Criza medicală bulversează toate sistemele publice cât și reperele de până acum. Distanța între persoane, care în fapt nu reprezintă niciun element nou, a fost precizată conceptual – tendențios drept “ socială” . Medicii sunt și ei depășiți de tezele unor televiziuni care vor și reușesc o audiență bolnavă promovând conflicte, amatorisme, vanități ale unor specialiști din domeniul sanitar interesați financiar, cu atât mai mult cu cât se afirmă agresiv că virusul nu va dispărea niciodată. Pe acest fond apare cu pregnanță corupția și efectele ei catastrofale imposibil î de a fi limitate în atari condiții, când dictatura medical- politică își proiectează interesele .
Producțiile tv ale izolării și-au diminuat capacitate de informare și s-au predat aceluiași tip de raportare fantezist intrat în circuit. Între programul unui cabaret și cel al televiziunilor pare a nu mai fi nici o diferență, cu excepția că televiziunile au primit un serios ajutor de la stat absolut nejustificat. Nici acum, când atâtea și atâtea lucruri cer soluții adecvate, urgente, și suscită întrebări cu adevărat revoluționare, gunoiul mediatic nu este abandonat.
Politica la vârf își restabilește previzibilul în acord cu pactele mafiote de împărțire și reîmpărțite a zonelor de influență sau sinistră solidaritate. In timp ce majoritatea țărilor lumii civilizate nu doar că implementează măsuri de revenire la normalitate prin prisma siguranței sanitare, în fond obligatorii oricând, România face figură distinctă.
Președintele țării, Klaus Iohannis, este preocupat doar de alegeri și de pastrarea unor abordări în esența lor brutale, cu periculoase consecințe socio-economice . Problema alegerilor nu se mai poate pune în actualul context dominat de incertitudinea autorităților și generarea unei frici propagandistice. Asta după ce, cu multe săptămâni în urmă, situația trebuia să facă parte dintr-un plan care ar fi obligat decidenții la intrarea economiei în regim de stare de urgență, fapt în mod concret neintamplat încă și nici în perspectivă. Așa cum opinia publică internă și internațională a reținut, administrația de la București face în mod exagerat bani din amenzi când scopul stării de urgență este prevenirea, preîntâmpinarea, asigurarea unui standard specific nu al unuia prin care dificultățile să fie amplificate. In Spania, poliția oferă măști sanitare și nu amenzi, ca în România.
Ordonanță după ordonanță, apariții tv solemne ale unora sau altora, ședințe protagoniști purtând măști și mănuși, dar tot nu există niște dispoziții care să pună segmente ale industriei de stat, respectiv din industria militară, în producerea unui necesar de material sanitar elementar. De fapt, vorbele aroganței se dovedesc a fi principalul suport al guvernului și președintelui.
O uriașă concurență neloială folosindu-se de blazonul crizei sanitare, s-a repoziționat făcând din criza pandemiei un paravan și o rețetă a succesului aducând dezbaterea publică în eternul ei colaps național finanțat de guvern din fondurile publice.
O megaafacere cu Orban, Arafat și MAN Vela la butoane, tot ce poate fi mai rău pentru romani