Am folosit acest concept – instituții extractive – recent aici, pe acest site. Este un concept faimos în lumea experților în dezvoltare. La noi, e practicat, dar nu e prea cunoscut numele tehnic al acestei practici.
Să vedem.
Un guvern decide să crească salariile și pensiile. Masa monetară aflată în circulație crește. Vor cumpăra salariații și pensionarii mai mult? Da. Crește, așadar, și PIB-ul. Cine profită în final? Băncile. Cum așa? Dacă se vor lăcomi să pună mâna pe plusul de masă monetară intrată în circulație, băncile (de regulă, sindicalizate când e vorba de lăcomie) vor crește dobânzile la credite. Acum, oamenii își vor permite, zic bancherii.
Ca să poți crește dobânzile fără să încalci regulile, trebuie să crească ROBOR-ul. Îl pot crește băncile prin proprie voință? Dacă sunt sindicalizate, se vor împrumuta între ele la dobânzi mai mari decât cere Banca centrală dacă ar împrumuta de la ea. Și gata: ROBOR-ul a crescut. Ești liber acum să crești dobânzile. În scurt timp, ai aspirat plusul de masă monetară de pe piață.
Ce face Banca centrală în asemenea situații? E aproape imposibil să probeze sindicalizarea. Dar poate atrage atenția guvernului că există sindicalizare. Mugur Isărescu a tras acest semnal de alarmă în Raportul BNR pe 2018. Guvernul a știut, imediat, ce are de făcut: a introdus o taxare progresivă pe împrumuturile bancare care conduc la creșterea ROBOR-ului peste 2%, ca să stimuleze păstrarea ROBOR-ului la acest nivel (sau mai jos).
E normal? Desigur.
Atunci, de ce strigă băncile ca din gaură de șarpe? Nu confirmă revolta lor că erau sindicalizate? Ba bune că nu. Dar băncile știu că au cu ce să șantajeze guvernul.
Nu știe asta și guvernul? Știe, desigur. Dar dacă e pregătit să reziste, merge înainte.
Cum ar putea fi pregătit? Ar trebui să aibă capacitatea de a capitaliza solid două, trei bănci românești. Care, mai apoi, să concureze în materie de creditare, utilizând dobânzi mai mici decât băncile străine. Profitul? Va fi mai mic profitul acestor bănci românești decât acela al băncilor străine. O vreme. Când tot mai puțină lume va apela la creditele excesive, băncile hrăpărețe se vor întoarce la normalitate.
Cât costă acest succes al statului? Mult. Extrem de mult. Miliarde de dolari. Dar merită.
De la bun început, România ar fi trebuit să-și păstreze Bancorex-ul în afara oricărui risc de faliment. Dar a fost prima victimă a forțelor dezlănțuite ale lăcomiei fostei Securități. Încât îți vine să zici – mai ales în luna decembrie – că poate ar fi fost mai bine să de împlinească planul KGB, în 1989: război civil între Armată și Securitate.
Un guvern care mărește salarii și pensii aici, în România, are a anticipa că va trebui să se ia la trântă cu băncile. Dar și băncile vor anticipa asta. Iată de ce mișcările anti-pesediste au început cu mult înainte ca trânta să fi început și iată de ce demonizarea lui Dragnea are accente pe care lupta anti-Iliescu nu le-a avut.
O bună acoperire a intențiilor reale a fost și jocul despre Justiție. Care „Justiție” l-a arestat pe Darius Vâlcov imediat ce, ministru de Finanțe fiind, a vorbit despre un nou cod fiscal.
Grădina Domnului e mare. Puterea băncilor este enormă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.