O istorie altfel a evreilor din România[1]

Iată o carte modernă despre evreii din România în care mă bucur că n-am fost pomenit: în felul acesta nu mă va putea acuza nimeni că aş fi direct interesat când voi lăuda fără nici o ezitare volumul lui Teşu Solomovici: o lucrare excepţională, scrisă aşa cum ne previne autorul sine ira et studio – fără patimă şi fără părtinire – dar fundamentată pe o cunoaştere profundă a istoriei, a miturilor, a concepţiilor şi a preconcepţiilor, a  personalităţilor şi a contextelor vieţii evreilor pe meleagurile româneşti. De la Dicţionarul neconvenţional al scriitorilor evrei de limbă română al lui Al. Mirodan (atât cât a apucat să fie scris), n-am citit cu atâta satisfacţie un text despre evrei şi evreism, o temă veşnică pro şi contra, aşa cum veşnică pare istoria acestui popor care refuză să părăsească scena, în ciuda nenumăratelor atacuri de o amploare unică la care a fost tot timpul expus. Când Mirodan mi-a cerut un articol pentru litera G, am comis un text intitulat „Gata”, articol ce n-a mai apucat să fie publicat. Şi nici n-ar fi fost corect: eu mă refeream la faptul că în România literatura scrisă de evrei este pe terminate şi, când-acolo, se pare că nu există „gata” pentru evrei nici după deportarea asiriană, nici după cea babiloniană, nici după dărâmarea Marelui Templu de către romani, nici după diaspora de aproape două milenii, nici după nenumăratele pogromuri, nici chiar după holocaust, nici după prigoana stalinistă. Şi nici astăzi, când antisemitismul se manifestă şi acolo unde nu mai sunt evrei.

Modul cum povesteşte Teşu Solomovici cele întâmplate cu evreii români se citeşte ca un roman de cea mai bună calitate, chiar dacă multe capitole nu sunt deloc vesele. Bazându-şi afirmaţiile – toate! – pe o imensă cunoaştere venită din documente şi din experienţa personală, venerabilul autor ne oferă o perspectivă panoramică a unui subiect ce, la fel ca şi însuşi destinul evreilor, este infinit.

Şi pentru cineva care nu cunoaşte tema decât din inevitabilele întâlniri cu câte un evreu ori din literatură, şi pentru un evreu, cartea oferă nenumărate surprize, personaje prezentate în lumini diferite de cum au fost îndeobşte cunoscute, situaţii pe care doar le-am bănuit şi aici le avem cuprinse în documente, mituri spulberate, oameni foarte importanţi despre care nu am avut habar, dar oameni care au lăsat dâre adânci în viaţa evreilor şi a neevreilor. După parcurgerea acestor nu puţine pagini, evreul din România ni se înfăţişează drept evreu român sau român evreu, iar numeroasele interferenţe reciproce ale devenirii românilor şi ale devenirii evreilor statuează această carte de identitate chiar şi pentru evreii care s-au întors în Israel şi care rămân şi acolo evrei români. Cu asta nu vreau să spun că evreului român nu i se aminteşte de prea multe ori că nu e român, doar că o istorie a traiului comun de multe secole, chiar de milenii, nu poate fi eradicată nici de cei mai fanatici antisemiţi. Acesta mi se pare a fi firul roşu care străbate miile de informaţii şi de documente, de nume originare şi de pseudonime, de suferinţe şi de izbânzi: evreul român este evreul român.

Nu voi povesti acest volum de peste 600 de pagini, nici n-aş avea cum s-o fac, însă sunt convins că această carte doldora de informaţii trebuie citită cu folos atât de evrei, cât şi de neevrei.

În doar două puncte nu sunt de acord cu Teşu Solomovici:

1. Printre cei care semnează la începutul volumului păreri apreciative la adresa evreilor sunt şi unii – e adevărat că puţini – care fac parte din marea categorie a celor ce spun că au cunoscut un croitor sau un profesor foarte simpatic, deşi era evreu. Aşa că restul evreilor nu le sunt simpatici şi se comportă cu ei ca atare, având la activ gesturi şi fapte vădit antisemite.
2. În Epilog, autorul scrie: „Ei, ultimii evrei meniţi să trăiască până la capăt destinul spiritualităţii evreieşti împletite cu spiritualitatea locului. Semne, şi ele trecătoare, ale unei civilizaţii evreieşti care a dăinuit vreme de două milenii pe aceste pământuri. Acum, când totul a devenit trecut, totul începe să fie revendicat de memoria istoriei” (p. 613.) La fel ca şi mine, când am scris textul nepublicat „Gata”, şi Teşu Solomovici ignoră un fapt esenţial pentru destinul iudaic: evreii cred în minune şi minunea i-a salvat de nenumărate ori.

Însăşi această carte este o minune şi o recomand ca atare.

Gheorghe SCHWARTZ

[1] Teşu Solomovici, O istorie altfel a evreilor din România, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.