Castelul Huniade, finanţare prin programe comune cu Ungaria Scopul final al tuturor acestor demersuri este transformarea Castelului Huniade într-un pol cultural regional, un muzeu contemporan polivalent şi dinamic, dedicat atât conservării şi prezentării colecţiilor, cât şi educării şi dezvoltării culturale a vizitatorilor de toate vârstele", spune Alin Nica, într-un comunicat… Score: 0,29
Și mai și – noul superlativ al nesimțirii în politică …Președintele României, Klaus Iohannis, va găzdui miercuri, 3 aprilie, la Palatul Cotroceni, împreună cu Președintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende Strategice a Uniunii Europene, cu participarea Prim-ministrului Regatului Belgiei, Alexander De Croo, a Prim-ministrului Ungariei, Viktor… Score: 0,28
„Precum gheața la soare”: Partidul lui Erdogan se topeşte La această reuniune dedicată analizării succesului formaţiunii social-democrate Partidul Republican al Poporului (CHP), cel mai mare partid de opoziţie la nivel naţional şi care câştigat… Score: 0,29
După alegeri, potopul: „Măsuri greu de luat în an electoral” Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, la care participă şi premierii Belgiei, Ungariei şi Croaţiei. Score: 0,29
Reuniune pentru viitoarea Agendă strategică a UE Preşedintele Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Score: 0,29
O ofensă la adresa creștinilor din Statele Unite El are și o explicație pentru stabilirea unei a ”n”-a zile dedicate comunității LGBTQ și pentru atacul deliberat la adresa creștinilor. Score: 0,28
Cele mai gustoase cocktailuri de primăvară cu vin rosé Dacă vreți să vă uimiți apropiații și să vă bucurați împreună de vremea frumoasă, acest articol vă este dedicat. Score: 0,29
De ce nu mai face Ţiriac patinoar? Un memorandum de colaborare cu Fundaţia Ion Ţiriac, în vederea realizării unui patinoar dedicat în special antrenamentelor copiilor şi juniorilor, a fost adoptat de Consiliul Local Braşov în 29 decembrie. Score: 0,29
Iohannis caută aliați? …Croației, Andrej Plenković Klaus Iohannis va găzdui miercuri, la Palatul Cotroceni, împreună cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, o reuniune de lucru dedicată pregătirii viitoarei Agende strategice a Uniunii Europene, a anunţat Administraţia Prezidenţială. Score: 0,29
De ce liderii sunt atât de isterici? Spre deosebire, liderii occidentali s-au dedicat anihilării spiritului naționalist (considerat toxic în mai toate manifestările sale), au eliminat aproape total istoria militară, dacă nu chiar și istoria, din programa școlară. Score: 0,28
De Top. Trei soiuri, cele mai căutate vinuri în mediul online Românii sunt tot mai interesaţi de soiurile autohtone de vin, inclusiv în mediul online, iar cele mai căutate soiuri în mediul virtual sunt Busuioaca de Bohotin şi Fetească Neagră, potrivit unei analize realizate de o platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc. Score: 0,31
Piedone mănâncă gogoși, dar nu le înghite Oamenii buni mi-au trimis în dar și un lăutar care mi-a dedicat frumoase cântece de pahar M-am energizat cu bunătatea oamenilor și m-am simțit ca acasă!”, Score: 0,29
Campus pentru învăţământ dual, finanțare aprobată Astfel, Corpul A va fi dedicat sălilor de curs şi laboratoarelor; Corpul B va acomoda cantina şi biblioteca; Corpul C – aula şi spaţiul multifuncţional, iar Corpul D va fi un cămin cu o capacitate de 150 de persoane. Score: 0,29
Deca anunță reformă curriculară la liceu: Are nevoie de „primenire” Deca a adăugat că există grupuri de lucru dedicate acestei revizuiri curriculare. Score: 0,29
Mesajul lui Iohannis, la 20 de ani de NATO Angajamentul nostru continuu, susţinut şi dedicat, subliniază convingerea fermă că unitatea, solidaritatea şi cooperarea sunt esenţiale pentru a contracara ameninţările şi provocările severe de securitate cu care ne confruntăm în prezent. Score: 0,29
Modigliani despre Brâncuși În jurul tău este mai mult mister decât în jurul lui Rousseau Vameșul." Expoziție-eveniment Brâncuși la centrul Pompidou, Paris Centrul Pompidou din Paris organizează cea importantă retrospectivă din ultimele decenii dedicată lui Constantin Brâncuși. Score: 0,29
Schimbare drastică a peisajului muzical în ultimii 40 de ani Ea a examinat, de asemenea, căutările efectuate de fanii diverselor genuri muzicale pe site-ul Genius, dedicat versurilor din cântece. Score: 0,29
Gabriela Firea, cu gândul la primărie M-au trimis acolo pentru că toți colegii mei știu că sunt un om muncitor, dedicat, că după perioada de acomodare voi fi un membru util al echipei și voi veni cu idei bune. Score: 0,29
Chefii vor găti așa cum nu au mai făcut-o ”Am evoluat foarte mult la Londra, pentru că este orașul care-ți dă ocazia să cunoști profesioniști ce și-au dedicat viața bucătăriei”, povestește Liviu. Score: 0,29
Protest la sediul OMV Petrom Aceasta a contestat în instanţă PUZ-ul dedicat proiectului Neptun Deep la începutul lunii februarie 2024. Score: 0,29
”Un oușor, nițică brânzică, o șunculiță…” E dedicat și muncitor, în pasă de oraș, ce mai…! Score: 0,30
Recunoaștere. Bruce Springsteen se alătură unor nume faimoase Rockerul american Bruce Springsteen va deveni în acest an primul compozitor non-britanic care va fi recompensat cu Ivors Academy Fellowship, cea mai prestigioasă distincţie atribuită de asociaţia care decernează premiile Ivor Novello, dedicate compozitorilor din Regatul Unit, informează Reuters. Score: 0,29
Întâlnirea sașilor, sub Înaltul Patronaj al președintelui din România și Asociațiile sașilor transilvăneni din Germania, Austria, Canada și SUA, și este dedicată cunoașterii și promovării patrimoniului cultural al minorității germane din România. Score: 0,29
Se dau bani deţinătorilor de titluri de stat Deţinătorii de titluri de stat îşi pot încasa sumele de bani aferente Cupon 3 în conturile de fonduri dedicate ale Participanţilor la sistemul Depozitarului Central, deschise pe platforma T2S. Score: 0,29
Ioan Bolborea, la sfârșitul valului de calomnii …PEISAGISTICĂ ŞI MONUMENTE DE FOR PUBLIC-București cu scopul de a amîna executarea unui contract încheiat cu mine în urma unui concurs de lucrări pentru realizarea monumentului dedicat Centenarului Marii Uniri Luni,18 martie 2024, a fost pronunțată decizia de clasare definitivă a cauzei cu privire la săvîrșirea de către subsemnatul a „infracțiunii… Score: 0,29
La a patra încercare. Bugetul Capitalei aprobat… în unanimitate Consilierul municipal PMP Răzvan Sebe a salutat deblocarea situaţiei referitoare la buget, menţionând însă că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple de la prima şedinţă a CGMB dedicată acestui subiect. Score: 0,28