Insula Zu (48)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Stăteau din nou toţi patru: Radu, Augustin, Victor şi Pavel, de data aceea la o masă în barul unde Gusti era de-al casei. Era tot mai greu să suporţi iarna, după mai bine de doi ani de necazuri: şi trupul a obosit, şi sufletul.

– Când vezi cine sunt cei ce profită, îţi vine să vomiţi. (Victor)

– Şi nimeni nu ia nici o măsură împotriva jafului la lumina zilei. (Gusti) Şi înjură.

– Ce măsuri să ia? (Pavel)

– Să-i închidă, să-i împuşte, să-i trimită la dracu’! Totuşi, nu suntem în junglă! (Gusti) Şi înjură iarăşi.

– Ba da, suntem chiar în junglă, iar dacă i-ai împuşca şi i-ai trimite la dracu şi pe ăia cinci la sută care vor izbuti, n-ar mai fi nimeni care să ne scoată din rahat! (Pavel)

– Tu chiar vorbeşti serios? Ăştia, nişte analfabeţi, să ne scoată din rahat?! (Gusti)

– Dar cine? Ei vor fi… sunt deja bogaţi şi vor da de lucru celorlalţi. Chiar dacă nu sunt simpatici, ei sunt cei ce ne vor scoate din rahat! (Pavel)

Radu tăcea ca de obicei. De fapt, doar corpul lui Radu mai era de faţă. Comparativ cu Gusti şi cu Victor, Radu nu părea foarte disperat. Dar dacă n-ar fi fost Insula Zu? Atunci… De ce să-şi fi pus astfel problema, când Insula Zu exista? Există.

Întorcându-se pe Strada Constituţiei, Radu constată că discuţia a rămas agăţată de aceleaşi lamentări ale lui Gusti şi ale lui Victor, în vreme ce Pavel le spunea că dacă vor rămâne închişi în temerile lor şi nu se vor ajuta singuri, nu au la ce momente mai favorabile să se aştepte.

– Auziţi? Eu reţin de la un instructaj la care am fost că majoritatea oamenilor lasă să treacă şansele pe lângă ei. Şi nu fiecare zi e plină de şanse! Ne-au dat exemplul experimentului cu bulgărele de aur. Cică în America, un bărbat îmbrăcat la patru ace, coboară dintr-o limuzină superscumpă cu o geantă diplomat. Sună la uşa unei case, iese gazda şi tipul se prezintă, scoate şi o carte de vizită şi spune… îi spune gazdei că el este multimiliardar şi că vrea să dea din preamultul său, aşa că scoate din geantă un bulgăre de aur, poate dumneavoastră v-ar fi mai de folos decât mie, spune. Iar gazda îl refuză, nu se poate să dai o asemenea avere fără să urmăreşti un scop foarte concret, nu se poate să nu fie o şmecherie la mijloc, vezi atâţia şarlatani la televizor… Atunci, tipul bate la o altă uşă. Şi scena se repetă aproape identic. După opt sute treizeci şi cinci încercări ratate, omul cu bulgărele de aur renunţă. (Pavel)

– Ce tâmpiţi, de ce nu vine să mă găsească pe mine miliardarul tău? (Gusti)

– L-ai fi refuzat şi tu. După care ţi-ar fi părut groaznic de rău când ţi-ai fi dat seama câte vise ţi-ai fi putut îndeplini cu bulgărele acela de aur. Mai bine că nu te-a căutat şi pe tine. (Pavel)

Bineînţeles, dom’ profesor a citit şi el despre acel experiment:

– Stai că nu-i numai atât! De câte ori nu ni se întâmplă să oferim cu inima curată un bun sau… sau un sentiment şi să fim refuzaţi! Pavel are dreptate, asta provoacă traume şi celui căruia nu i s-a acceptat darul şi celui care nu a vrut să-l primească. Şi nici asta nu e tot! Se întâmplă de destule ori ca ofertantul să vrea să dăruiască cu inima curată, aşa cum am spus, un bulgăre de steril pe care doar el să-l considere a fi din aur. Câţi inventatori de bună credinţă nu se pomenesc cu lucrările refuzate pentru că nu sunt bune, lucru pe care ei n-o să-l accepte niciodată. Vezi? De aceea n-aş accepta eu bulgărele acela, ca să nu-mi fac iluzii degeaba.

– Eu l-aş accepta, se încăpăţâna Gusti. Numai că nu vine nimeni să mi-l ofere.

– Nu l-ai accepta! Crezi că americanii ăia au făcut experimentul degeaba? 76% l-ar accepta, dacă l-ar găsi pe stradă. 11% ar trece pe lângă el, iar 13% l-ar duce la cel mai apropiat post de poliţie. Asta la americani. Şi aşa trec şansele şi pe lângă voi. Şi nu trec des, dacă le-ai ratat, la revedere! (Pavel)

Radu tăcea şi se mira cum de a ţinut minte Ban până şi cifrele acelea.

Acolo, în „camera alchimică”, Radu credea că a găsit scenariul personal al lui Victor Schneider. Şi nu se gândea la un scenariu intim sexual, aşa cum înţelegeau imediat ceilalţi, dacă vorbea despre scenariul personal care era convins că-l are fiecare om. „Interesant, a gândit Radu, eu n-am putut duce pe nimeni cu succes pe Insula Zu, iar de Victor nu râde nimeni în încăperea aia. Probabil pentru că ne-a fost prezentată ca orice încăpere şi nu drept tărâmul unde se retrage Victor. Probabil că noi nu vedem decât exteriorul şi nu ceea ce se ascunde acolo în mintea lui Schneider”. Mai târziu, Radu a gândit de mai multe ori la „camera alchimică”, fără să fie sigur că a descoperit acolo Insula lui Victor. Radu, de atâta vreme prieten cu dom’ profesor, era sigur că şi Victor are un tărâm al său, „ca orice om sănătos”, dar Radu n-avea cum să descopere acel tărâm, şi fiindcă Victor avea o mulţime de faţete pe care nu le expunea vederii celorlalţi. De pildă, Victor se purta normal în societate, ba puteai chiar crede că e uşor risipitor. Şi, când-acolo, dom’ profesor era un adevărat avar cu sine însuşi. Dar numai cu sine însuşi! (Făcea economie absurdă la mâncare, la îmbrăcăminte, până şi la apa caldă. Dar numai când era singur. Şi astea toate fără ca măcar Anely să le poată observa. Până acolo încât, scriind mult pe calculator, când greşea ori când trebuia să înlocuiască un cuvânt, nu ştergea toate literele şi păstra pe ecran literele ce puteau fi „refolosite”!) Victor avea o mulţime de faţete pe care nu le expunea vederii celorlalţi şi, atunci, cum să poată identifica Radu tărâmul secret al prietenului său?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.