În librăriile americane a apărut cartea „Rise and Kill First: The Secret History of Israel`s Targeted Assassinations“, semnată de Ronen Bergman, publicist specializat în servicii secrete, redactor la cel mai mare ziar din Israel, „Yediot Aharonot“.
Bergman are 45 de ani și a publicat deja nouă volume dedicate serviciilor secrete, iar pentru a scrie cartea de față a consultat mii de documente și a stat de vorbă cu peste o mie de persoane care au avut de-a face cu serviciile secrete israeliene sau lucrează azi în cadrul instituției.
2.700 de asasinate în 70 de ani
Este vorba, printre alții, de agenți Mossad, șefi ai acestuia sau ale celorlalte structuri de informații, ofițeri superiori ai armatei implicați în atare „expediții“. Ținând seamă că Israelul este în stare de război încă după proclamarea sa, mai 1948, autorul a trebuit să țină cont de cenzura militară și de alte rigori, dat fiind că a abordat un subiect atât de sensibil. Cu toate acestea, a rezultat un volum incendiar, pe parcursul celor 753 de pagini autorul vorbind despre cele circa 2.700 de operațiuni secrete de asasinare care au vizat ținte umane și care, așa cum scrie Bergman și cum subliniază ziarele americane sau britanice ce i-au recenzat cartea, erau „inamici ai statului evreu“.
Ulterior, specialiștii susțin că deși unele dintre aceste operațiuni nu au avut succes, rata de reușită a Israelului este cu mult mai bună decât cea a țărilor Occidentale. În context, specialistul Eric Denece arăta pentru site-ul Atlantico.fr că, „această tradiție a eliminării țintelor vii a început în anii 1930, înaintea proclamării statului Israel. După apariția statului evreu, această tradiție nu s-a pierdut, inițial israelienii practicând mai curând răpirile (ceea ce au făcut cu foștii naziști).“
„După tragedia de la Olimpiada de la Munchen din septembrie 1972, când 11 sportivi israelieni luați ostatici de un comando al organizației teroriste palestiniene Septembrie Negru au decedat, autoritățile israeliene au decis să schimbe strategia, aplicând legea Talionului.“ De altfel, titlul cărții de față, „Rise and kill First“, se inspiră dintr-un text al Talmudului, care spună că, „Dacă știi că dușmanul tău vrea să te ucidă, omoară-l tu mai înainte!“ Sigur că numărul 2.700 de ținte vii asasinate ar părea enorm, dar în cei 70 de ani trecuți de la proclamarea statului Israel, ar veni 40 de operațiuni pe an.
Orice analiză a operațiunilor de acest gen arată, de pildă, că și Franța le-a folosit în timpul războiului din Algeria, iar fostul președinte Francois Hollande recunoștea că s-a recurs la ele în timpul luptei aniteroriste. Chiar și în zilele noastre apar mereu știri care arată că SUA recurg la atare metode, CIA folosind masiv dronele care vizează cu prioritate oameni. În fine, Pentagonul le are în vedere în cursul operațiunilor sale.
Operațiunile clandestine, doctrină de securitate
Revenind la Israel și evocând statutul său special, Ronen Bergman și specialiștii în servicii secrete arată că în cazul conflictului cu palestinienii eventualele negocieri inițiate de-a lungul vremii nu au fost însoțite și de stoparea confruntărilor armate sau de oprirea atentatelor ori acțiunilor teroriste comise de diversele oraganizații, aflate sub diferite influențe ideologice sau sponsorizări materiale și militare. Cu toate acestea, după cum scrie Jennifer Szalai în „The Times“, „măsurile extreme par a fi mai puțin extreme atunci când este vorba de supraviețuire. În ciuda acestui context istoric, «Rise and Kill First», din care unele părți au apărut în The New York Times Magazine, este departe de a fi o apologie.“
În orice caz, după cum relevă autoarea amintită, Bergman sugerează că operațiunile la care Israelul a recurs pentru asasinatele clandestine în spatele inamicilor au reprezentat doctrina sa de securitate, ea abordând anumite probleme strategice și politice complexe ca pe unele pe care le-ar putea rezolva un asasinat extrajudiciar. Bergman susține că asasinarea anumitor militanți – cum a fost liderul militar al grupării Al Fatah, Khalil al-Wazir, cunoscut sub numele de Abu Jihad – a încurajat tot mai mult radicalii și a impiedicat o soluție durabilă cu palestinienii. Cu alte cuvinte, trebuie avut în vedere prețul ridicat al unor succese, precum cel din aprilie 1988, din primele zile ale Intifadei, prima revoltă palestiniană din Cisiordania și Gaza ocupată de israelieni. Atunci, un comando israelian s-a deplasat la Tunis, unde se aflau și alți lideri palestinieni ai Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP). A ajuns la vila lui Abu Jihad și l-a împușcat de 52 de ori în dormitor, chiar în fața soției sale. „Misiunea a fost lansată pentru a submina Intifada, prin eliminarea unui lider carismatic al OEP, care avea mâinile pline de sânge israelian.“ Totuși, Bergman scrie că a avut un efect contrar – slăbirea conducerii OEP din străinătate, deși comitetele populare din teritoriile ocupate erau adevărații lideri ai Intifadei. El citează oficialități israeliene care cred acum că Abu Jihad ar fi putut aduce o contribuție semnificativă la procesul de pace. Asasinarea sa a premers, așa cum o arată Bergman, „un șir de succese tactice impresionante, dar și dezastre strategice uriașe.“ Acesta scrie că asasinarea din 2004, în Fâșia Gaza, a șeicului Ahmed Yassin, liderul mișcării islamice radicale Hamas, a deschis ușa unei implicări mai mari a iranienilor alături de extremiștii musulmani în teritoriile ocupate. În fine, operațiunile militare împotriva luptătorilor mișcării Hezbollah din Liban în 2006 au sporit prestigiul și puterea lui Hassan Nasrallah, liderul radical al organizației.
„Cea mai robustă mașinărie de asasinate“
Evident, au existat triumfuri, iar acestea nu sunt puține și minore. Pentru Glenn Frankel, fost șef al biroului din Ierusalim al ziarului „Washington Post“, se datorează „celei mai robuste mașinirii de asasinate construite de serviciile secrete israeliene“. În acest sens, el citează „campania clandestină de asasinare de către Israel a cercetătorilor nucleari naziști germani care lucrau în Egipt în anii 1950 și începutul anilor ’60 împotriva oamenilor de știință iranieni din ultimul deceniu, ce au contribuit probabil la împiedicarea programelor de arme nucleare ale ambelor țări. Asasinarea persoanelor aflate în spatele uciderii celor 11 sportivi israelieni de la JO din Munchen, septembrie 1972, a contribuit poate la eventuala decizie a liderului OEP, Yasser Arafat, de a înceta operațiunile teroriste executate de gruparea Septembrie Negru. Și fabulosul raid al serviciilor secrete israeliene din 1976, care a salvat 102 ostatici de pe aeroportul Entebbe din Uganda, a fost probabil ultimul dintr-o acțiune militară îndrăzneață și eficientă“, scrie Glenn Frankel.
Si la noi se dau cu tuhasul de pamant de cat au suferit ei si ce criminali am fost noi. Oare cine au venit trimisi de COMINTERN si au organizat distrugerea intelectualitatii romanesti, cine-a condus gulagurile comuniste si cine ne cenzureaza orice referire la valorile neamului, pe motiv de antisemitism? Plus ca agentii Mossad zburda pe plaiurile mioritice ca mieii pe pajiste, iar securistii si politicienii romani fac sluj. Cum a fost posibila afacerea ” Black Cube „. Aia trebuiau judecati si condamnati la ani grei de puscarie, iar ambasadorul, expulzat.
Printre cei 2700 se afla si N. Iorga ?
Acesta este statul Israel, un stat construit prin crime si teroare.
O dezvaluire din interior! De felicitat! Din pacate, politica Israelului este din ce in ce una discriminatorie si exclusivista fata de palestinieni…ideea crearii celor doua state Israel-Palestina a esuat lamentabil…vorba cuiva: nu-i pace sub maslini…si nici nu va fi…din pacate…