In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz PROBLEMA apărută la Editura Hasefer în 2019. *
Unde am rămas eu, unde a rămas Gheorghe Schwartz?
„Dar antisemitismul continuă să existe, deloc surprinzător, tocmai în estul Europei (inclusiv la noi, unde se pot detecta mai curând antisemiţi decât antisemitism). Romanul lui Sebstian, cu drama veşnicei condiţii existenţiale a evreului, nu şi-a pierdut actualitatea şi, desigur, valoarea paradigmatică1” Asta a scris Zigu Ornea în anul 2000 şi lucrurile nu s-au schimbat nici în anul 2018. Şi sunt valabile de multă vreme în România. Cu precizarea că pe vremea lui Sebastian nu existau în România doar antisemiţi în gândire şi vorbire, ci era foarte prezent atât „antisemitismul intelectual”, cât şi cel brutal până la crimă în masă. Acum trendul este modificat, iar trendul este cel ce dictează unde am rămas şi încotro ne îndreptăm. Mai ales în România, unde siajul în urma marilor evenimente externe a fost întotdeauna hotărâtor pentru direcţia urmată.
De altfel, „un studiu arată că păreri preconcepute medievale în privinţa populaţiei evreieşti, au persistat în România şi după anul 2000. Mai precis Gallup Organisation a realizat un studiu în 2003, cu privire la percepţia populaţiei româneşti asupra unor mituri atribuite populaţiilor evreieşti. Nu mai puţin de 29% dintre cei chestionaţi au spus că evreii l-au ucis pe Iisus şi că nu pot fi iertaţi pentru asta. Apoi peste 36% din cei intervievaţi cred că suferinţele poporului evreu de-a lungul istoriei sunt un blestem divin2.
Preiau, tot din fluxul de ştiri, un material apărut ceva mai târziu, la 20 septembrie 2011 şi semnat Liviu Crăciun: „România participă la festivalul antisemit Durban III. Durban III este numele neoficial al uneia dintre întâlnirile Adunării Generale a ONU, cea din 22.09.2011, care va marca aniversarea a 10 ani de la festivalul antisemit de la Durban. Meniul zilei va consta ca de obicei în: rasism, antisemitism, negarea Holocaustului şi a dreptului de a exista al Israelului.
O serie de ţări au anunţat boicotarea conferinţei. Printre acestea: Australia, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Franţa, Germania, Italia, Israel, Olanda, Noua Zeelandă, Polonia, Marea Britanie şi Statele Unite. România, nu. De ce? Site-ul MAE este discret în privinţa programului Ministrului Baconschi. Aflăm mai multe de la Ambasada din Berlin, via Jerusalem Post: Într-un e-mail (trimis redacţiei Jerusalem Post, n.m.) de vineri, Gabriela Butu, purtător de cuvânt al Ambasadei Române la Berlin, a scris: <România a participat, atât la Conferinţa Mondială împotriva rasismului din 2001 (Durban), cât şi la Conferinţa din 2009 de la Geneva (Durban II), în virtutea angajamentului ferm de a sprijini eforturile internaţionale în domeniul combaterii discriminării, în toate formele şi manifestările sale, precum şi a hotărârii de a contribui la lupta globală împotriva flagelului rasismului, xenofobiei şi intoleranţei.> Butu a continuat: <România împărtăşeşte opinia că acest proces ar trebui să respecte standardele internaţionale existente privind libertăţile fundamentale şi drepturile omului şi ar trebui să evite politizarea. În lipsa unor altor evoluţii viitoare, România va fi reprezentată la întâlnire la nivelul Misiunii Permanente la ONU din New York.> Pe lângă Ahmadinejad, care va fi capul de afiş al festivalului, ONU a invitat şi o serie de ONG-uri, printre care şi “North South XXI”, organizaţia de suflet a lui Gaddafi. Participarea organizaţiei pro-Israel, UN Watch3, a fost desigur respinsă.
În altă ordine de idei, zilele trecute, după amânarea intrării în spaţiul Schengen în urma votului negativ al Olandei, România a adoptat o poziţie matură, bărbătească şi a blocat în vamă tirurile olandeze cu flori. Ministrul Baconschi a explicat: <Franţa şi Germania s-au flexibilizat, ne-au propus un scenariu în doi paşi, dar nu au reuşit să convingă Guvernul olandez, care este întrucâtva captiv în agenda politică antieuropeană, antimigraţionistă, a unui partid extremist.>
Având în vedere tema generoasă a Conferinţei Durban III: <Victimele rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei asociate, recunoaştere, justiţie şi dezvoltare>, nu ne îndoim că Ministrul Baconschi va ridica şi în cadrul Conferinţei subiectul deosebit de grav al extremismului guvernului din Olanda. Sperăm că Ahmadinejad va accepta să susţină tema României în discursul său şi astfel să vedem, alături de o condamnare fermă a Israelului şi a evreimii mondiale în 30 de puncte, un punct dedicat extremismului olandez.”
Aşadar:
– „Durban III este numele neoficial al uneia dintre întâlnirile Adunării Generale a ONU, cea din 22.09.2011, care va marca aniversarea a 10 ani de la festivalul antisemit de la Durban. Meniul zilei va consta ca de obicei în: rasism, antisemitism, negarea Holocaustului şi a dreptului de a exista al Israelului.” O manifestare organizată de ONU!…
– O serie de ţări au anunţat că vor boicota acest „festival antisemit”. România nu!
– Retorica MAE român a fost caracteristică: România va participa „în virtutea angajamentului ferm de a sprijini eforturile internaţionale în domeniul combaterii discriminării, în toate formele şi manifestările sale, precum şi a hotărârii de a contribui la lupta globală împotriva flagelului rasismului, xenofobiei şi intoleranţei”. Bla, bla, bla. Dar nu şi împotriva antisemitismului. De ce?
– Fiindcă în urma opoziţiei Olandei faţă de cererea României de a fi acceptată în spaţiul Schengen, purtătorul de cuvânt al MAE a fost însărcinat să spună răspicat că „având în vedere tema generoasă a Conferinţei Durban III: <Victimele rasismului, discriminării rasiale, xenofobiei şi intoleranţei asociate: recunoaştere, justiţie şi dezvoltare>, nu ne îndoim că Ministrul Baconschi va ridica şi în cadrul Conferinţei subiectul deosebit de grav al extremismului guvernului din Olanda. Sperăm că Ahmadinejad va accepta să susţină tema României în discursul său şi astfel să vedem, alături de o condamnare fermă a Israelului şi a evreimii mondiale în 30 de puncte, un punct dedicat extremismului olandez.” În acest comunicat oficial se spune răspicat că MAE este de acord cu „o condamnare fermă a Israelului ŞI A EVREIMII MONDIALE în 30 de puncte” pentru a obţine ceva în legătură cu care nici Israelul şi nici „evreimea mondială” n-are nici o legătură. În viziunea MAE român din 2011, evreii sunt din nou marfă de troc, este adevărat că nu sunt oferiţi în schimbul porcilor ca pe vremea regimurilor Dej şi Ceauşescu, ci pentru o oportunitate economică internaţională. (Când scriu aceste rânduri, cu aproape şapte ani mai târziu, România încă nu este admisă în Tratatul Schengen, ceea ce este o nedreptate evidentă, cu grave prejudicii economice, dar un fapt ce nu are nici acum vreo legătură cu „evreimea mondială”, ci doar cu crasa incompetenţă a MAE.)
E suficient să amintim despre cele întâmplate în ultimele decenii – atât de neliniştite – pentru a vedea de ce persistă asemenea opinii în popor, de ce se pot da asemenea comunicate oficiale.
Dacă vechii legionari – asemenea activiştilor de extremă dreaptă de mai pretutindeni – n-au reuşit să redevină decizionali în organizaţiile renăscute odată cu căderea regimurilor naziste, ei devenind cel mult emblemele pur teoretice pentru „noii lupi”, atacurile împotriva evreilor au continuat4. Cum vechii legionari de pe vremea fascismului au murit, iar supravieţuitorii perioadei aşa-zis comuniste nu mai erau capabili să revigoreze mişcarea, au apărut noi lideri ai mişcărilor de extremă dreaptă. Pe de o parte, în Germania greutăţile întâmpinate de populaţia ţării înfrânte a găsit vechiul vinovat în „răzbunarea evreilor”. Pe de altă parte, mai ales, în ţările aflate sub control sovietic, vechiul antisemitism al generalisimului s-a încadrat perfect în paranoia criminală a lui Stalin: alături de urgia asupra propriului popor, nebunia lui s-a dezlănţuit cu multă plăcere şi asupra evreilor. Trei au fost capetele principale de acuzare împotriva lor: complot împotriva ordinii sociale, delicte economice (eventual cu scopul de a sabota economia naţională) şi sionismul. Desigur, au fost şi altele, ca de pildă grupul de medici evrei ce-şi aşteptau execuţia pentru incriminarea de atentat şi care au fost salvaţi doar de moartea dictatorului.
1 Zigu Ornea, Postfaţă la De două mii de ani şi Cum am devenit huligan, Hasefer, Bucureşti, 2000.
2Cosmin Pătraşcu Zamfirache, De ce i-au urât românii pe evrei. Istoria nespusă a antisemitismului autohton pornită din credinţa că „evreii pot fi ucişi din timp în timp, pentru păcatele lor, Adevarăul,ro, 10.11.2015.
3 UN Watch este o organizaţie neguvernamentală cu sediul la Geneva. A fost înfiinţată în 1993 şi primul ei preşedinte a fost un ex-reprezentant al Statelor Unite la ONU (Moris B. Abram). UN Watch are un rol activ în combaterea xenofobiei şi în special în combaterea antisemitismului.
4 După cum se poate observa, informaţiile despre antisemitismul actual provin din ştiri din presa ultimului deceniu.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.