Stadion de peste 60 mil. € la Hunedoara

Guvernul României a emis hotărârea de alocare a fondurilor necesare construirii unui stadion nou în municipiul Hunedoara. Valoarea proiectului se ridică la 64.230.587 de milioane de euro (cu TVA), banii fiind alocaţi din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii.

Conform studiului de fezabilitate finalizat anul trecut, stadionul de la Hunedoara va avea 10.100 de locuri – toate pe scaune (9.730 pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilități, 195 VIP și 125 pentru mass-media), spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant-cantină, coffee-corner, parcări subterane (295 de locuri + 140 locuri VIP) şi supraterane, sală de fitness/forţă multifuncţională (adaptabilă şi antrenamentelor de box, de exemplu), instalație de nocturnă, tabele electronice de marcaj și ecrane-gigant și o suprafață de joc cu iarbă naturală, cu încălzire și drenaj – fiind o arenă clasificată în categoria 4 a UEFA – eligibilă pentru organizarea unor competiții europene de nivel ridicat”, informează Primăria municipiului Hunedoara. Noul stadion va fi ridicat pe amplasamentul actualei arene fotbalistice hunedorene. Cheltuielile de demolare a vechiului stadion vor fi suportate de Primăria municipiului Hunedoara.

Epoca de aur, cu Mircea Lucescu pe bancă la „Corvinul”

Fotbalul hunedorean a cunsocut perioada de glorie în anii ’80, sub comanda lui Mircea Lucescu. Echipa Corvinul Hunedoara a obținut atunci cele mai mari performanțe din istoria sa: locul al treilea în campionat și calificarea în Cupa UEFA. De-a lungul timpului, multi fotbaliști, plecați „de sub furnalele Hunedoarei”, s-au remarcat la echipa națională și, după căderea comunismului, în campionatele occidentale. Radu Nunweiller, Florea Dumitrache, Romulus Gabor, Ioan Andone, Mircea Rednic, Michael Klein, Florea Văetuș sau Ioan Petcu sunt nume de referinţă ale fotbalului hunedorean.

Acest stadion nou este o idee pe care am lansat-o în spaţiul public în 2016 şi care a devenit un angajament ferm al nostru în 2017, la momentul comemorării a 25 de ani de la dispariţia lui Michael Klein. Va fi un stadion al întregului judeţ, care va putea găzdui şi evenimente culturale, un stadion care va atrage, în unele momente, public de pe o rază de cel puţin 100 de kilometri. Dacă procedurile de licitaţie vor începe în primăvara anului viitor şi se vor derula fără mari întârzieri, avem motive să sperăm că lucrările vor putea începe în ultima parte a anului 2023”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

13 Comentarii

  1. Nemtii au dat 60 mil euro pe 60.000 de locuri, adica 1.000 de euro per loc. La cine se duc cei 50 mil euro furati ?

  2. Un spital nu ar face nici morti. Numai chestii inutile si scumpe.

  3. Unde-s apostolii satanei care nu mai puteau de grija sănătății românilor și urlau ” Vrem spitale, nu catedrale!”?
    Hai, recunoașteți impocritilor care cerea-ti spitale; -câte spitale se puteau construi cu banii cheltuiți pe stadioane? Acum nu va mai doare de popor, nu mai mai vreți spitale??? Oricum o să aveti parte de ele, că ce v-ați dorit, aceia o să și primiți !!!

  4. La anu’ sigur numa’ de fotbal o să avem chef ! Au vîndut Mintia și acum n-au altceva mai bun de facut cu banu’ public.

  5. asa si, dupa prima ploaie tribunele vor arata precum un „castravete murat” iar gazanol precum o „orarezie”

  6. O bataie de joc Hunedoara traieste dupa castelul Huniazilor si pelerinajul dupa Arsenie Boca ,ce lmai trebuie chelului tichie de margaritar
    Un strad le lipsea nu stadion

  7. Facem stadioane dar nu avem fotbalisti. La noi , fotbalistii se tatueaza mai intai apoi IOC. Cu banii pentru stadioane ar face mai bine spitale, centre de tratament ambulatoriu , ar dota scolile …. Chelul si tichia….Stadioanele se fac repede, cu bani multi si costuri putine deci profit si parandarat mare si rapid. Stadioane si borduri.

  8. Farmecul Hundoarei consta in zona tip parc unde va va construi Qatarezu Arena
    Distrug frumusetea orasului, stadion in locul combinatului era mult mai bine

  9. Modelul Dinamo 1948 se multiplica ! Pentru amatorii de fotbal: 1948 este anul infiintari securitatii. Sunt deja 2 echipe ce isi zic 1948. Continuati …

  10. Bani aruncati. Javre nenorocite, un spital nu ar face, o scoala, etc. Furati banii jigodiilor, altceva nu stiti.

  11. 64.230.587 de milioane de euro este PIB-ul Terrei pe nustiu cate sute de ani!
    n-am facut autostrazi, sisteme de irigatii, impaduriri,gestionarea deseurilor, am aruncat banii pe stadioane si biserici.
    stadioane pentru un fotbal prapadit si biserici pentru un public care intelege credinta ca un folclor.
    iar stadionul cu pricina, am socotit,cheltuiala se va amortiza in nici 250 de ani. deci, fiti optimisti!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.