Revolta unui medic-șef: După cum „a vrut mușchii lor”

Șeful Secţiei de Chirurgie Plastică de la Spitalul Judetean Braşov, medicul Dan Grigorescu, denunță, în termeni duri, ”marea brambureală” a salariilor din sistemul sanitar.

În opinia doctorului, prin Regulamentul de sporuri, guvernanţii ” au ras tot ce se putea rade! Dar nu cu briciul, ci cu sabia de samurai! Dintr-o lovitură!”.

Acuzațiile doctorului, integral:

„Marea brambureală a salariilor din sănătate

La început au pus de-o lege nou-nouță, după cum „a vrut mușchii lor”. O lege pentru toți bugetarii, deci și pentru cei din sănătate. „Este minunată, perfectă chiar!” – o (și se) lăudau ei completând zilnic flip-chart-urile din studiourile televiziunilor „de casă”, ca reacție la criticile unora care vedeau că Legea 153 a salarizării unitare e mai plină de găuri decât un„șvaițer” original.

„Sunt bani!” a devenit imediat mai apoi leit-motivul fiecărei ieșiri publice a guvernanților. Nu mințeau. Erau. „Decât” că nu suficienți! Aoleu! Dar cum așa? Simplu! Pentru că atunci când au aprobat salariile de bază ale medicilor și asistenților medicali (acelea din 2022 date cu patru ani înainte) au omis să înțeleagă că, dacă li se vor aplica sporurile specifice fiecărui loc de muncă, veniturile nete se duceau mai sus decât doreau ei „să se dea”.
Mai sus, dar acolo unde și așa cum se cuvenea!

În disperare de cauză (pentru că deja apucaseră să promită public), „artizanii din umbră” ai legii au imaginat o găselniță: plantarea unei „strâmtori” în calea veniturilor promise. O adevărată „Scilla și Caribda financiară”, cu rol de strivire a câștigurilor nete, obținută prin tăierea sumelor necesare plății sporurilor la maxim 30% din suma totală a salariilor din bugetul de cheltuieli salariale ale ordonatorilor superiori de credite ale spitalelor, fie că erau ministere sau autorități publice locale. Asta deși se știa că pe plan național, în medie, acest procent era de peste 45%!
Altfel spus, s-a decis o reducere cu o treime a acestor sume (15% din 45%)! Dar care reducere nu se aplica doar celor cu salarii mărite (medici și asistenți medicali – la care s-au adăugat, pe șest, și șoferii de la Ambulanță), ci și tuturor celorlalte categorii profesionale din domeniul sănătății publice (vreo 12 la număr), care urmau „să piardă la salariu”, adică să li se micșoreze venitul net o dată cu luna martie 2018. Tocmai prin micșorarea în medie cu o treime a sporurilor!

Vorbim aici nu doar despre o „scurtare a capului” sporurilor, ci de o adevărată secționare la nivelul trunchiului acestora. Cu barda! Pentru cei care încă nu au înțeles, au fost vizate nu doar sporurile specifice aferente specialităților de mare anduranță (de ATI, de boli infecțioase, de psihiatrie, de arsuri, de anatomie patologică, etc), ci și sporurile asociate muncii în gardă (garda e acea perioadă de timp în care națiunea fie doarme, fie e în zile libere sau de sărbătoare legală!). Au ras tot ce se putea rade! Dar nu cu briciul, ci cu sabia de samurai! Dintr-o lovitură!
Arma folosită a fost Regulamentul de sporuri în sănătate, adoptat „pe repede înainte”, dar căruia nu i-au asociat și obligatoriile „instrucțiuni de folosire”, numite oficial „norme de aplicare”!

De aici începe marea brambureală!
O brambureală generată de aplicarea acelorași prevederi legale, însă ÎN CONDIȚII DIFERITE, generatoare de multiple DISCRIMINĂRI justițiabile.
Aceste discriminări pot fi incluse în următorul cadru: s-a ajuns ca medici sau asistenți medicali, lucrând în spitale de același rang din aceeași țară, având același număr de ore lucrate lunar în aceeași specialitate, având aceeași vechime și aceeași pregătire, SĂ FIE PLĂTIȚI DIFERIT, în funcție de instituția căreia i se subordonează spitalul respectiv și, chiar mai inacceptabil, de modul de gândire al managerului fiecărui spital în parte!

Și acum, argumente:
Primo:
Sunt spitale care au ca ordonator de credite ministere. Ministere, nu doar Ministerul Sănătății! Discutăm deci, în plus, de Ministerul Apărării (spitale militare), Ministerul Transporturilor (spitale CFR), Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, SRI. Sunt și spitale care „țin” de Consilii Județene, altele de Consilii locale.
Elementul comun este acela că fiecare dintre acești ordonatori de credite au bugete diferite pentru cheltuieli salariale, unele mai mari decât altele. Fiecare dispune, deci, de o anvelopă de sporuri diferită, după cum au stabilite sporuri diferite pe categorii de activitate, și, ceea ce e și mai diferit, au un număr total diferit (procentual vorbind) de angajați cărora li se aplică sporuri.
PĂI ATUNCI CUM SĂ OFERI ACELEAȘI VENITURI rezultând dintr-un salariu de bază identic la care se vor aplica sporuri în valoare procentuală diferită stabilită DOAR ÎN FUNCȚIE DE CÂȚI BANI S-AU ALOCAT SPITALULUI ÎN CARE LUCREZI?
Alocare care poate fi DISCREȚIONARĂ, respectiv diferită pentru spitalele din subordinea aceluiași ordonator de credite?
Secundo:
Managerii au avut „libertatea” de a face ce cred ei de cuviință în lipsa normelor de aplicare a Regulamentului de sporuri de care vorbeam mai înainte.
Așa că, în situația unui buget insuficient au fost adoptate, în principal, două strategii:
a) sporuri la maxim, ca în februarie 2018, pentru cele peste 10 categorii de angajați cărora nu li s-au mărit salariile, și la minim medicilor și asistenților medicali. De ce? Pentru ca primilor să nu le scadă salariile cu niciun bănuț (să nu protesteze, etc), iar celorlalți să li se poată închide gura cu argumentul: „V-a crescut salariul? V-a crescut! Ce mai vreți?”
Rezultanta: discriminare, atât timp cât în aceeași secție, pentru aceleași condiții de muncă, unii iau spor maxim, iar ceilalți minim! Așa s-a procedat și în spitalul unde eu lucrez, iar situația generată de o atare decizie a condus la mari (și justificate) nemulțumiri în cadrul colectivului pe care îl conduc. Să generezi discriminare doar pe criterii de liniște instituțională (și politică), nu mi se pare corect! Altfel, deși se spune că în spitale nu se face politică, o astfel de afirmație ar fi doar praf în ochi!
b) sporuri diminuate proporțional pentru toți (ceea ce mi se pare corect inclusiv juridic!), decizie care a dus la scăderi salariale pentru categoriile cu salarii nemărite. Rezultanta: „gălăgie socială”. În acest caz, 1„afară cu managerii respectivi!”, au spus politicienii, acuzându-i că sunt nepricepuți.
Problema de maximă gravitate a apărut cu și mai mare pregnanță în spitalele în care anvelopa pentru sporuri a fost într-atât de insuficientă încât diminuarea sporurilor a ajuns la un nivel mai mic și decât minimumul legal prevăzut în Regulament!

Din păcate, nu există o „bază de date publică” a acestor discrepanțe. Cred că la nivel înalt se ține „cu dinții” ca aceste informații să nu poată fi cunoscute și analizate coerent.
Cu toate acestea, sunt deja de notorietate două situații în care paradoxul a devenit de nesuportat :
1. Cele mai performante spitale ca și complexitate a actului medical sunt arondate bugetar instituțiilor celor mai sărace (vezi chiar Ministerul Sănătății, unele Consilii Județene), deci nu dispun de posibilitatea de a-și plăti corespunzător personalul, care câștigă mai puțin decât în zone de mult mai mică performanță și complexitate.
2. Aflăm de la doamna Ministru al Sănătății că la spitalele unde s-a ieșit la proteste s-au „găsit soluții”. care or fi acelea? Nu cumva s-au alocat ceva bani din rezervele ministeriale pentru a stinge focarele cele mai periculoase pentru „stabilitatea guvernamentală”? Că atunci nu mai e vorba doar de o discriminare inevitabilă, ci și de una politic asumată punctual, de tipul: celor care nu fac „liniște la galerie” le dăm satisfacție, celorlalți, pace bună!

Deși nu poate fi vorba de pace în prezența unei asemenea brambureli generate de incompetenți aflați la cel mai înalt nivel guvernamental! Care nu pot răsufla încă ușurați după ce au făcut imensa eroare de a măsura doar o dată, iar acum sunt nevoiți să taie de mai multe ori!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8535 Articole
Author

4 Comentarii

  1. deh, acu’ e tarziu … ca a rezolvat madam ministru al muncii, dupa chipu’ si asemanarea gandirii specifice … daca dumneaei si echipa nu stiu, deci inseamna ca nu se exista, nu ???… si nici n-o sensibilizeaza nimic, adica ce, se poa’ sa fie si-altceva altcumva …???

  2. Mereu sunt doar vorbe. De ce nu aveti curajul sa prezentati fluturasul/fluturasele comparativ sa vada toata lumea cat de ”inselate” va sunt asteptarile, de cateva luni doar va vaitati. DOVADA, m-am saturat de vorbaraie. Daca primiti 2000-3000 de euro pe luna salariu de baza ce mai tot vorbiti de sporuri? In comunicatele de presa se sugereaza ca primiti in jur de 3.000 euro, chiar nu va este JENA?

  3. Sporul pentru conditii de munca,s-a acordat LA UPU BOTOSANI,sub limita legii,adica 49% LA medici si asistenti,IAR LA infirmieri 75%.Este normal can in aceeasi sector sa fie acordat sporul in mod discriminatoriu?????Sambetele si duminicile,garzile ,sunt platite LA salariul vechi din ianuarie,noi fiind singurii care acorda asistenta medicala de Urgenta in tot judetul!!!!Este discriminare,mare bataie de joc tot CE we intampla !!!

  4. Salarii brute de 1 martie 2018 aduse din 2022 având sporuri raportate la salarii de 30 decembrie 2017 însă reduse la 30% și combinate cu rețineri de 15 septembrie 2016, etc. Pare ciudat dar cam așa arată salarizarea din sănătate. Este ca și cum statuii lui Ștefen cel Mare îi adaugi un AKM în spate și o pui pe un planor direcția Marte.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.