Regimentul 2 Cavalerie al SUA începe exercițiul din Republica Moldova

Exerciţiul militar moldo-american „Dragoon Pioneer” a fost inaugurat astăzi la Batalionul de Geniu de la Negreşti, Republica Moldova, transmite Jurnal.md.

Aproape 200 de militari ai Regimentului de Cavalerie din Statele Unite ale Americii, împreună cu 165 de ostaşi ai Batalionului Geniu din Moldova şi soldaţi din cadrul Batalionului 22 de Menţinere a Păcii vor fi implicaţi în exerciţii desfăşurate în premieră în ţara noastră.

Timp de trei săptămâni, militarii de la noi vor fi instruiţi să construiască sisteme de fortificaţie şi să distrugă presupuse obiective ale inamicilor. Scenariul exerciţiului, care se va desfăşura în Batalionul de Geniu şi la Centrul de instruire al Brigăzii infanterie motorizată „Moldova”, prevede instruirea contingentelor Armatei Naţionale şi SUA la executarea cercetării de geniu, lucrărilor de fortificaţie, trecerea peste obstacole, amenajarea trecerii unui curs de apă, executarea lucrărilor de distrugere, de supravieţuire, cu asigurare logistică în condiţii de câmp, cu acordarea ajutorului medical şi evacuarea răniţilor.

Exerciţiul militar a fost inaugurat astăzi cu arborarea drapelelor SUA şi RM, dar şi cu intonarea imnurilor celor două state.

Totodată, soldaţii americani şi-au expus astăzi cele 58 de unităţi de tehnică militară de ultimă generaţie pe care le-au adus în Republica Moldova: 11 maşini de luptă şi asigurare de luptă (geniu), 18 maşini de manevră HMMWV, 29 maşini de transport, medicale, geniu. Armata Naţională va participa cu 40 de maşini de geniu şi asigurare.

Cea mai veche maşină blindată a militarilor din SUA adusă în RM este din 2002. Asta în timp ce cea mai nouă unitate militară utilizată de militarii moldoveni datează din anul 1972.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.