Ori la bal, ori la spital. Ah, spitalul! Ce lume stranie! Ce lume ciudată. Unii mor, alții scapă. Și câte povești. Aici, la spital, nu e ca la bal. Ai fost deputat? Aici nu mai ești. Boala nu alege, boala nu deosebește. Beau cafea pe o terasă nu departe de spital. Văd ambulanțele aducând tot felul de demnitari politici, ce mari și tari erau ei cândva.
Ce imagine publică aveau ei cândva! Dar acum e gata, ea, imaginea publică. Din nefericire, nu putem vorbi despre o reţetă universal valabilă şi nici despre un panaceu de imagine ICAN. Mulţi dintre voi aveţi păreri preconcepute iar unii sunt spirite conservatoare în devenire de vreme ce consideraţi că timpul ar fi liniar. Sigur că aveţi toată libertatea să vă schimbaţi sau nu imaginea publică, schimbând numirile timpului. Începuturile sunt dificile, numirea pur şi simplu sau renumirea nefiind de ajuns.
Unii trebuie să scotocească în memorie. Alţii trebuie să-şi stabilească gradul de notorietate. Ca să nu ne încurcăm, putem începe cu o întrebare aparent banală: Cât de multă lume ne cunoaşte? Cât de mult, cât de tare, cât de intens suntem văluriţi în imaginarul celorlalţi. E greu de răspuns, e dificil să-i numeşti pe ceilalţi. Îi puteţi şti pe toţi cei care vă cunosc? Uneori suntem surprinşi de cât de multă lume ne ştie, ne cunoaşte, ne vorbeşte, ne povesteşte, ne stimează sau înjură. Avem un număr infinit de imagini vălurite în imaginarul celorlalţi.
Alteori rămânem dezamăgiţi că de fapt nu suntem prea cunoscuţi. A fi cunoscut şi numit ca imagine are legătură cu actele tale, cu acţiunile tale, cu spaţiul tău imaginar. În imaginarul colectiv tu laşi o urmă, laşi ecouri vălurite. Eşti un altul deşi, în linii mari, o anume matrice de Imagine este fixată în memoriile celorlalţi. Poţi fi fixat pe prima pagină a unui jurnal sau poţi fi în mişcare într-un film documentar, într-un film artistic sau pe videocaseta unui turist sau a unui prieten. Te poţi filma tu pe tine.
Dar poţi fi numit în Imagini dinamice care nu au legătură cu Istoria, cu Biografia ta. Părţi din tine se regăsesc în ceilalţi, nasul tău poate fi al lui Cezar sau invers. Cât eşti de vălurit e important pentru că în acest fel te deschizi către univers ca o mare meduză. Eşti mai cunoscut în mediile bancare? Eşti faimos în cartierul tău? Opinia publică e obişnuită cu imaginea ta? Cine sunt toţi acei care şi-au format o imagine despre tine? Nu-i poţi ghici. Nu-i poţi număra. În fiecare clipă, ceilalţi sunt sau nu conectaţi unii cu alţii. În fiecare clipă eşti vălurit tu însuţi. Problema ta e să-ţi creşti numărul de conexiuni vălurite.
Poţi fi introvertit. Poţi fi extrovertit. Vei fi numit ca Imagine într-un fel sau altul. Ai însă o mulţime de contacte cu cei din jurul tău. Unele sunt directe, altele indirecte. Faţă-n faţă, în convorbiri telefonice, în e-mailuri, pe Messenger, în chat, la o bere cu prietenii, în faţa şefului, peste drum, de la fereastra casei tale la fereastra celuilalt. Se deschid tot felul de ferestre din câmpul tău de imagine către câmpurile de imagine ale celorlalţi, câmpul tău de imagine interferând cu alte câmpuri de imagine, fie ele acestea şi câmpuri de imagine ale unor evenimente mari sau mici.
Aici fiind miracolul văluririi şi numirii acestui noian de imagini. Spitalul duduie ca un samovar. Tocmai a trecut peste el o plandemie, spitalul s-a încolonat, nu te joci cu partidele politice, cu tendințele politice, cu ideologiile politice, ce să facă el, spitalul, a fost cuprins și el de mirajul plandemic, da, n-ai temperatură dar spitalul spune că ai temperatură, nu e de joacă. Beau cafea și mă uit la oamenii politici care ies pe furiș din spital, în pijama, să-și cumpere țigări. Nu se mai interesează nimeni de ei. Nici venusienii, ehei, venusienii își fac și ei partid, saturnienii și ei, vai de capul nostru.
Acum 15 ani faceam voluntariat la Obregia.
Gaseam pe acolo „Napoeon”, „Cezar”, „Isus”, „D-zeu”, „Salin”, „Amiralul Neson”, etc.
Intr-o zi il intreb pe un dr. psihiatru, un om in varsta si cu multa experienta, daca exista prin sectiii vre-un „Titulescu”, Maoirescu”, „Bratianu”. A inceput sa rada dl. profesor. Imi spune, „personalitatile” acestea au disparut din cazuistica noastra de vreo 30 de ani. Nu mai sunt la moda. A fost unul acum 7 ani ce pretindea ca este „Vadim” dar dupa doua luni l-a adoptat pe „Brejnev”. Cand l-am intrebat de ce a facut aceasta „schimbare de personaitate” mi-a spus ca inca de la inceput era „Brejnev” doar ca vroia sa vanda Siberia si nu voriau rusii sa stie ca Brejnev vinde Siberia, de aceea s-a dat drept „Vadim”.
Politicienii Romaniei zilelor noastre sunt atat de obscuri incat nici macar nebunii nu-i baga in seama. Nu au personalitate! Raman simpli pacienti prin spitale paraginite sau in balamucul cotidian.