Bursa Română de Mărfuri a scăzut de la 884,515 lei/MWh în luna decembrie 2021, la 461,492 lei/MWh pentru ianuarie 2022. Aceasta în condițiile în care se solicită și plata unor garanții și suplimentar plata unei sume lunare de 142,02 lei/lună, sub forma unui abobament.

Scăderea numărului de furnizori din piață, noi bariere legislative și financiare de schimbare a furnizorului, lipsa instituției de soluționare alternativă a litigiilor de pe piața de gaz și energie, la care se adaugă dezamăgirea profundă a consumatorului de gaz și electricitate, induși continuu în eroare, în ceea ce privește prețurile la energie în ultimul an, este rețeta care nu va permite scăderea prețurilor la gaze și electricitate în anul 2022, susține Chisăliță.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Dar incasatorii sumelor din certificate verzi, pomanagii au ramas?

  2. Pai nu asta inseamna sa fii colonie? Nimic national sa nu ramana. Doar metropola (sau metropolele).

  3. Daca suntem colonie, de ce e nevoie de atatia bugetari, ministere, agentii, servicii, etc.Nu inteleg de ce e nevoie de atatia parlamentari, senatori. O intreaga patura de paraziti de lux suporta poporul asta amarat

  4. Mda,..Ce concluzie tragi bre ? Și mă intreb de ce va face nenorocitul de investitor imobiliar, care a construit ilegal un bloc și l-a inchiriat unei astfel de firme cu 2 milioane euro pe an,.. Păi se pare că chiriașul s-a cam topit..Deci,. ??

  5. Adica nu avea vreunul contract cu vreun producator de gaz ? In place capitalismul asta, de Bruxel, pardon, aia era varza !

  6. Singura soluție salvatoare este naționalizarea sectorului energetic în totalitate (gaze, electricitate), dar și a altor sectoare economice strategice (apa, transport public feroviar, aviatic, rutier, telecomunicații). Altfel, falimentul îi va lovi pe toți românii, mai puțin categoriile favorizate prin legi speciale de salarizare, pensionare (magistrați,angajați din serviciile secrete polițiști, militari, medici, chiar și o parte din profesori).

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.