Hotarele istorice Vocalize în re minor (32)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

102. Un efect placebo pentru lipsa de înţelegere politică

Lipsa de pregătire diplomatică face ca populaţia să nu priceapă subtilităţile vieţii politice internaţionale. Degeaba se tot cere transparenţă, dacă evenimentele nu pot fi înţelese de oricine, aşa că tot ce transpare pentru publicul larg nu reprezintă decât un fel de efect placebo în însuşirea realităţii.

Pentru multă lume a rămas de neînţeles rezultatul votatului din Forumul Mondial, Protocolul Secret privind o eventuală unificare a Republicii Democratice Vandana cu Republica Umanistă Vandana, deşi TOATE voturile au fost „nu”, 176 semnatari fiind împotriva statului unic, în vreme ce 12 nu şi-au depus semnătura fiind şi ei împotriva statului unic. (După cum se vede, chiar şi îndoiala oamenilor fără pregătire diplomatică este formulată încâlcit…) Aşa că până şi majoritatea celor care au avut acces la protocoalele summit-ului n-au priceput care a fost problema ca Forumul Mondial să se termine atât de abrupt, Comunicatul oficial precizând că, din păcate, Adunarea nu a reuşit să ajungă la un consens acceptabil pentru toate părţile. Păi, cum de n-au ajuns la un consens, dacă toţi au votat „nu”?! Păi, n-au ajuns la consens, deşi toţi au votat „nu” – ca să folosim şi noi un asemenea limbaj profan – întrucât fiecare stat a avut alte interese pentru a nu fi de acord cu reunificarea Vandanei. Unora, în frunte cu Statele Unite ale Americii şi Mozambic, le-a fost teamă că un nou Regat Vandana (de tristă amintire) ar aduce pe hartă o nouă supraputere; altele, printre care majoritatea ţărilor europene (mai puţin Franţa şi Andora), au arătat că reunificarea celor două republici surori ar destabiliza echilibrul fragil de pe continent; Franţa şi Andora s-au opus din motive strict filosofice; Asia a fost în întregime împotrivă pentru a nu se periclita o piaţă de desfacere unică în regiune; Federaţia Rusă s-a opus fiindcă nu simţea nevoia unui stat important la fruntarii etc.

Păi ce fel de consens ar fi acela când, deşi toţi au votat „nu” – ca să folosim şi noi un asemenea limbaj profan -, motivele au fost atât de diferite? De mirare că, după toate astea, nu s-a ajuns la un conflict mondial deschis! Dar, aşa cum am spus, lipsa de pregătire diplomatică face ca populaţia să nu priceapă subtilităţile vieţii politice internaţionale. Degeaba se tot cere transparenţă, dacă evenimentele nu pot fi înţelese de oricine, aşa că tot ce transpare pentru publicul larg nu reprezintă decât un fel de efect placebo în însuşirea realităţii. A realităţii de orice fel.

Uneori aşa se se scrie istoria şi aşa întâmplă lucrurile. Alteori se scrie altfel istoria, dar lucrurile se petrec tot aşa.

103. Încă un succes al ştiinţei înaintate

După ce nici o provocare politică n-a reuşit să ameninţe decisiv minunatul gard cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gard care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii, pericolul a venit de unde nimeni nu s-a aşteptat. Un sergent de grăniceri vandani, Robert J. Superdon Junior, fiul cunoscutului activist pentru drepturile animalelor, Robert J. Superdon Senior, a observat că lângă graniţă se aglomerează tot mai multe leşuri de animale electrocutate. Superiorii săi n-au luat în serios raportul lui, însă Superdon Senior s-a sesizat. Şi încă în ce mod! Nu numai că ziarele au publicat reportaje tot mai incendiare despre „holocaustul animalelor”, nu numai că pe străzile şi în pieţele din Republica Umanistă Vandana mii de demonstranţi cereau imperativ încetarea masacrului, dar şi în Republica Democratică Vandana ecologiştii au devenit tot mai vocali. Abia acest lucru a alertat cancelariile lumii: era pentru prima oară când, în afara partidelor unioniste lipsite de şanse, s-au aliat două formaţiuni din cele două republici surori. Emisiunile de pe micul ecran, precum şi fotografiile din presa scrisă au abundat în imagini terifiante cu cadavrele animalelor ucise. Prin reţelele de socializare de pe internet, mişcarea a devenit virală. Milioane de oameni de pe toate continentele au luat atitudine imperativă faţă de cele ce se petreceau lângă „gardul ucigaş”, cerând nici mai mult, nici mai puţin decât desfiinţarea sa. Niciodată până atunci, partidele ecologiste n-au câştigat atâţia adepţi, iar sondajele arătau că la următoarele alegeri vor avea un cuvânt extrem de greu, dacă nu chiar decisiv, în formarea următoarelor guverne.

Ce era de făcut? Experţii susţineau că trandafirii de pe Cea de A Opta Minune a Lumii nu erau insensibili la curentul electric, dar erau chiar dependenţi de el. Ceea ce nu a fost un argument suficient pentru a se opri protestele. Nici când asociaţiile pentru protecţia plantelor au arătat pericolul pentru minunatele flori!

Când impasul părea de nerezolvat, savantul islandez Rui Sigurjohnson a inventat un filtru care făcea ca doar fiinţele umane şi pinguinii să fie afectaţi de curentul electric din gard. Cum pinguini nu se află deloc în preajma celor două republici surori, ecologiştii s-au arătat mulţumiţi de soluţie, iar profesorul Rui Sigurjohnson a primit Premiul Nobel.

Succesul ştiinţei a salvat gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri de graniţă, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, gard care, împodobit cu superbii trandafiri imuni la curentul electric, şi-a câştigat – pe drept! – titlul de A Opta Minune a Lumii, mai ales că nu mai omoară animale, ci doar oameni.

104. Mica fereastră din baie

Rafael Vinicius locuieşte la etajul şase. Blocul are zece etaje. Ferestrele apartamentului său dau spre piaţa mare a oraşului. Dar prin micul geam de la toaletă se poate vedea, când e senin, gardul. Gardul! Uneori, vântul aduce chiar şi mirosul trandafirilor care nu sunt sensibili la curentul electric. (Ba, s-a dovedit ştiinţific dependenţa lor faţă de curent!)

Rafael Vinicius este originar de undeva din Ţările Baltice. Părinţii i s-au stabilit în Vandana când el nu împlinise încă nici doi ani, aşa că nu păstra nici un fel de amintiri din ţara natală. Apoi, Vinicius tatăl a plecat şi nu s-a mai întors niciodată. Nu se ştie unde a dispărut şi nici dacă n-a mai vrut sau n-a mai putut să se întoarcă. Pe urmă, Regatul Vandana (de tristă amintire) a fost împărţit între Republica Democratică Vandana şi Republica Umanistă Vandana. Blocul în care a crescut Rafael se află în Republica Democratică Vandana, la doar puţini kilometri de graniţă. Prin micul geam de la toaleta apartamentului său de la etajul şase, când e senin se poate vedea gardul. Gardul! Uneori, vântul aduce chiar şi mirosul minunaţilor trandafiri insensibili la curentul electric.

Rafael Vinicius locuieşte aici de când se ştie: de copil, de adolescent, de om în toată firea. Aici locuieşte şi aici îşi are şi atelierul: Rafael Vinicius este ceasornicar. El este stăpânul timpului, după cum îi place să se laude. E atât de simplu: dacă nu repară un ceas, acela stă pe loc, timpul se opreşte. Măcar pentru ceasul acela.

Rafael Vinicius petrece multă vreme în faţa ferestrei de la toaletă. Şi-a făcut şi un scaun înalt, asemenea celor de prin baruri, ca să poată privi comod. El n-a fost niciodată mai departe de marginea oraşului, nici vorbă să fi trecut vreodată cu pasul ori cu maşina graniţa. Doar cu privirea.

De pe scaunul lui înalt, Rafael Vinicius priveşte uneori ore întregi gardul şi peste gard. Vede câţiva copaci şi ceva mai încolo acoperişuri roşii. Acelea provin din fosta suburbie Boşniţa, acum tăiată de graniţă de restul oraşului. Acolo, în Republica Umanistă Vandana i se pare că vede numeroase lucruri demne de tot interesul. Dacă ar folosi un binoclu, ar putea să aprofundeze acele vedenii. Dar el ştie că aşa ceva i-ar strica tot jocul. Aşa poate să-şi imagineze orice, iar când e foarte trist, când e foarte singur pe pământ, i se pare că vede peste gard tot ce-l mai poate face să spere. Uneori, când e chiar disperat, se întâmplă ca vântul să-i aducă parfumul acela special al trandafirilor din cea de A Opta Minune a Lumii.

Raphael Vinicius nu se satură să privească de pe scaunul lui înalt misterul de peste gard. Veşnicul mister de dincolo de gard…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.