Noi acuzații aduse lui Piedone de DNA

Fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, s-a prezentat miercuri la DNA. Fostul primar a fost arestat preventiv pentru câteva zile în noiembrie, fiind acuzat de DNA de abuz în serviciu în legătură cu emiterea autorizaţiei de funcţionare a clubului.

UPDATE Piedone este acuzat de procurorii DNA că a mai autorizat o firmă cu încălcarea legilor privind apărarea împotriva incendiilor, anchetatorii dispunând extinderea urmăririi penale în cazul său.

DNA a dispus extinderea urmăririi penale în cazul lui Cristian Popescu Piedone pentru noi fapte de abuz în serviciu şi fals intelectual, în dosarul în care este cercetat pentru acelaşi gen de infracţiuni în legătură cu autorizarea clubului Colectiv, se arată într-un comunicat al instituţiei.

În acelaşi caz anchetatorii au extins cercetările şi faţă de Aurelia Iofciu, şef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4, şi de Ramona Sandra Moţoc, funcţionar în cadrul aceluiaşi serviciu, la data faptelor, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi complicitate la fals intelectual.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus extinderea și efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, față de inculpații:

POPESCU CRISTIAN VICTOR PIEDONE, la data faptelor primar Sectorului 4 București, pentru infracțiunile de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– fals intelectual;

IOFCIU AURELIA, șef Serviciu autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 și MOȚOC SANDRA-RAMONA, funcționar în cadrul aceluiași serviciu, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– complicitate la fals intelectual.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 12 noiembrie 2014 – 30 ianuarie 2015, în calitate de funcționar public – primar al sectorului 4 București, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu încălcarea dispozițiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 și Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis un acord și o autorizație de funcționare necesare desfășurării activității de către o societate comercială (alta decât S.C. COLECTIV CLUB S.R.L).
De asemenea, pentru a autoriza funcționarea acestei societăți comerciale, inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone a emis documentele administrative (acordul și autorizația de funcționare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că firma respectivă îndeplinea cerințelor legale necesare avizării.

Inculpatele Iofciu Aurelia, în calitate de șefă Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorului 4 și Moțoc Sandra-Ramona, angajată a aceluiași serviciu, l-au sprijinit pe primarul sectorului 4 în emiterea celor două acte administrative, cu încălcarea dispozițiilor legale și prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că cea din urmă le-a întocmit, iar prima menționată le-a avizat.

Inculpaților Popescu Cristian Victor Piedone, Iofciu Aurelia și Moțoc Sandra-Ramona li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.