În pofida restricţiilor existente, în ultimul an agenţia UE a deschis 16 investigaţii privind comportament fraudulos sau nereguli din partea unor angajaţi
Lună: iunie 2023
Liang Shi, un milionar în vârstă de 56 de ani, îşi încearcă norocul pentru a 27-a oară.
Atacul cu armă de foc a început în jurul orei locale 17:00 (21:00 GMT), în faţa unui teatru din Richmond, capitala statului Virginia
Cel mai mare „bancher subteran” al traficanților de droguri din Europa a fost arestat în Grecia.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avertizat că furnizarea lor Kievului va determina o escaladare a conflictului
Situaţia cea mai dificilă este în districtul Korabelnîi din oraşul Herson. Până acum nivelul apei a crescut la 3,5 metri
Arctica ar putea să rămână fără gheaţă în zonele sale marine încă din anii 2030, mult mai devreme decât se estimase până în prezent
Salariile de bază ale statisticienilor şi registratorilor medicali, infirmierelor şi brancardierilor, precum şi ale altor categorii de personal din sistemul de Sănătate
R. Moldova va denunța alte două acorduri încheiate pe platforma CSI. Unul dintre documente se referă la Forțele Armate Strategice.
Ambasadorul belgian la Moscova a fost convocat de Rusia în legătură cu „faptele dezvăluite privind utilizarea armelor de fabricație belgiană de către grupurile de sabotaj”.
Organizatorii au pregătit întâlniri, ateliere cu regizori renumiți, lansări de carte, proiecții de film și spectacole.
Aruncarea în aer a barajului de la Nova Kahovka a fost un act comis în mod deliberat de Rusia dar nu va afecta demersul Ucrainei de a-şi recuceri propriul teritoriu, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Ministerul Educației vrea să modifice regulamentul de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar astfel încât mediile să poată fi încheiate cu doar două note la fiecare disciplină.
Pe planeta Marte, s-a iscat dezbatearea asta, controversa, panarama în spațiul public! Anume că, homosexualitatea și lesbianismul nu au
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, se declară ”siderat” de patriotismul reprezentanţilor AUR, după ce deputatul de Timiş (…)
O confuzie în rândul membrilor de sindicat aflaţi în grevă s-a iscat astăzi după un anunț al ministrului Educației. Ce a declarat Ligia Deca?
Primarul a ieșit imediat pe stradă, mai ales fiindcă a fost suprins de un seism la o emisiune. Pompierii au intervenit în mai multe
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a cerut modificarea vaccinurilor anti-COVID-19 pentru ca noile versiuni ale acestor seruri să fie utilizate în cadrul următoarei perioade de vaccinare, în toamna acestui an, informează DPA, preluată de Agerpres. Vaccinurile anti-COVID-19 ar trebui adaptate pentru a combate varianta XBB a virusului SARS-CoV-2, care este dominantă în prezent în Europa […]
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, printr-un comunicat de presă, că evenimentul a avut loc sâmbătă dimineaţa (…)
O declaraţie a Minis terului rus al Apărării semnată de Şoigu arată că ruperea barajului şi inundaţiile rezultate au fost concepute pentru a (…)
El a menţionat că iniţiativa depusă de Partidul Social Democrat prevede eliminarea definitivă a pensiilor speciale ale parlamentarilor, nu (…)
S-a lăsat cu acuzații după partida dintre ucraineanca Elina Svitolina și jucătoarea din Belarus Aryna Sabalenka.
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că atacul împotriva barajului Kahovka din Ucraina conferă războiului (…)
Creşterea nivelului de sprijin pentru Republica Moldova, creşterea cheltuielilor pentru apărare și identificarea mijloacelor necesare (…)
Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide (…)
Hidroelectrica anunță marți intenția Fondului Proprietatea S.A. (“Fondul”), un fond de investiții alternativ (…)