Plafonarea prețului la gaz: Decizie la nivelul UE

Uniunea Europeană va extinde cu încă 12 luni plafonarea preţurilor la gaze, ca o protecţie contra unor posibile şocuri ale preţurilor la energie, după ce miniştrii Energiei din UE au sprijinit marţi planul, transmite Reuters.

Prima dată, UE a convenit limitarea preţului gazelor în decembrie 2022, după luni de preţuri ridicate la energie, cauzate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, după invadarea Ucrainei.

Securitatea energetică a continentului este într-o situaţie mult mai bună în prezent, decât iarna trecută, preţurile la energie sunt mult mai scăzute, ţările şi-au asigurat noi surse de aprovizionare iar facilităţile de stocare de gaze sunt aproape pline.

„În pofida startului relativ bun din această iarnă, situaţia geopolitică rămâne fragilă. Şi aceste măsuri de urgenţă protejează consumatorii de preţurile excesive la energie”, a afirmat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson.

Plafonarea preţurilor la gaze urma să expire în februarie 2024 iar acum se va aplica până la 31 ianuarie 2025, au convenit miniştrii Energiei din UE.

Alte două măsuri au fost extinse cu 12 luni. Prima acordă mai rapid permise pentru proiectele de energie regenerabil, pentru a ajuta ţările să înlocuiască gazele ruseşti cu energie curată, iar cealaltă stabileşte reglementările prin care ţările se pot ajuta cu aprovizionarea cu gaze într-o perioadă de deficit.

Conform calculelor Reuters, gigantul rus Gazprom a livrat 27 miliarde metri cubi (bcm) de gaze Europei în 2023, un declin semnificativ faţă de 180 bcm în 2018.

Executivul comunitar a propus plafonarea preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare. Această plafonare nu s-a aplicat deoarece nu s-au mai atins aceste preţuri la gaze, după perioada de vârf a crizei energetice din Europa.

Marţi, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale se situau la aproximativ 34 euro pentru un Megawatt-oră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. AZoMureș ? Alum Tulcea șamd ?
    măRog…😪

  2. Cei ce ne cocoșează au avut de unde să-nvețe; de la democrații din spatele UE.
    Azi gazul e 33 euro MWh iar ei vorbasc de plafon la 275 euro MWh. E semnal că e liber la furat! Desigur nu oricine, celor din spatele statelor nu le place concurența.

  3. Cât de mizerabili și lipsiți de inimă sataniștii ăștia ?
    Dacă un stat are resurse naturale ce pot ajuta economiei altor state din vecinătate, la prețuri care ar asigura bunăstarea tuturor, te bagi tu și strici toată această ordine firească, ca să ce ? Ca să aduci tu gazul tău lichefiat de la zeci de mii de km. ?
    Și cu preț, incalculabil până la urmă, în milioane de vieți omenești !
    O parte răpuse și altele sărăcite , înspăimântate , înfrigurate și lipsite de siguranța zilei de mâine, pentru ca o mână de șmekeri, e vrei nu vrei, toți niște mișei, să nu mai poată să-și țină evidența mulțimii nebunești a bogățiilor și să-și satisfacă poftele satanice !😢🙌
    „Doamne ! Vino Doamne !…”, mai țineți minte cântecul ?

  4. @Radu Humor: Gazul natural se lichefiază la -160 grade Celsius, iar pentru procesul de lichefiere, transport și restaurare a gazului în fază gazoasă se consumă jumătate din cantitatea de gaz doar ca să producă energia necesară. De aceea este așa de scump gazul lichefiat. Așa că dacă folosești GNL pentru a produce energie electrică în centrale termice, cantitatea totală de gaz consumată este dublă, fiindcă jumătate se pierde doar prin procesul de care am vorbit. Deci randamentul total este la jumătate și poluarea este de 2 ori mai mare pentru unitatea de energie electrică obținută prin GNL față de cea produsă din gazul care vine pe țeavă (cu toate costurile de pompare). Dar se pare că asta nu-i mai deranjează pe ecologii planetei contează când e obligatoriu să fie sprijinită economia americană.

  5. 0,17 lei kwh de gaz ? Funizorul pierde enorm cand il vinde la decat pretul dublu ! Bine ca stim …

  6. Plafon la 275 euro/ Mw/h ??? Pai pretul actual e 33 euro! Asta nu e plafon e invitatie la specula!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.