Liberalii n-au avut un membru mai doct decât Andrei Marga. L-au numit, în vremea USL, ministru de externe, poziţie în care a fost sabotat de SRI (…)
Articole scrise de: Ioan Buduca
La Biroul Electoral al Sectorului 1, nişte procese-verbale nu se închid pe cheie: 17 din 166. Biroul Electoral al Municipiului a considerat că acest fapt nu este temei de renumărare.
Pentru mine, Nicuşor Dan a încetat să fie o persoană onorabilă în clipa în care am aflat că ONG-ul său a atacat în justiţie o autorizaţie de construcţie a unei clădiri ce urma să aibă 14 etaje. Argumentul nicuşorist? Cocorii se vor lovi de etajul al 14-lea.
De ce nu dezvoltăm simţul realităţilor oare? Pentru că propaganda vrea să ne oprim la nivelul persoanelor şi să nu pătrundem până la nivelul fenomenelor.
(…)tot jocul a fost jucat pentru a nu tulbura posibilitatea ţinerii alegerilor. Au încercat, la început, să ascundă o vreme numărul real al deceselor? Aşa se pare. Apoi, multe decese non-COVID-19 au fost înregistrate drept COVID-19. Şi nu au permis autopsierile. Oare de ce?
Trei demisii pe care nu le vom avea. Pentru că acest regim şi acest guvern au înnebunit. Mai vor un rând de alegeri chiar la vârful valului 2.
Frica de străini este cuibărită în minţile multor români, mai ales aceia care au despre istoria independenţei lor o viziune romantică şi cărora autarhismul visat de Ceauşescu li se pare o soluţie viabilă.
Renumărarea voturilor ar fi fost normal să fie prevăzută explicit în lege pentru situaţia în care într-o circumscripţie electorală este depistat
Aceste însemnări sunt inspirate de felul impecabil în care germanul Dominic Fritz vorbeşte româneşte. După flerul meu, avem, aici, un rezultat al unei misiuni de lungă durată.
A sesiza claritatea este adevărata capacitate a geniilor. Ceea ce omului mediocru înzestrat i se pare claritate, unui geniu i se pare, adesea, ceva confuz.
Nu mai are rost să argumentăm fraudarea alegerilor locale la Bucureşti. Evidenţa este evidenţă: am văzut-o cu ochii noştri.
Un hâtru cu multă experienţă zicea că Firea ar fi pierdut şi dacă ar fi câştigat. Ştia şi cum se putea face tărăşenia: când reprezentantul PNL şi cel al USR în secţia de votare se pot înţelege
PPE a aprobat încă din 2015 un plan pe termen mediu menit să ducă, pas cu pas, la o situaţie de facto, iar mai apoi şi de jure: o republică prezidenţialistă în România
Când, în 2014, cei nevârstnici s-au mobilizat, a pierdut Ponta prezidenţialele. Când cei tineri s-au lenevit, în 2016, la parlamentare, PSD a scos un scor istoric
E clar că NATO a cunoscut loialitatea deveselenilor pentru aleşii lor şi, atunci când au fixat locul scutului lor militar din România, nu au avut altă opțiune.
Suporterul politic se descurcă bine când are de contracarat opinii, dar e aproape paralizat când are de contracarat fapte. Două sunt reacţiile posibile
Pe prost îl recunoşti uşor: el zice „nu cred” (ori „cred”) când îi povesteşti un experiment ştiinţific. E rămas în paradigma religiosului chiar şi în faţa căutării de tip nereligios.
Vedem, acum, când Câţu împrumută cu dobânzi mari mult mai mult decât a împrumutat Băsescu cu dobânzi mici, ce a însemnat jumulirea cheltuielilor de stat în 2010-2011. O fentare a dogmei FMI.
Singurele instanţe care au înţeles că nu se năştea o mişcare antipolitică, ci o masă care îşi caută o nouă reprezentare au fost SRI, Dan Diaconescu şi Dan Voiculescu.
Greu de înţeles? Nu a crescut numărul de infectări la 14 zile după ce au fost relaxate restricţiile peste vară, dar creşte acum, la început de toamnă
Nicuşor Dan e convins că atacurile contra sa au în spate o regie coordonată de Gabriela Firea. Chiar dacă n-ar fi aşa (nu ştiu, poate e), aşa îi impune paranoia politică să gândească.
Ziceam că sunt parlamentar… După cum ştii, mă pricep la câteva chestii, dar nu la toate.
Ştiţi vorba celebră: „Parisul merită o liturghie”? A spus-o un protestant care urma să treacă la catolicism şi apoi să devină rege al Franţei
Orban zice că va trimite din nou proiectul de lege care prevede doar o creştere cu 14 la sută a pensiilor către Parlament. Ar însemna că va propune (…)
Ceea ce numim acum presă nu mai e ce a fost. A apărut jurnalistul de televiziune, exclusiv de televiziune, noua vedetă a simpatiilor publicului consumator de ştiri,
Cine a ştiut să citească programul economic al PSD pentru guvernarea de după parlamentarele din decembrie 2016 ştia că apogeul acelui program urma să ia forma creşterii pensiilor cu 40 la sută.