Sindicaliștii din finanțe n-au ieșit cu mâna goală de la negocieri

Ministerul Finanţelor se obligă să nu disponibilizeze personal la nivelul aparatului propriu şi al unităţilor subordonate, iar până la data de 21 august să elaboreze proiectul de act normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătoreşti, informează Sed Lex.

„Azi, începând cu orele 13:00, în urma protestelor declanşate de angajaţii din finanţe la nivel naţional, au avut loc discuţii cu ministrul finanţelor, domnul Marcel Boloş, şi reprezentanţi ai direcţiilor de specialitate din Ministerul Finanţelor şi ANAF. Ministerul Finanţelor se obligă că nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu şi unităţilor subordonate, cu precizarea că nu există o formă oficială pusă în transparenţă decizională, cele apărute în spaţiul public nefiind asumate”, se arată într-o postare a Sindicatului pe pagina sa de Facebook.

Totodată, potrivit sursei citate, până la 21 august, Ministerul Finanţelor va elabora proiectul de act normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătoreşti.

„Egalizarea salariilor la maxim în funcţie pe tot aparatul Ministerului Finanţelor; elaborarea de urgenţă a propunerii pentru familia ocupaţională Ministerul Finanţelor în aşa fel încât legea salarizării să prevadă distinct Ministerul Finanţelor ca familie ocupaţională; formarea unui comitet de lucru la nivelul Ministerul Finanţelor cu scopul de a elabora statutul angajatului din Ministerul Finanţelor şi cel mai important lucru pe care l-am lăsat la sfârşit: angajamentul ministrului că nu vor fi, nu vor exista disponibilizări în cadrul Ministerului Finanţelor şi dintre salariaţi Ministerului Finanţelor. În analiză a înţeles foarte clar că suntem subdimensionaţi şi foarte mulţi dintre colegii noştri sunt epuizaţi, ba dimpotrivă, trebuie să avem mai mulţi angajaţi la nivelul din sistemul instituţional al Ministerului Finanţelor”, a declarat liderul sindical Vasile Marica.

El a menţionat că acesta a unul dintre elementele cele mai cele mai importante din protocol. Întrebat de jurnalişti despre comasarea serviciilor şi despre eliminarea unor funcţii, el a declarat că discuţiile nu au vizat prevederile unei posibile ordonanţe, ci s-a discutat doar despre păstrarea locurilor de muncă.

Conform sindicaliştilor, textul actului normativ convenit cu ministrul Finanţelor va trebui elaborat de către minister până în data de 21 august. În caz contrar vor fi reluate protestele din 22 august.

Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat joi proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

1 Comentariu

  1. Deci, ca la radio Erevan. Sau romania. De fapt totuna.
    Nu se mai economiseste din fondul de salarii ci se majoreaza salariul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.