”Vremea păcii în Europa a trecut”

Conflictele și crizele declanșate la porțile continentului european arată că anii de pace în Europa au trecut, a declarat joi ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak, la o conferință de presă comună cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, desfășurată la Zagan, în vestul Poloniei, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

”Politicieni și mass-media, trebuie să spunem opiniei publice că perioada de zeci de ani de pace în Europa după terminarea Războiului Rece a trecut”, a spus Siemoniak, după ce a asistat împreună cu Stoltenberg la un exercițiu al Forței de Reacție Rapidă a Alianței (VJTF: Very High Readiness Joint Task Force).

”Amenințările în jurul Europei sunt tot mai numeroase: criza ruso-ucraineană, gruparea Statul Islamic, criza complexă din Africa de Nord. Nu vom putea să ne apărăm mai bine bunăstarea europeană fără să facem mai mult pentru securitatea noastră”, a adăugat ministrul polonez al apărării.

Stoltenberg a semnalat că miniștrii apărării din statele NATO vor discuta la reuniunea ministerială de săptămâna viitoare inițiativa pre-poziționării unor echipamente ale Alianței în Europa de Est, subliniind că încă nu s-a luat o decizie la acest capitol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.