Temele acestei campanii electorale ar trebui să fie foarte puține, pentru a ieși din propagandă. Chiar dacă nu au legatură directă cu mandatul președintelui, acestea fac parte din modul în care acesta poate influența ieșirea din impas a României. Prima temă ar privi reducerea semnificativă a numărului de bugetari, precum și reorganizarea sistemului public în raport cu democrația, Constituția și economia liberă. A doua temă ar privi clarificări la instituția președintelui, inclusiv la CSAT, care a încălcat principiile statului de drept și a promovat acțiuni contrare ordinii constituționale, fiind una dintre anexele corupției.
Instituția președintelui României, simbolic, funcționează în descendența celei din fostele RPR și RSR, abuzând de o putere pe care nu are și invocând lipsa acesteia pentru a justifica inactivitatea, lipsa de performanță sau abuzurile. Fostul stat totalitar este încă activ prin corupția evidentă la vârful sistemului, cu toate că uneori s-a întâmplat ca aceasta să se afle sub sancțiunea legii. Sistemul în sine funcționează prin permisivitatea unor acte politico-administrative care nu au fost în fapt anulate.
Reforma structurală nu poate fi lăsată pe seama unei inerții istorice și a mentalităților, așa cum s-a întâmplat până acum. Instituții cu atribuții, precum Consiliul Legislativ, Comisiile juridice ale celor două Camere, Secretariatul General al Guvernului, Ministerele nu au fost supuse unor imperative de conduită la inițiativa președintelui, prin mecanisme cel puțin formale. Președintele s-a remarcat doar prin băile de mulțime și prezența inadecvată la mitinguri. Pentru a cere Guvernului unele lucruri, președintele avea obligația prin instituția care îi asigură autoritatea, să facă neîntrerupte diligențe privind nesincronizarea legislativă și contrarietatea de legi, derapajele concrete față de obiectivele reformelor statale și administrative .
Aparent, funcția de președinte al ROMÂNIEI constă în a pune într-o ramă fotografia unei persoane aleasă prin sufragiul popular, situație asemănătoare celei din prima perioadă a instalării comunismului când forțele criminale acționau în numele statului cu acordul tacit al împuternicitului lor. Situația de acum nu este foarte diferită, președintele fiind captiv unei situații pe care nu o poate însă ameliora sub niciun chip prin propaganda electorală. Un președinte de protocol, ales prin vot popular, este doar pentru asigurarea imunitații acestuia.
Președintele încă în funcție va trebui supus unor prevederi constituționale din care să reiasă buna sa credință față de mandatul care i-a fost încredințat prin votul popular. Limitele unui asemenea mandat sunt prevăzute în Constituție, însă aplicarea lor este dificilă, de aceea o nouă candidatură implică și dă posibilitatea unor dovezi importante în susținerea acesteia. Dacă suspendarea președintelui este o procedură dificilă, așa cum ar fi din partea acestuia dizolvarea Parlamentului, campania electorală se vede pusă în fața situației de a obține ceea ce nu s-a făcut în perioada eșecului privind mandatul.
Președintele e scos din pălărie, ce să mai fie discutata candidatura, cand poporul e manipulat