După tipic dânsul are și Ferari, și Lamborghini, are tot ce trebuie să aibă, și niște restaurante în care dânsul vinde ceea ce (…)
Amenda a fost dată pentru mai multe emisiuni în care au fost abordate subiectul azilele groazei – Firea şi Pandele şi (…)
Până la finalizarea lucrărilor la ampriza de tramvai, linia va funcţiona între terminalele (…)
„A fost o onoare să reprezint partidul prin această funcţie, mi-am dedicat întreg timpul Primăriei Capitalei, am reuşit să…
Potrivit unui comunicat al ARCUB transmis, vineri, evenimentul se alătură seriei de manifestări care celebrează Capitala la Zilele Bucureştiului, în (…)
Primarul general al Capitalei a revenit vineri cu clarificări pe ce a dispus joi Curtea de Apel, susținând că nu a fost foarte clar în relatările media
Ar fi trebuit să se desființeze, potrivit legii. De ce? Fiindcă are mai puțin de 50 de angajați. Ar fi trebuit să se comaseze cu una…
De-a lungul lungii sale domnii, președintele României Klaus Iohannis a fost alintat în fel și chip de cetățeni, în funcție de reacțțiile și acțiunile sau mai degrabă inacțiunile sale.
”Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a luat act că, în cursul zilei de 21 septembrie 2023, au fost (…)
George Simion: cerem clarificări urgente și explicite din partea Ministerului Afacerilor Externe cu privire la un posibil incident diplomatic provocat de doamna ministru Luminița Odobescu.
Operatorul economic funcționează autorizat ONRC si DSVSA pentru obiectul de activitate Restaurant, fără a avea (…)
„Eu mi-am exprimat această opinie și o mai spun o dată: din păcate, am asistat la un scenariu foarte bine pus la punct de Ciolacu, acela de a (..)
Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, a declarat că trebuie impus un (…)
A făcut o radiografie a omului modern raportat la greutățile întâmpinate de înaintașii săi, arătând că ne plângem…
Departamentul american pentru Sănătate şi Servicii Umane (HHS) a anunţat miercuri că va începe să (…)
Divergențe în PNL. Taberele s-au reactivat. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat miercuri că Robert Sighiartău nu mai (…)
Cozmin Gușă și-a dat cu părerea despre prezența lui Victor Ponta, a lui Adrian Năstase și a Vioricăi Dăncilă la Ambasada Chinei.
Nu mai este în prim-planul politicii, ca urmare a scandalului Azilele groazei, dar Gabriela Firea o duce cât se poate de bine.
Jurnalistul Radu Banciu i-a făcut un portret dur lui Cristian Tudor Popescu.
Cetățenii clujeni s-au plâns săptămâna aceasta în număr mare pe internet de mirosul pestilențial din oraș care le face viața un calvar.
Cum gândește și cum scrie celebra protestatară Rezist Angi Șerban?
„Marţi, 19 septembrie 2023, în Capela San Colombano din Bazilica Sfântul Petru din Vatican, a fost (…)
Numai la stat, la Finanţele Publice Bucureşti, Aleph Media are datorii de peste 7,5 milioane de euro (peste 37 de milioane de lei)…
Apă ca pe ulițele unui sat după o furtună și polițiști puși pe cascadorii. S-a întâmplat la Cluj-Napoca…
Mai mult decât atât, dorința lui este să doneze 99% din propria avere, notează Dan Voiculescu într-o postare.
”Discuţiile politice sunt în fiecare zi, fiindcă sunt om politic. Eu am spus foarte clar că, din punctul meu de vedere, această coaliţie (…)