Sindicatele o contrazic pe Olguța

Gândire fiscală contra săracilor

În ciuda faptului că ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, dă asigurări în stânga și-n dreapta, susținând că salariile scad „doar“ pentru mai puțin de 3% din angajații bugetari, liderii sindicatelor o contrazic cu fermitate. Bogdan Iuliu Hossu, președintele Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA, explică filosofia pe care s-au construit noile modificări fiscale și Legea salarizării.

Cotidianul: Noi nu avem nevoie de agitație pe bursă, sau de indicele amiral al bursei din New York, Dow Jones, care a căzut dramatic recent, noi avem apocalipsa salarizării?

Bogdan Iuliu Hossu: Ne agităm noi singuri. Prin măsurile administrative de schimbare a  guvernelor, lipsa stabilității și predictibilității, adoptarea de politici publice cu impact major fără a ține cont de opinia partenerilor sociali, fără o minimă consultare. Toate acestea sunt mult mai grave.

Zeci de mii de bugetari din ministere vor avea salarii cu până la 40% mai reduse, s-au anunțat reduceri de salarii în învățământ și sănătate, peste două milioane de salariați din mediul economic concurențial ar putea fi afectați în urma aplicării OUG 79/2017, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea reclamă scăderi majore, vor scădea veniturile și în spitalele monoprofil… De asemenea, vor fi afectați mulți dintre angajații ministerelor – mai ales din Cultură și Agricultură. Sunt instituții în care cei necalificați vor fi plătiți la fel ca și calificații. Ce se întâmplă, doctore?

Există două motive pentru  care scad salariile. Pe de o parte, salariile pot să fie mai mici ca efect al corelării Legii 153/2017 cu hotărârile de guvern privind regulamentele de sporuri și cu OUG 79/2017 care prevede trans­ferul de contribuții. Ca urmare, vor fi afectate diferite categorii de personal, din cadrul APIA sau AFIR (care lucrează cu programe europene), asistenți sociali, salariați din muzee și biblioteci, din Poliţie, Sănătate. Apoi, vor fi afectaţi salariații cu timp parţial, indiferent de sector, în cazul cărora contribuţiile se calculează la nivelul salariului minim, chiar dacă salariul lor este mai mic. Acum Ministerul Muncii încearcă să repare această anomalie, propunând un act normativ prin care să acopere diferenţa printr-o sumă compensatorie, astfel încât salariatul cu timp parţial să rămână cu salariul net pe care îl avea în decembrie. E o soluţie de peticire care în plus discriminează salariaţii din mediul privat care sunt în aceeaşi situaţie. Pentru aceştia cine compensează? Nu este mai normal să reducă această fiscalitate aberantă, prin anularea OUG 4/2017?

Între timp, ministrul Muncii spune: „Sunt foarte multe categorii de bugetari cărora le-au crescut salariile“. Cui au crescut salariile prin această metamorfoză fiscală, în afară de parlamentari, despre care știm deja?

Transferul de contribuţii nu a dus la creşteri de salarii, dimpotrivă. Singura categorie despre care se știe că i-a crescut lefurile este, într-adevăr, cea a parlamentarilor. Dar să știți că mai sunt și alte categorii de „aleşi“ cărora le-au crescut. De ce? Pentru că au salariile corelate cu salariul minim, care a crescut. Ei nu sunt trecuţi pe grilele care au prevăzut un salariu maximal pentru 2022, deci, în cazul lor, orice „corelare“ nu este limitată. Potrivit Anexei nr. 11 din Legea salarizării nr. 153/2017, este vorba despre funcțiile de demnitate publică alese (Parlament, Președinție, primari și viceprimari) sau numite (miniștri, secretari de stat, Curtea de Conturi, CNA, Administrația Prezidențială etc.).

Există bănuiala că prin mutarea aceasta masivă a fondurilor din buget de la angajatori către angajați, mutarea fondurilor în alte conturi pentru taxe, impozite și contribuții, se acoperă de fapt o mare gaură la buget, se ascunde ceva, iar banii sunt luați de la toți salariații pentru a se acoperi ceva anume, o mare problemă. Se susține această posibilitate şi în ce fel?

Întreaga gândire fiscală este orientată către a lua bani de la cei cu venituri mici, de a exploata micul contribuabil, lucrătorii. Practic, prin această manevră, contribuţiile totale care ajung în bugetul de stat cresc cu 8,7%. Asta, pe hârtie, pentru că foarte mulţi angajatori vor compensa pe net diferenţa, cel puţin până se va stabiliza situaţia legislativă. Și, dacă va fi sesizată – aşa cum şi-au exprimat intenţia preşedintele sau unii parlamentari –, se va pronunța şi Curtea Constituţională.

Ce s-ar putea face totuși pentru oprirea haosului atât în sectorul bugetar, cât și în sectorul privat?

Din punctul nostru de vedere, această reformă fiscală trebuie anulată. Noi am cerut şi Avocatului Poporului şi procurorului general să-şi utilizeze prerogativele pentru a opri aplicarea OUG 79. O eventuală revenire la situaţia anterioară ar crea o serie întreagă de probleme, mai ales pentru cei care deja au plătit salarii care includ transferul de taxe, mai ales că bugetul este construit pe acest transfer, însă este greu de imaginat că eventualul haos generat de anularea reformei ar putea fi mai grav decât cel produs de situaţia curentă. Cu siguranţă, sunt decizii politice pe care actualele partide de guvernare şi le-au asumat, în ciuda protestelor noastre, a atenţionărilor unor experţi sau ale mediului de afaceri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Simona Popescu 220 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Mai nene, las-o jos ca macane. De vorbe goale fara dovezi m-am saturat. Asa tipa rezistentii ca nu-s bune modificarile la legile justitie. Sa spuna concret ce articole nu sunt bune si sa argumenteze. Asa si ma-ta, arata-ne fluturasul cu veniturile din decembrie 2017 si fluturasul pentru ianuarie 2018 si apoi discutam. Toti bogatii tipa ca pierd cativa lei in loc sa faca ciocul mic pentru averile fabuloase facute din salariile de bugetari. Editat

    • Nu, nu măcăne deloc. Olguța a uitat până și de obligația legală a indexării anuale a pensiilor cu rata inflației. Nici nu vrea să se audă de acest subiect, ca și când legea ar fi doar pentru căței, nu și pentru guvernanți. Da, salariul brut scade în puține locuri dar salariul net, adică cel care dă bunăstare truditorului, scade amețitor peste tot, mai puțin în parlament. Cucoana susține că scad veniturile nu salariile. Salariile brute cresc, chiar dacă murim de foame cu ce ne rămâne în buzunar după ce semnăm fluturașul, dar important e că PSD și-a respectat promisiunea, bătându-și joc de cetățeni. Minte cu tupeu ministreasa.

  2. domnu’ hossu si cu colegul dinsului, alt „distins” presedinte de sindicat, invita mai deunazi membrii asociatiei pe care o patroneaza sa iasa in strada impotriva legilor justitiei. cu ce i-or fi avind „baietii” la mina?:)))

    • Cu multe.Pai daca sunt plantati in aceste functii de foarte mult timp acum trebuie folositi.Unde au fost insa pe vremea cand se taiau salariile cu 25 la suta .Atunci au primit ordin sa taca.Halal lideri de sindicat corupti .

    • @ sandu Sanducu, tata, cand s-au taiat salariile pe mandatul lui Boc, s-au taiat pentru a putea supravietui tara, decent, crizei, si a nu ajunge ca grecii. SALARIILE S-AU TAIAT DE NEVOIE! Sindicatele au inteles asta, atunci. Caci NUMAI IDIOTII AR PUTEA CREDE CA BOC SI AI LUI ERAU TAMPITI SI AU VRUT EI, DE CRETINI, SA NU-I MAI VOTEZE LUMEA LA ALEGERI!

  3. @ Domnul lider sindical și al categoriilor defavorizate Hossu ?

  4. Intrebare pentru dl. Hossu: Daca numarul bugetarilor de lux ar scadea pana la 20% iar numarul celorlati bugetari s-ar micsora cu 30%, prin restructurare, adica prin concedieri colective, acest lucru ar fi benefic pentru eficienta si impactl muncii acestora, in ansamblu? Cu precizarea ca in domeniile deficitare, ca numar de personal, invatamant, sanataate si anumire ramuri ale politiei, aceste concedieri sa nu aiba loc. A nu se confunda politia cu politiile locale!

  5. Uitati-va cum au disparut TOTI in frunte cu Dragnea, au lasat-o doar pe populista Olguta, singura-singurica cu Aberatiile Fiscale inventate de geniul penal al PSD, Darius Valcov!
    Iar Olguta NU are pic de credibilitate, Olguta e Simbolul MINCIUNII PSDiste, ea si Dragnea!
    Pai, de ce NU mai apre acum Dl Dragnea sa lamureasca lucrurile, el care in campanaia electorala a fost SINGURUL care a stiut Programul mincinos de guvernare, singurul care cu PIXul in mana il explica seara de seara la TOATE TVurile, iar in 7.12.2016(in campanie!) a declarat la Realitatea TV, la Rares Bogdan ca „PSD va pleca acasa daca NU va RESPECTA TOT Programul de guvernare”(in fiecare seara Rares Bogdan da secventa respectiva, e mareata, arata CLAR cat MINTE acest smecher penal Dragnea!)
    Acum, Dragnea REFUZA sa vina la Realitatea TV desi rRares Bogdan l-a invitat de nenumarate ori, Dragnea merge doar la RTV si Antena 3 unde Intrebarile sunt negociate pe baza de Contract de vanzare-cumparare!
    Rusine, mincinosilor si incompetentilor, HAOS ati facut intr-un singur an de guvernare!

    • Lili, daca te uiti doar la rares bogdan s-ar putea sa gandesti numai ca el !!!! Realitatea are 26 de milioane de euro datorii la stat si ………….totusi, FUNCTIONEAZA !!! Si ne dau si lectii de moralitate !!! Asta nu iti da de gandit !? in timp ce tu platesti taxe si impozite la stat, ei nu !! ce parere ai ?

    • Pt.lili. Sincer cred ca trebuie sa treceti pe pastile, din ce dati pe goarna afectiunea este grava la cutiuta ! In rest, sanatate … !

    • Tocmai l-au condamnat pe hartizan:”Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă și artizan al politicilor fiscale ale PSD, a fost condamnat joi la opt ani de închisoare.stire la 13:05″Ca sa se stie unde v-a fi gasit inventatorul „Programului de Guvernare PSD,program de zbor fara motor”!

  6. Mai nou, la grefieri urmeaza sa creasca veniturile brute (salariul+ sporurile babane) cu 28%, adicatelea sar direct in grila din 2022 de parca ar fi niste muritori de foame si ar pleca in strainatate ca medicii umiliti. Pentru medici am inteles ca e bataie de joc la adresa lor, dar penru grefieri care au salarii de peste 10.000 roni/luna, nu inteleg!

  7. Sincer, eu unul nu mai vreau sa il vad sau aud pe barbosul asta care are 30 de ani de cand este lider sindical !!!!

  8. Pana una alta e mult fum pentru nimic.
    Pe cei de la sindicate nu avem de ce sa ii plangem. Iau bani cu nemiluita, nu ii verifica nuimeni, nici curte de conturi nicio alta institutie. Au posturi de bugetari si au derogare sa nu mearga la servici ca lucreaza pentru sindicate. In concluzie, mulg de peste tot. In 2010 cand la inceputul anului mi s-a micsorat salariul de la 1400 de lei la 1110 lei, nu au facut nimic. In iunie cand s-au taiat cu inca 25% am ajuns la 730 de lei salar, nu au facut NIMIC. Ce sa te astepti de la astia. Cat despre cei care striga cat e de rau si cat de mult s-au mai miscorat salariile inca putin si oamenii isi vor vedea futurasii. Deja eu l-am vazut si am plus, nu mult da plus. Sotia l-a vazut, e plus, nu mult da e plus. Un exemplu mic: salariul meu in 2010 ajunsese la 730 de lei. Mai ca te intrebai daca mai merita sa mergi la servici, dar am mers si mi-am facut treaba corect in continuare. Dupa guvernele PSD, pana in prezent salariul a ajuns la 240 de lei + norma de hrana si sunt sanse foarte mari sa creasca la 2800 lei + nh. Nu e mult, nu e un salariu de nesimtit, insa se poate trai. Daca ai avut 7000 de lei salar si acum ai sa iei 6000 asta e, crezi ca chiar meriti acei bani? Problema cea mai grava este ca PnDL-ul o so ia in freza si de asta urla din toate partile ca vai se miscroreaza salariile saracilor. Ii doare pe ei undeva de acele salarii. Ei au inchis spitale, marit TVA, miscorat salariile etc. Dispareti de pe fata pamantului. Cat despre degringolada PSD asta e de tot rasul, da chiar si asa pe cine dracu sa alegi la alegeri? USR, PnDL, UDMR? pe cine …

    • ORICE PARTID (excluzand UDMR) ESTE MAI BUN DECAT CIREADA ASTA DE INCOMPETENTI SI HOTI! DE 25 DE ANI TARA NU A CUNOSCUT ASA HAOS.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.