Sute de drogați în trafic! Statistică șoc

Peste 300 de şoferi au fost prinşi drogați la volan anul trecut, majoritatea dintre ei în Capitală. 199 de şoferi au fost surprinşi în trafic conducând sub influenţa substanţelor psihoactive pe parcursul anului trecut şi în prima parte a acestui an, pe raza Capitalei. La nivel naţional, au fost constatate 337 de astfel de infracțiuni.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere din cadrul Poliţiei Capitalei atrag atenţia asupra faptului că substanţele psihoactive influenţează comportamentul şoferilor prin prisma faptului că le afectează capacitatea de a mai conduce, le diminuează reflexele, le cresc gradul de nervozitate la volan, în cele din urmă existând posibilitatea reală ca aceştia să provoace accidente rutiere.

„Pe raza municipiului Bucureşti, în cursul anului 2018, poliţiştii Brigăzii Rutiere au depistat 144 conducători auto ce se aflau sub influenţa substanţelor psihoactive în timp ce conduceau vehicule pe drumurile publice, iar în primele 4 luni ale acestui an au depistat 55 conducători auto ce se aflau sub influenţa substanţelor psihoactive, cele mai multe dosare fiind înregistrate pe raza Sectorului 3. În perioada 01.01.2018-30.04.2019, pe raza municipiului Bucureşti, pe fondul conducerii sub influenţa substanţelor psihoactive, au fost cauzate două accidente rutiere care s-au soldat cu rănirea uşoară a două persoane, cauzele principale ale acestor două accidente fiind neacordarea de prioritate vehiculelor şi traversarea neregulamentară”, a transmis Brigada Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, la solicitarea Mediafax.

Cei mai mulţi dintre şoferii prinşi la volan de către poliţiştii rutieri după ce au consumat diferite substanţe stupefiante au fost depistaţi pe raza Capitalei. La nivel naţional în perioada de referinţă au fost înregistrate aproximativ 500 de cazuri.

„În anul 2018, la nivel național, au fost constatate 337 de infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive.De asemenea, în primele 3 luni ale anului 2019, au fost constatate 162 de infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența unor substanțe psihoactive. În anul 2018, la nivel național, s-au produs 2 accidente rutiere grave, care au avut ca și cauză principală de producere, conducerea sub influența substanțelor psihoactive. În urma acestora, două persoane au fost rănite grav și o persoană rănită ușor”, răspunde Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

În prezent, conform datelor puse la dispoziţie de către IGPR, Poliția Rutieră are în dotare 8 dispozitive pentru depistarea substanțelor psihoactive, 6 fiind repartizate birourilor de poliție autostrăzi și două la Brigada Rutieră București.

Totodată, la nivelul Inspectoratului General se întreprind demersurile pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile, pentru implementarea unui proiect ce are ca scop îmbunătățirea dotării poliției rutiere cu autospeciale prevăzute cu sistem de monitorizare audio-video, cinemometre laser, precum și cu 44 de dispozitive de depistare a substanțelor psihoactive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Deh,cum de se dezvaluie puternica bază devezi neatins,zona in care este caracatita uriasa a comertului cu prafuri ce s-a impanzit in toata tara! Atata timp cat afacerile bazate pe prafuri cresc,nici nu se pune problema reducerii sau stoparii,chiar daca tinerii ajung incobstienti pe paturile spitalelor sau mor cu zile! Si uite’așa INS-ul va avea motiv de creionat cresterea numarului de persoane sau alegatori cu drept de vot in ROMÂNIA.

  2. Pai nu a liberalizat PSD, marijuana?”Libertate,jos statul paralel,vrem sa ne crestem frumos copii intr-o tara libera „din declaratiile candidatului la presedentie Pandele PSD Sarmancur facute in botul lui Ciutacu!

  3. Mi-am spus de multe ori, ca majoritatea conducatorilor auto care conduc in Romania, conduc ca drogatii. Se pare ca iar am fost aproape de adevar. Mi-ar place sa se faca un sondaj in Bucuresti si in tara pe sosele, prin care sa se realizeze, cati soferi si conducatori auto, conduc regulamentar. Oare cei care conduc corect, vor atinge 10%?… O viata fara reguli produce haosul, asemeni unui conducator auto ce calatoreste dupa bunul plac. Mai lipseste mersul pe sens invers, ca in rest am vazut de toate.

  4. „Desteptii” din parlament nu realizeza ca, drogurile la volan sunt mai periculoase decat alcoolul consumat responsabil. A trebuit sa treca 30 de libertate prost inteleasa ca sa intaleaga si politistii turmentati ca drogurile consumate de „copiii de bani gata” cu masini SH bengoase cu sute de cai sub capota se soldeaza cu morti nevinovati pe soselele patriei. Ar trebui schimbata legea si banditii de la volan prinsi „integrati in absolut” sa fie bagati 25 de ani la haules! Huuo, somn usor parlamentari de toate culorile!

  5. „In contextul deţinerii de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat marţi, 9 aprilie a.c., Reuniunea Coordonatorilor Naționali ai Uniunii Europene (UE) în domeniul Drogurilor, eveniment care a avut loc la Palatul Parlamentului.n perioada 17-18 aprilie a.c., la Târgovişte, se desfăşoară Conferința internaţională „Prevenirea consumului de droguri în România, Norvegia, Malta, Uzbekistan și Italia”, care reprezintăultima activitate punctuală prevăzută în proiectul de parteneriat strategic (KA2) – “Stand Against Drugs” (SADs) din cadrul programului Erasmus+.Acţiunea centralizatăa proiectului este Dezvoltarea capacităţii instituţionale în domeniul tineretului în țările din Africa, Caraibe şi Pacific (APC), America Latină și Asia (aplicat la Agenţia Executivă pentru Educaţie, Audiovizual şi Cultură de la Bruxelles), cu numărul de referinţă 589583 – EPP-1-2017-1-NO-EPPKA2-CBY-ACPALA.Ca urmare a acestui proiect, dincolo de atingerea obiectivelor propuse, această colaborare permite în viitor lucrătorilor din domeniul tineretului, cadrelor didactice și voluntarilor să își elaboreze propriile inițiative menite să prevină consumul de droguri şi să intervină proactiv pentru limitarea efectelor negative ale acestuia atât la nivel local, cât şi regional și naţional.”SA TRAIASCA DANCILA<UE<CIA<MEDELIN,TURCIA,M NEAGRA, SI DIICOT,SA TRAIASCA TOTI PRICOPSITII REPILIENII MINCINOSI si in primul ran-MI-ANTIDROG,tovarasa "ANA",a lui Manole:ce facea ziua, darama noaptea la colt de strada cu "ANA"de PAZA !!RAZVAN CIOBANU-SIMBOLUL SCLAVAGIZARII,DEPRAVRII ROMANIEI dupa chipul si asemanarea NOWului!

  6. Dragnia,Dragnia e de vina!(nu-i asa adidas securist?). Eu propun sa ii dublam pedeapsa lui Dragnea pentru droguri la volan si inundatiile din zilele astea. Mai mult,orice alta problema majora se iveste,pac un an in plus la pedeapsa lui Dragnea.

  7. Cum functioneaza manipularea si cum pun repede botul la …statistici pasibilii de hastageala! Pai, cand s-a venit cu dovezi clare ca disperatii din piatza functioneaza pe iarba, toti fiind si conducatori auto, nu s-a ofuscat populimea revoltata de acum…cine credeti ca sunt prinsii si sanctionatii de onorabila politie rutiera?! Cumva consumatorii de prafuri? In niciun caz, astia sunt colaboratori, ciripitori, denuntatori, dupa caz…astia sunt beizadelele, aia pe care nu-i deranjeaza nimeni, ca lucreaza cu politia (cu DIICOT, cu serviciile, ca s-a oficializat colaborarea)…sa insceneze vreun incomod…Politia isi face statistica cu fumatorii, indiferent cat de vechi e ultimul fum, ca si daca aparatul nu-l depisteaza, ii gasesc ei un procent de 0,000 si-l baga in statistici, apoi vin si ne tin discursuri moralizatoare…Nimic despre prafurile, la liber, din cluburi, despre traficantii niciodata prinsi, despre comertul de narcotice pastorit de institutiile statului…pe mine ma scarbeste politia asta tip godina propagandistica…nimeni nu-si mai aminteste ca institutiile sunt platite de noi sa fie in slujba noastra, nu sa ne dea peste deste si sa ne faca morala, nu sa arunce fazani pentru executia in piata ca sa aiba prostimea la ce se excita…Despre preventie nu vorbeste nimeni, ca noi vrem ca afara, dar, sa incepem cu executiile publice din secolul XVII, ca pe-astea le-am sarit…civilizatia si toleranta nu sunt de noi, ca nu place # ului si e vremea lui!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.