Piunezele din pantofii dnei Dăncilă

PSD se află la o mare răscruce. În limbajul său de tip fascistoid, Iohannis a declarat solemn că se află „în război cu pesediștii” și că, în noul mandat, își propune să realizeze „o Românie fără PSD”. Acesta e scopul vieții lui și n-ai ce să-i faci! O Românie fără PSD este, potrivit gândirii sale ce are rădăcini în istorie, „o Românie normală și corectă”.

Lucrurile nu sunt de joacă. Dincolo de succesul sau insuccesul în campanie, PSD se află acum la ora unor mari provocări, pregătite din timp de adversari interni și externi și care au găsit în mediocritatea țâfnoasă a lui Iohannis instrumentul ideal de a le pune în aplicare.

În condițiile amenințărilor pe față cu exterminarea politică după criterii ideologice, adevărata miză a prestației electorale a Vioricăi Dănciă, a energiei, timpului și banilor pe care domnia sa îi cheltuie, este nu atât să câștige alegerile (ceea ce ar fi o minune), ci să dea răspuns la niște chestiuni amânate sau neexplicate. Niște clarificări se impun, dna Dăncilă nu le poate ascunde la nesfârșit sub preș, pentru că sunt ca niște pioneze pe care le poartă în pantofi. Dacă va da aceste răspunsuri și dacă va fi convingătoare, atunci va fi și câștigătoare în alegeri și va salva și partidul. Dacă nu – soarta și a ei, și a partidului par pecetluite.

Va avea PSD forța de a realiza în această campanie un punct de inflexiune, astfel încât să schimbe sensul pe care este împins de forțe externe, cu ajutorul securiștilor și trădătorilor infiltrați până la cel mai înalt nivel al partidului? Răspunsul depinde de prestația dnei Dăncilă.

În ultimii 15 ani s-a desfășurat o veritabilă vânătoare cu lunetiști – procurori și securiști – care au doborât, rând pe rând, lideri naționali și locali marcanți ai PSD, oameni considerați „periculoși” prin notorietate și autoritate, unii trimiși în pușcării, alții doar injectați cu dosare penale, dar suficiente pentru a le piere cheful de a mai face politică. Partidul trebuia îngenuncheat și deființat pentru că devenise prea puternic.

A trebuit să treacă jumătate din timpul scurs de la Revoluție pentru ca scopul final al acestei ample operațiuni de distrugere a unui partid să fie atins și misiunea aproape îndeplinită, așa cum raporta Iohannis după succesul moțiunii de cenzură: „Rezolvat! Succesul moțiunii de cenzură confirmă un proces care a început cu ceva vreme în urmă (și care) se numește intrarea în istorie a PSD”.

Cum s-a ajuns aici?
Nu este clar dacă partidul cunoaște răspunsul corect. Unele explicații pot rezulta, însă, din starea de lucruri din partid.

Reforme după ideile celor care nu-l votau niciodată
De-a lungul timpului, sub o presiune propagandistică bine dirijată, s-au început tot felul de „reforme ale partidului”, dar toate cu idei de împrumut nu de la pesediștii fideli, ci mai ales de la adversarii declarați ai partidului. Un pretext a fost „să aducem tineretul”! Iar conducerea partidului, în mai toate formulele sale, a vrut „să-și arate deschiderea”. Manipulată sau la ordin, a dat credit îndeosebi celor care pretindeau că vor binele partidului, dar nu votau niciodată cu partidul. Cum să aduci secretar general al partidului pe un cetățean doar pentru că a fost recomandat de…Iulian Vlad? Și care acum aud că este rechemat „consilier de campanie” numai pentru că are o televiziune la dispoziție! Cum să pui pe liste la europarlamentare indivizi care nici nu știau unde este sediul PSD, dar care aveau binecuvântarea cumătrului George Maior? Ce-avea Sorin Moisă cu social-democrația, de-a trebuit să fie pus pe lista de eruoparlamentare direct din funcția de șef de cabinet al lui…Cioloș?

Cum să faci „reforme” în PSD după ideile analiștilor și părerologilor care înjură PSD tocmai pentru a fi căutați să fie scărpinați între cornițe și, eventual, să primească un „contract de consultanță”? Cum a fost cazul concret al dlor Barna și Pâslaru, îmbuibați din vreme cu bani de la administrația PSD, ca acum ei să aibă de unde să-i poată înjura pe pesediști. Nu mai are acest partid resurse proprii de gândire ideologică și forță de inovare socială? Cum să primești în cabinetul de premier pe șeful derbedeilor politici din piață, să-l întrebi ce-și doresc, el și camarazii haștagiști, pentru binele patriei să te pozezi tandru cu el, pentru ca, după ce iese din Palatul Victoria, să vezi cum „ți-o trage”? Cum să pui vicepreședinte al Senatului și mare comunicator al partidului o „moarte a ratingului”, fost purtător de cuvânt al lui Kovesi și, apoi, fost ministru Zero al Justiției exact în perioada în care se consolida Statul paralel construit de turnătorul Băsescu-Petrov și se năștea câmpul tactic în justiție? Cum să numești miniștri, secretari de stat, mai ales secretari generali de ministere și de primării, dar și alți demnitari din eșaloanele doi și trei nu la voința partidului, ci a Noii Securități? Etc, etc.

Într-un astfel de climat, nu este de mirare că în partid au apărut tot mai des personaje ce ne-aveau nimic în comun cu social-democrația, s-a mărit numărul de decolteuri pe coridoarele ministeriale, toate structurile administrative au fost infestate cu ofițeri acoperiți (a se vedea ordinul pe unitate primit de cei care s-au aliniat recent în spatele lui Ponta când acesta a trădat partidul), iar, peste toate, nivelul uman, profesional și intelectual al leadership-ului a scăzut de la an la an.

Nodurile rețelei de acoperiți din Parlament, din ministere și din administrație au tras frâna de mână cât s-a putut (ce-a făcut civilul Georgian Pop, fost președinte al Comisiei de control al SRI, în vremea când se semnau acele protocoale abominabile?). În timpul acesta, oamenii loiali principiilor fondatoare ale partidului au fost marginalizați sau chiar excluși.
Se poate aduce contra-argumentul victoriilor PSD în precedentele 2 alegeri parlamentare. Cei care se prevalează de astea să nu se îmbete cu apă rece: acele succese în alegeri sunt mai ales rezultatul frustrărilor imense adunate de electoratul/poporul pesedist în perioadele premergătoare. Astfel, în 2012, alegerile au urmat după imensa jignire adusă poporului prin aruncarea la coș a celor 7,4 milioane de voturi de la referendumul demiterii turnătorului Băsescu-Petrov și reînscăunarea sfidătoare a acestuia la Cotroceni, la intervenția forțelor străine, ca pe vremea firmanelor pentru fanarioți. Rezultatul alegerilor era previzibil încă din luna mai, când USL a reușit să doboare prin moțiune de cenzură guvernul Ungureanu cu ajutorul trădării mai multor PDL-iști care, simțând că barca lui Băsescu-Petrov se scufundă, s-au refugiat rapid sub fusta lui Puie Monta, de la care aveau să primească, din toamnă, locuri pe liste și funcții confortabile.

Iar în 2016 alegerile au urmat după un an de guvernare catastrofală a echipei trimise de Stanbulxelles, în frunte cu Cioloș, Tudorache, Prună și alți venetici cu ochi albaștri. La acele alegeri, lumea ajunsese la atâta disperare anti-Iohannis și anti-Cioloș încât, vorba unui primar șugubăț, lumea ar fi votat și o pisică dacă avea sigla PSD atârnată de gât.
Deci, în succesul celor două runde de alegeri alegeri nu este cine știe ce merit propriu, de organizare internă a PSD, ci mai ales contextul favorabil existent în perioada respectivă.
Acum, însă, datele problemei sunt altele.

Un electorat jignit de alții și uitat de ai săi
După ani și ani de erodare lentă și sigură, din interior și exterior, a nivelului intelectual, doctrinar și de resurse umane din partid, votarea primei moțiuni de cenzură împotriva unui guvern pesedist n-a fost decât mult așteptata bomboană pe colivă. O lovitură de Zoro, crestată pe fruntea partidului de cei care au intrat în partid nu din convingere, ci din interes, fără să aibă habar de social-democrație, neinteresându-i decât ciolanul și funcțiile și care, acum, au prins momentul să trădeze cu seninătate. Vinovați nu sunt ei, trădătorii, ci cei care i-au adus la vremea respectivă în partid, deși era limpede că nu afecțiunea față de această formațiune politică îi determina să intre în politică.
PSD se poate salva în cele 3 runde electorale care urmează numai dacă pornește de la cauzele care au condus la pierderea celor 1,4 milioane voturi la europarlamentare față de alegerile din 2016.

De ce s-au pierdut aceste voturi? PSD n-a dat niciun răspuns electoratului său. Și se pare că nici n-ascultă vocea acestuia.
O parte din voturi, e clar, au fost furate cu softul de păpușarii care au vrut scoaterea din joc a PSD și a lui Călin Popescu Tăriceanu.

Dar o altă parte au fost pierdute pentru că PSD a rămas restant la ceea ce a fost mai dureros pentru poporul pesedist: stârpirea Statului paralel, pedepsirea abuzurilor din Justiție și răzbunarea pentru umilințele îndurate în 2009 (când au fost măsluite prezidențialele), în 2012 (când 7,4 milioane de oameni au fost jigniți prin reînscăunarea la Cotroceni a turnătorului Băsescu-Petrov) și în 2015 (când la București a fost instalat un guvern de venetici parașutați de la Bruxelles, deși mandatul PSD din alegeri nu expirase).

În general, partidul a continuat până azi o politică ezitantă și colaboraționistă cu un sistem ocult, într-o perioadă de radicalizare fără precedent a vieții politice, în care – așa cum ne arată Iohannis – adversarii politici sunt considerați dușmani ce trebuie exterminați. Acest defazaj de atitudine a costat cel mai mult PSD-ul. Iar dna Dăncilă nici acum, în ceasul al 12-lea, nu pare convinsă de existența Statului paralel care a lucrat din greu la decimarea propriului partid. Cu asemenea bâlbâială, născută din frică (sau din complicitate?) cele 1,4 voturi nu se vor întoarce la PSD.

În toate cazurile, candidatul Dăncilă are obligația și ocazia în această campanie electorală să lămurească electoratul pesedist (mai întâi) și, apoi, întreg electoratul asupra unor chestiuni care au ocupat agenda publică și care au devenit de neocolit în societatea românească. De pildă:

1.Sunt suficiente argumente, arătate de presă și de analiști onești, care îndreptățesc afirmația că alegerile europarlamentare au fost furate prin softul aflat sub comanda STS. Suntem singura țară europeană în care exercițiul democratic cel mai important – votul – se află sub click-ul militarilor supuși ordinelor. În condițiile astea, de ce Guvernul Dăncilă a mai dat o HGR prin care a conferit aceluiași STS puteri și mai sporite în finalizarea alegerilor prezidențiale? Nu e aceasta o capitulare de bună voie a PSD ? Și nu cumva campania – și alegerile, ca atare – sunt o mascaradă de prost gust, din moment ce STS-ul va stabili învingătorul? La întrebările astea oamenii așteaptă răspuns.

2. S-a constituit o comisie parlamentară privind cercetarea problemei softului. Candidata Dăncilă ar trebui să spună votanților care sunt stadiul și soarta lucrărilor acestei Comisii. Și să spună dacă votul oamenilor, indiferent pentru cine, este sau nu batjocorit de STS. Iar președinta de partid Dăncilă ar trebui să mai spună și cine își asumă răspunderea pentru faptul că PSD (la sugestia cui, oare?) n-a mai făcut numărătoarea paralelă a voturilor la europarlamentare.

3. Candidata Dăncilă ar trebui să spună apoi oamenilor de ce președintele Camerei Deputaților, Ciolacu, vajnicul urmaș al luminatului Zgonea, a dispus încetarea activității comisiei care lucra la modificarea legilor Justiției, pe baza recomandărilor CCR? Și care este stadiul celor peste 100 de modificări ale Codurilor penale cerute de Curtea Constituțională? În particular, președinta PSD este de acord cu afirmația marelui bărbat de partid și stat Oprișan, potrivit căruia „în partid nu se va mai vorbi de Justiție”?

Va fi vreodată dreptate până la capăt?

4. Promisiunea „dreptate pînă la capăt”, anunțată în 2016 ca obiectiv de eliminare a abuzurilor din Justiție, n-a fost îndeplinită. Din dorința de a nu deranja prea mult sistemul securist ocult, Liviu Dragnea – care a fost, ca și Ponta Farfuridi, pârlitor de porc prin curtea vilelor securității – a ratat momentul primelor luni sau chiar zile de după succesul în alegeri, când se putea adopta rapid tot ceea ce era necesar de corectat în legislația justiției. Candidata Dăncilă ar trebui să anunțe electoratul său dacă va relua sau nu acest proces al „dreptății până la capăt” și în ce consideră domnia sa că va consta acesta.

5. Afirmația dnei Dăncilă, că „nu știe nimic despre Statul paralel, pentru că a lipsit 9 ani din țară” este falimentară pentru speranța sa de a mai primi voturi. Noi, ăștilalți, am stat p-acilea și-am mâncat salam de soia, cum se spunea pe vremuri…adică am văzut de ce este în stare sistemul odios construit și aflat sub comanda binomului DNA-SRI. Statul paralel există și candidata Dăncilă nu poate aspira să fie președinte de țară fără să spună clar, de pe acum, electoratului dacă va lupta sau nu să stârpească prezența securiștilor în justiție, în administrația publică, în partide, presă ș.a.md.; dacă va scoate din uz practica delațiunilor ca sport național; dacă va descuraja politicile Big Brother; dacă va înființa o autoritate națională a interceptărilor, ce va fi plasată sub control parlamentar, cum susținea cândva (ce vremuri!) Călin Popescu Tăriceanu; dacă…dacă…

6. Președinta de partid Dăncilă poate deveni credibilă la acest capitol al eliberării de sub securism dacă anunță, de pildă, că intenționează să propună în partid ca, prin statut, fiecare aspirant la o funcție de conducere în PSD, la nivel local și central, să fie obligat să completeze o declarație relativă la ne/colaborarea cu serviciile de informații (după modelul adoptat recent de breasla avocaților).

7. Mesajele de campanie trebuie adecvate publicului actual, care e grăbit, aflat mereu în criză de timp, de nervi și de personalitate. Cei care merg cu trotineta printre mașini, butonează telefonul și când mănâncă, uită să se bărbierească și au părul legat în coadă n-au chef de niciun fel de argumente. Societatea croită de Băsescu-Petrov și de Walter Iohannis este o societate fără argumente, tribalizată de șerurile și laicurile de pe facebook. Demonstrațiile la tablă ale lui Dragnea, cu procente, grafice, radicali și cosinusuri care arată cum e cu programul de guvernare nu mai au niciun efect. Vinerea trecută, FMI anunța că a schimbat în bine prognoza despre creșterea economică a României pe acest an, de la 3,5 la 4%. N-a interesat pe nimeni. Altădată, veștile de la FMI erau răsucite în fel și chip, mai ales când erau proaste…Mesajele de care are nevoie acum lumpenul gulerelor albe sunt de tipul „Fără penali”. Sau „muie Sasule”. Expresie care este o banală declarație politică, cum ne explica dl președinte Iohannis că a fost și acea „muie PSD”. Asta vrea acum să audă poporul și asta trebuie să i se dea – Puie Monta și muie Sasule! Sloganurile de campanie așteptate de popor sunt flash-uri în câteva cuvinte, care pot fi citite repede și înțelese ușor. De pildă: „Iohannis, dă banii înapoi pe chirii!”, „Iohannis, plătește-ți impozitele pe meditații!”; „Iohannis cu 6 case, de hoție el miroase!”. Iar pentru Barna, cel cu „fericiți în România”, poate fi replica „Fericiți, dar fără acoperiți!”
Poate candidata Dăncilă și PSD să adopte o manieră mult mai radicală în care să-și ducă toată campania, apropiindu-se de stilul lui Iohannis? Sau rămâne la conduita prea cuvioasă a întoarcerii și celuilalt obraz, în timp ce vedem cum cei 7 magnifici o terfelesc în fel și chip?

8. De asemenea, candidatul Dăncilă trebuie să limpezească rapid și câteva lucruri guvernamentale rămase în coadă de pește. Care e adevărul despre cererea de rechemare în țară a lui Maior? A ajuns documentul la Iohannis sau e rătăcit pe la Guvern de „ofițerul de integritate”? Ca lumea să știe unde e buba…
Apoi să ne spună cine a intervenit în numirea Anei Birchall la Justiție? Ne va spune sau nu că a numit-o la indicația Marelui Ambasador? Sau a lui Iohannis? În loc ca în acea funcție să fie desemnat unul dintre fondatorii partidului, de pildă Șerban Nicolae, a fost pusă această Birchall care-i dădea șpagă 5.000 euro lui Geoană pentru a o trece pe un loc eligibil și-și mai și filma gestul cu camera ascunsă la decolteu, ca să aibă „dovada”… Amândoi, mari oameni, mari caractere…Numai pentru menținerea în partid a personajelor aceli scene de vodevil – Birchall chiar până în zilele noastre! – și PSD tot trebuia să plătească odată și-odată… Și de ce dna Dăncilă n-o dă afară măcar acum din partid pe Birchall? Pe alții, precum Liviu Pleșoianu ori Șerban Nicolae, i-a suspendat sau marginalizat numai pentru că nu vorbeau „frumos” despre statul paralel.
Cine vrea să facă politică de anvergură națională, nu poate face slalom printre astfel de subiecte. Ocolirea lor înseamnă a-l lăsa pe Iohannis să consacre victoria deplină și definitivă a Statului paralel la orașe și sate.
Dar ce blestem să fie pe acești bieți români să se lase conduși mai întâi de un turnător la securitate plătit și, acum, de un cuplu neaoș Werner – Ludovic, care-și propune exterminarea politică a unei colectivități de câteva sute de mii de oameni numai pentru că nu gândesc la fel ca ei?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.