Listarea la bursă a Hidroelectrica se amână

Listarea la bursă a unui pachet minoritar de acțiuni la Hidroelectrica, cea mai mare companie a statului român, se amână până în primăvara viitoare, probabil martie sau aprilie, a anunțat Fondul Proprietatea, potrivit Reuters. De asemenea, pachetul scos la vânzare va fi mai mic decât prevăzut inițial, adică sunt slabe șanse să vedem la bursă 20% dintr-o companie care face anual profituri de 1 miliard de euro. FP pune această amânare pe indecizia Guvernului României privind direcția de acțiune în această listare.
Fondul, acţionarul unic minoritar al companiei, care a obţinut aprobarea Guvernului pentru IPO, stabilise iniţial data de 15 noiembrie ca termen limită pentru listare.
Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul deţine participaţii minoritare într-o serie de companii de stat, inclusiv 20% din Hidroelectrica.
Reprezentanţii Franklin Templeton au declarat că planurile pentru listarea unei participaţii de 15% – 20% la Hidroelectrica, într-o tranzacţie de 2,5 miliarde de euro (2,43 miliarde de dolari), ar putea fi reduse, dacă Guvernul României continuă să reziste unei listări duale, la Bucureşti şi la Londra. „Există semne majore de întrebare privind capacitatea de a vinde 15% din Hidroelectrica doar printr-o listare locală. Pentru a finaliza o listare pe Bursa de Valori Bucureşti, tranzacţia este posibil să trebuiască să fie redusă la 1 – 1,5 miliarde de euro”, a afirmat Marius Dan, director general adjunct, Franklin Templeton (FT) Bucureşti.
Guvernul vrea o listare la Bucureşti pentru a promova lichiditatea pe piaţa internă. IPO va implica vânzarea acţiunilor Fondului la Hidroelectrica, nu a acţiunilor Guvernului. Dan a declarat că în următoarele săptămâni reprezentanţii FP vor căuta să aibă o întâlnire cu premierul şi liderii coaliţiei aflată la guvernare pentru a prezenta recomandarea consorţiului de bănci selectat pentru listarea duală, în vederea atragerii investitorilor.
„Chiar dacă va fi o listare doar la Bucureşti, ne angajăm să continuăm procesul şi să-l finalizăm cât mai curând posibil. Acestea fiind spuse, nu suntem un vânzător al Hidroelectrica la orice preţ”, a explicat oficialul Templeton. Acesta a adăugat că Fondul va începe să aibă întâlniri „preliminare” pentru IPO în următoarele două-trei săptămâni.
„Vom încerca să finalizăm listarea Hidroelectrica cât mai curând, dar, de unde suntem astăzi, fereastra optimă de oportunitate pare să fie martie sau aprilie anul viitor”, a apreciat Dan.
Reducerea nivelului listării va însemna de asemenea că Guvernul nu-şi va respecta angajamentul de a lista 15% din Hidroelectrica până la mijlocul lui 2023, ca parte a ţintelor convenite cu UE pentru fondurile de redresare post-pandemie. De asemenea, Fondul vrea să finalizeze IPO producătorului de sare Salrom până în mai 2023, a adăugat Dan.
Hidroelectrica operează un număr de 209 centrale, cu o putere instalată totală de 6.482 MW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea. Pentru acest an, compania și-a bugetat venituri totale de circa 7,4 miliarde de lei, la un profit de circa 3 miliarde, care va fi cu siguranță depășit. La șase luni, a avut un profit net de 2,6 miliarde de lei.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1097 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Desigur este necesar, nu că ne-are cere duamna Ursula. Dovada?
    „Hydro-Québec este o societate de stat din Quebec responsabilă de producția, transportul și distribuția de energie electrică în provincia canadiană. Fondată în 1944, unicul său acționar este guvernul Quebecului…Între 2017 și 2021, compania a vărsat dividende de 11,12 miliarde de dolari canadieni guvernului din Quebec, garantând în același timp tarife de energie electrică printre cele mai scăzute din America de Nord”.

  2. Este primul pas ca sa ramanem si fara Hidroelectrica. Vor avea grija ,,baietii destepti” sa lucreze la acest maret proiect……[Rumburak]

  3. Dacă și pe asta o vindeți meritați toți din guvern să vă linsam in piață cum au făcut italienii cu Mussolini

  4. O veste buna este amanarea listarii la bursa, si o veste si mai buna ar fi renuntarea la a vinde Hidroelectrica. Gaina cu oua de aur nu se vinde!

  5. Cand alte tzari nationalizeaza sau au planuri sa nationalizeze sectorul de productie energetica, noi vindem… pentru ca statul e dator vandut… Cica ieri s-a intrunit CSAT-ul, si au discutat orice altceva in afara de problemele de importanta nationala, au discutat doar cum sa execute ordinele de la sefii de afara.

  6. Depinde cine i-a cașcavalul. Băieții dau tunul?Asa e în capitalism, fraierii muncesc și șmecherii i-au banii. Sau nu stiati?! Va place sa comentati, protestati, înjurați politicienii. Nu-i nimic ei va i-au banii?Asta-i democrația?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.