Tramvaiele de la Astra Arad ajută Oradea

Cea mai importantă revistă dedicată transportului public de persoane din țara noastră, Ziua Cargo, a organizat recent la Brașov o gală festivă prin care a recunoscut și răsplătit simbolic performanța în domeniu. Gala ZIUA CARGO dedicată transportului de călători, ediția 2023 s-a desfășurat timp de 2 zile în Poiana Brașov, la finalul lunii martie (28-29).

Conferința anuală dedicată transportului de călători a marcat de fapt finalul unui concurs intitulat RPTCY 2023 (Romanian Passenger Transport Company of the Year) și care a însemnat pentru compania orădeană OTL un prilej de a se remarca din nou printre cele peste 5800 de companii de transport de persoane din România. În urma jurizării, care a cuprins o serie diversă de criterii specifice, Oradea Transport Local a fost desemnată ca ocupanta locului 2, categoria transport urban, conform infooradea.ro.

Compania orădeană s-a remarcat prin „tehnologiile moderne implementate pentru pasageri, prin strategiile bine puse la punct pentru atragerea și fidelizarea călătorilor, ca și prin îmbunătățirea permanentă a calității serviciului: confort și siguranță prin achiziția unor flote performante, consumuri energetice reduse, dar și aplicații menite să asigure flexibilitatea.

În momentul de față, considerăm că suntem una dintre cele mai bine plasate companii de transport public din România, din punctul de vedere al vârstei flotei pe care o avem în dotare. De asemenea, suntem foarte bine puși la punct în legătură cu tot ceea ce înseamnă digitalizare, e-ticketing, aplicații pentru planificarea unei călătorii, de informare și pentru tot ceea ce înseamnă gestionarea ulterioară a informațiilor pe care ți le oferă un sistem de urmărire a vehiculului în timp real, montat pe tramvai sau pe autobuz. Nu avem pretenția să transportăm 100% din populația orașului, dar trebuie să avem un procent între 25 și 35% care să folosească transportul public. Transportul public local este un indicator a calității vieții și nu poate să rămână în urma orașului. Iar dacă orașul se dezvoltă mai repede decât celelalte orașe din România, e firesc să ținem pasul cu această dezvoltare.

Un alt aspect important care a contat pentru juriu în acordarea premiului a fost planul de viitor, foarte bine conturat al companiei: dezvoltarea unui sistem de tren metropolitan, care să ofere serviciul de transport cu tramvaiul în comunele limitrofe, linie care să ajungă până în centrul orașului, un proiect de achiziționare de tramvaie noi, un proiect de modernizare completă a depoului de tramvaie, construcția unei noi autobaze destinate flotelor electrice, mai ales că există și intenția de a achiziționa 40 de astfel de autobuze“, scrie infooradea.ro.

Mai trebuie precizat că Oradea este singurul oraș din România care a participat la toate edițiile Concursului European de conducere a tramvaielor, iar în luna iunie a acestui an OTL va fi gazda acestui eveniment, care va beneficia de invitați din 25 de orașe europene.

Tramvaie făcute la Astra Arad

Ultimul tramvai nou, fabricat de Astra Arad, din cele 20 achiziţionate de Primăria Oradea a ajuns în luna octombrie 2021 în Depoul societăţii locale de transport SC Oradea Transport Local S.A., valoarea totală a investiţiei din fonduri europene (POR) fiind de 30 milioane de euro, conform agerpres.ro.

La finalizarea proiectului de achiziţie a celor 20 de tramvaie au participat primarul Florin Birta, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, Marcel Boloş, proprietarul companiei Astra Vagoane Călători Arad, Valer Blidar, reprezentanţi din cadrul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Oradea şi reprezentanţi OTL.

„Achiziţia celor 20 de tramvaie este un proiect cu impact major în transportul public. Felicităm şi firma cu capital românesc Astra Vagoane Arad care a reuşit să îşi onoreze contractul,” a declarat Marcel Boloş.

Valer Blidar a mulţumit pentru aprecierea tramvaiului produs la Arad, precizând că proiectul pentru Oradea s-a derulat pe perioada pandemiei, cu destule probleme în special cu furnizorii de subansamble şi produse.

„Totuşi, am reuşit să ne încadrăm în termenul iniţial al contractului. În paralel am avut şi alte livrări, de care ne-am achitat tot în termene legale. Am reţinut, de la domnul primar, că Oradea ar mai avea nevoie de zece tramvaie, noi îi aşteptăm la aceeaşi adresă şi sperăm că vom fi câştigătorii şi următoarei licitaţii. Am conlucrat extrem de bine şi înţelegător cu compania de transport, la fel cu autorităţile locale, care şi-au expus cu severitate pretenţiile, cu exigenţă au recepţionat tramvai după tramvai, pentru ca astăzi să-l încheiem cu bine”, a declarat atunci Blidar.

Caracteristicile tramvaielor ASTRA

Cele 20 de tramvaie Imperio sunt fabricate de Astra Vagoane Călători Arad, în cooperare cu Siemens. Contractul cu primăria orădeană a fost semnat în octombrie 2018, cu termen, octombrie 2021. Noile tramvaie au câte 210 locuri, din care 45 pe scaune. Călătorii sunt informaţi prin ecrane ce arată o hartă a traseului, dar şi staţiile în care se fac opriri. De asemenea, sistemul acustic anunţă următoarea staţie.

Tramvaiele sunt dotate cu aer condiţionat, instalaţie de încălzire şi ventilaţie/climatizare, rampă şi un spaţiu destinat persoanelor cu dizabilităţi. Sunt prevăzute cu podea coborâtă 100% şi cu instalaţii de validare/taxare compatibile cu sistemul de e-ticketing. În plus, noile mijloace de transport în comun au un sistem care să le permită să avanseze cel puţin 200 de metri, pentru evacuarea intersecţiilor, în cazul în care rămân fără curent electric. Tramvaiele sunt eficiente din punct de vedere energetic şi recuperează energia datorită sistemului de frânare cu recuperare de energie.

Societatea de transport local dispune, din anul 2013, de un Centru de Cercetare Mecatronică a Siguranţei Transportului Public în Comun de Călători, realizat împreună cu Universitatea Oradea, tot cu fonduri europene în valoare de peste 18 milioane de lei. Destinat diagnozei tehnice a echipamentelor şi instalaţiilor din structura sistemului de transport electric urban de călători, laboratorul de mentenanţă şi cercetare (găzduit într-o hală semicirculară) este dotat cu echipamente IT de ultimă generaţie, printre care un strung mobil unic în ţară şi în Europa de Est, care studiază şi reglează circumferinţa roţii la tramvaie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

6 Comentarii

  1. Ce va mai place sa va laudati intre voi… Tramvaiele sunt asa de fantastice si minunate incat nu au vandut macar unul singur in afara tarii. Da unde minte nu e nu ai ce sa ceri.

  2. Nu au vândut pentru că afară sunt protecționiști,patrioți practici nu 8n vorbe,nu cumpără decât de la ei.Numai bine românii sunt proşti de buni cu străini.Tramvaiele sunt excelente,am fost cu ele,mai bune decât Siemens care sunt de 5 ori mai scumpe şi se strică mereu.Hai să fin şi noi patrioți şi să nu o sugem de la alții ca sclavii! Bravo Astra !

  3. Proiectul, piesele sunt sub forma de kit din strainatate. Aradul a venit cu numele Imperio (austro ungarum) si stransul suruburilor.

  4. Prostii! Cele românești sunt numărul unu. Sunt foarte bune. Nu ne trebuie cele turcești.

  5. Daca te dai ”român”, de ce ai un nume maghiarizat, cu sufixul ”u” taiat? Marca ”imperio” chiar nu-ți spune nimic, esti atat de insensibil (nesimtit)?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.