La mulți ani, Dinu Săraru, sănătate și cât mai multe cărți

„Ştiinţa de carte e cea care ne lipseşte acum ca să avem şira spinării dreaptă. Fără ştiinţă de carte nu vom avea şira spinării dreaptă nici la Bruxelles, nici nicăieri în lume şi nici pe Lună. La noi, lipsa de carte se vede în toate împrejurările şi e dureros”, a spus Dinu Săraru, care a împlinit miercuri 87 de ani.
Acesta a participat la dezvelirea unei plăci comemorative aflate la intrarea principală a Hotelului Novotel, de pe Calea Victoriei, care are scopul de a readuce în conştiinţa publică existenţa fostului Teatru Naţional din Bucureşti, care a funcţionat pe acest amplasament până în anul 1944.
El a vorbit despre istoria acestei clădiri. Potrivit scriitorului, aceia care au creat Teatrul cel Mare –
”toţi erau plecaţi în Occident şi s-au întors, tineri, cu Bălcescu în frunte şi cu Ghica şi cu Goleştii să facă această clădire”. „Şi au avut noroc şi de doi domnitori – fraţii Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei – care au ocrotit înălţarea acestui edificiu. Deci şi şeful statului era om cu multă carte şi era nevoie de carte”, a adăugat scriitorul.
În opinia lui Săraru, portalul Hotelului Novotel, care, graţie arhitectului Romeo Belea, reproduce întocmai intrarea în Teatrul cel Mare de la 1852,
„rămâne un simbol pentru veacurile care vor veni al patriotismului luminat al celor mai alese minţi de la mijlocul veacului al XIX-lea”.
„Ei sunt cei care, patrioţi fiind şi intelectuali fiind, cu ştiinţă mare de carte şi cu dragoste mare de ţară, au pus bazele, temeliile acestui edificiu, Teatrul cel Mare, care a fost vatra în care s-a consacrat limba română cultă pentru toată România, pentru cultura română, pentru literatura română, pentru arta română. E un loc sacru aici”,
a mai spus Săraru.
El şi-a exprimat speranţa că primarul Bucureştiului va susţine ridicarea, în faţa portalului, a statuii lui Ion Luca Caragiale.
Prezent la eveniment,
acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a subliniat că „i se datorează lui Dinu Săraru lupta pentru această placă”. „Este, la 87 de ani, un frumos cadou„, a arătat Theodorescu.

Realizată sub patronajul Primăriei Capitalei, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, la iniţiativa Fundaţiei „Nişte Ţărani”, placa comemorativă readuce în conştiinţa publică existenţa fostului Teatru Naţional din Bucureşti, care a funcţionat pe acest amplasament până în anul 1944. Actuala intrare a hotelului reproduce întocmai intrarea în clădirea primei scene naţionale.
Inaugurată la 31 decembrie 1852, fosta clădire a Teatrului Naţional a fost distrusă în timpul unui bombardament al aviaţiei germane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Mulțumim marelui scriitor Dinu SĂRARU pentru nobilul său gest cu mare rezonantă în inimile românilor iubitori de cultură – de carte, cum spune domnia sa.
    Un român de anvergura distinsului scriitor / iubitor dovedit al teatrului românesc Dinu SĂRARU contituie o sursă inepuizabilă de patriotism, de militant neobosit pentru D R E P T A T E și A D E V Ă R !

  2. Oameni din țara care a dat atâți oameni excepținali în cutură Germania, au avut o adevarată obsesie să distrugă prin bombardare teatrele naționale din capitalele din care s-au retras. Și polonezii și ungurii, acesția în anii 70 au fecut chetă internațională, și le-au reconstruit. Din pacate numai noi românii nu. Eram sigur că după 1990 pe acel mare și gol loc din centrul Bucureștiului se va reconstrui Teatrul Naținal. Din pacate pe acel loc să-i zicem sacru tronezază un hotel. Și încă o observație; când vom schimba aceste placi memoriale banale, pe plăci de marmură la care scrisul se ponosește repede, cu placi turmate în broz cu bazorelieful poetului, artistului sau în cazul de față a fostului Teatru național? Toate placile memoriale ale lui Petöfi Sandor sau alte altor peronalități marcante străine de pe cladirile din România sunt frumoase opere în bronz.

    • Esti usor deplasat si intoxicat de falsa istorie(istoria invingatorilor),plus ca nu prea pari roman,mai mult o sorcova minoritara,prostit de autosatisfacere! Dinu Sararu ramane un mare scriitor roman!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.