Cei 150 care îl „ung” pe președintele a peste un sfert de miliard de americani

Niciodată de la scandalul Watergate un număr atat de mic de afaceriști nu au oferit atât de multe fonduri pentru campania prezidențială din SUA așa cum se întâmplă în acest an, scrie New York Times. Este posibil datorită unei decizii a Curții Supreme din 2010, care a ”liberalizat” campania pentru Casa Albă. Acești finanțatori sunt bărbați albi și în vârstă, aceasta într-o țară în care hispanicii și negrii, femeile și tinerii au un cuvânt tot mai greu de spus. Și încă un lucru important – uriașa majoritate dintre cei care finanțează campaniile prezidențiale și-au câștigat banii în industria financiară si cea a energiei. La fel, mare parte dintre ei sponsorizează prin noile metode legalizate campaniile republicanilor.

Potrivit New York Times, până în acest moment 158 de familii de mari afaceriști din America au investit în campaniile alegerilor primare pentru Casa Alba 176 de milioane de dolari. Nu este o sumă uriașă, însă este abia începutul primarelor, iar sumele importante vor veni in ultimele faze ale competiției, care se anunță a fi cea mai ”scumpă” din istorie.

Banii se duc în campaniile candidaților care promit să reducă taxele pe profit și să mențină privilegiile marilor antreprenori. Donatorii susțin că aceasta va duce la perpetuarea unui sistem economic și social care și-a dovedit virtuțile timp de decenii și care a permis și altora să prospere. Acești mari finanțatori de viitori președinți sunt ei înșiși dovada acestui fapt – mulți dintre ei nu sunt născuți în SUA, ci sunt imigranți cubanezi, indieni, ruși care au reușit să trăiasca ”visul american”.

Banul devine o contrapondere a realităților demografice, pentru că acești magnați încearcă să reducă din tendința dominantă în rândul populației, unde două treimi dintre americani susțin impozitarea mai agresivă a celor foarte bogați. Asta se întâmplă prin legalizarea așa-zielor SuperPAC, super-Comitetele Politice de Actiune. Până în 2010, legea nu le permitea celor circa 400 de miliardari din SUA să finanţeze campaniile electorale. Alături de lobby-işti, ei încercau să-şi „cumpere” un post de ambasador. Lucrurile s-au schimbat însă radical în 2010, când cursa pentru fonduri electorale a fost total „liberalizată” de Curtea Suprema a SUA, care a permis aşa-numitelor Comitete Politice de Acţiune (PAC) să colecteze fonduri nelimitate. Teoretic, aceste comitete trebuie să fie independente faţă de candidaţi. Suma maximă cu care un individ poate contribui pentru un candidat este de 5.000 de dolari, insa in cazul unui PAC, un individ poate contribui cu milioane de dolari.

Comitetele trebuie să fie independente. Aceasta înseamnă că nu pot susține fățiș un candidat, însă pot foarte bine să-i denigreze agresiv pe contracandidații săi. Iar aceasta în cea mai mare opacitate – statutul unora dintre aceste comitete permite ca numele donatorilor să nu fie divulgat. Altele asemenea comitete își prezintă finanțatorii, însă extrem de puțini dintre aceștia doresc să vorbească cu presa, iar când o fac refuză să-și exprime opiniile politice. Cât privește ultemele alegeri prezidențiale, se estimează că 90% din fondurile astfel strânse au fost furnizate de nu mai mult de o sută de persoane.

Așadar, banul se opune tendințelor demografice și, implicit, cursului firesc al democrației. ”Sistemul de finanțare al campaniei este acum o forță care se opune modului în care se schimbă electoratul și se opune politicilor pe care acest electorat le dorește”, spune demograful Ruy Teixeira, reprezentant al unui think-tank de stânga din Statele Unite.

După cum scrie New York Times, cei care decid în bună măsură succesul unei candidaturi prezidențiale sau pentru Congres sunt aproape invizibili. Donațiile se fac de la sediile companiilor, sau de la căsuțe poștale, sau prin companii cu răspundere limitată. Mulți dintre donatori nu sunt nici măcar proprietarii opulentelor vile în care locuiesc, din rațiuni (perfect legale) ce țin de planificarea plății taxelor sau de intimitate, iar aceasta face foarte greu pentru presa sau ONG-uri să stabilească legătura dintre donație și un anumit individ sau familie.

Ce este însă evident este că majoritatea acestor familii trăiesc în zonele de lux de la periferia a nouă mari orașe americane, iar printre membrii lor arareori se numără o persoană de culoare. Sunt masați cu toții în zone precum Bel Air sau Brentwood (Los Angeles), River Oaks (Houston – o comunitate a petroliștilor), Indian Creek Village (o insulă lângă Miami unde o adevărată armată privată păzește doar 35 de proprietăți). Nu de puține ori acești finanțatori și geambași de politicieni stabilesc legături transpartinice, sponzorinzând aceleași muzee sau evenimente culturale împreuna cu ”rivalii” lor politici democrați, încuscrindu-se, făcând afaceri împreună sau întâlnindu-se la partide interminabile de poker.

Sunt businessmani care intră deseori în Top 400 Forbes al miliardarilor din Statele Unite. New York Times face o comparație între miliardarul Kenneth C Griffin, care câștiga 68,5 milioane net pe lună și care ofera republicanilor donații de 300.000 de euro și o familie obișnuită de americani. Aceștia din urmă, raportat la veniturile lor, nu pot oferi unui politician decât 21,7 dolari.

Tendința donatorilor de se concentra în primul rând în sectorul energetic și financiar reflectă orientarea economiei americane din ultimele decenii și polarizarea societății. Sunt sectoarele care nu blochează profiturile în investiții, ci le pun repede la dispoziția magnaților. O zecime dintre cei 1% dintre americani care lucrează în sectorul financiar și-au sporit averea de cinci ori începând din 1980, iar acest lucru se reflectă și în finanțarea alegerilor – 64 dintre familiile care au pompat bani in campaniile electorale și-au facut averea în acest sector. Cât ține de sectorul energiei, aici cei mai cu dare de mână sunt petroliștii care au investit și au făcut avere de pe urma fracturării hidraulice în Dakota de Nord, Ohio, Texas sau Pennsylvania.

Cu cât profitul financiar a fost obținut prin metode mai puțin ”convenționale” și mai rapid, cu atât magnatul respectiv este înclinat să susțină un politician asemeni lui, un politican care iese din tipare. Când magnații sunt ”bogați de profesie” și vin din familii cu tradiție (circa 37% dintre marii donatori), precum frații Charles și David Koch, atunci donațiile urmează o strategie pe termen lung de modificare a însăși ideologiei partidului. Familia Koch doreste, spre exemplu, eliminarea subsidiilor pentru corporații. Alte familii, precum Soros, doresc o legislație de mediu mai dură și s-au aliat cu bogații Hollywood-ului pentru a o susține pe Hillary Clinton. Multe familii care au câștigat averi pe Wall Street îl susțin pe Jeb Bush, cel care a câștigat la rândul lui milioane de dolari în lumea finanțelor.

New York Times mai arată că o buna parte dintre marii donatori de până acum pentru alegerile din 2016 sunt afaceriști care au preferat să încerce pe cont propriu în lumea finanțelor sau a petrolului și nu să lucreze în continuare pentru marile bănci sau marile companii. Însă și marile corporatii au contribuția lor la Comitetele de Acțiune Politică: ExxonMobil, Chevron, ConocoPhilips, Pfizer și multe altele.

Ceea ce spunea în 1896 managerul campaniei prezidențiale a lui WilliamMcKinley se dovedește de zeci de ori mai adevarat la peste o sută de ani: ”Cele mai importante trei lucruri în politica americană sunt banii, banii şi pe al treilea l-am uitat”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.