Bilete comune pe metrou și RATB

Metrorex a reluat discuțiile cu RATB privind posibilitatea introducerii unei legitimații comune de transport pe cele două mijloace de transport, iar proiectul are ca termen de finalizare finele acestui an, spune șeful regiei de metrou, Marin Aldea.

”În primă fază, ne gândim la reluarea colaborării cu RATB. Au fost deja create două comisii – o comisie tehnică și o comisie comercială. Au avut loc câteva întâlniri în care s-au discutat aspecte de natură tehnică privind posibilitatea eliberării titlurilor de călătorie, atât de către Metrorex, cât și de către RATB”, a declarat Aldea, potrivit Agerpres.ro.

Există, însă, și o serie de dificultăți care ar trebui depășite pentru finalizarea proiectului. Acestea privesc modalitatea de acces în stațiile de metrou (actualele cartele nu sunt acceptate de aparatele RATB), dar și prețul unei călătorii, ținând cont de faptul că biletele RATB sunt mai ieftine decât cele de metrou.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.