Guvernul a adoptat o hotărâre care reglementează managementul tipurilor de risc

Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre care reglementează asigurarea la nivel național a managementului tipurilor de risc, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, noile prevederi având în vedere incendiul din clubul Colectiv, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.

„Astăzi, în ședința Guvernului, s-a adoptat o Hotărâre de Guvern care urmează unei analize pe care Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Interne au făcut-o și angajamentului pe care aceste instituții și le-au luat după evenimentele din clubul Colectiv. Guvernul a aprobat o hotărâre care reglementează asigurarea la nivel național a managementului tipurilor de risc, pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență. Noile reglementări au avut în vedere și concluziile raportului Corpului de control al prim-ministrului realizat după incendiul din clubul Colectiv din 30 octombrie 2015, precum și concluziile autoanalizelor realizate de Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență”, a spus Iolu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, actul normativ stabilește autoritățile și organele de specialitate ale administrației publice centrale, structurile teritoriale aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, autoritățile administrației publice locale, precum și operatorii economici care au obligația de a asigura managementul tipurilor de risc.

„Autoritățile responsabile asigură acest management de risc repartizat pe următoarele domenii de acțiune: prevenire, pregătire, răspuns, refacere și reabilitare”, a spus Iolu.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a precizat că, în temeiul acestei hotărâri, se vor elabora următoarele planuri de pregătire în domeniu: regulamente de gestionare a situațiilor de urgență, concepția națională de răspuns, planuri de acțiune și registrul de capabilități.

„Regulamentele de gestionare a situațiilor de urgență se avizează de către Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul MAI și se aprobă prin ordin al ministrului Afacerilor Interne”, a explicat Iolu.

El a afirmat că pentru fiecare din următoarele tipuri de risc — cutremure, epidemii, inundații, accident nuclear sau radiologic și incendii de pădure, care au impact major asupra comunităților, mediului și populației, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență elaborează cu avizul DSU din cadrul MAI o concepție națională de răspuns cu sprijinul celorlalte autorități publice.

„De asemenea, hotărârea stabilește și cine e comandantul acțiunilor, pentru că au fost probleme în cazul Colectiv și nu numai. Comandantul acțiunii (…) este persoana din cadrul MAI care planifică și asigură integrat coordonarea operațională a capabilităților implicate în acțiunile de intervenție operativă pentru toate tipurile de risc. La nivel național, comandantul acțiunii este secretarul de stat șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI sau persoana desemnată de acesta. Excepția o reprezintă activitatea de căutare/salvare care trebuie să se desfășoare în anumite medii specifice și în care Ministerul Afacerilor Interne participă cu rol secundar. Ca titlu de exemplu, rolul principal poate reveni Ministerului Transporturilor pentru căutare și salvare de vieți omenești pe mare, căutare de aeronave civile. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale — pentru căutare de nave și aeronave militare”, a precizat Liviu Iolu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.