Dincoace de discuțiile despre organizări și conduceri, se cuvin puse în orice societate întrebările: cât se muncește? cu ce motivație? cum se evaluează munca? Căci, așa cum se știe, munca nu mișcă totul în societate, dar condiționează performanțele. Vreau să răspund la întrebări plecând de la cea mai înaltă demnitate recunoscută muncii în cultura în care trăim și observând schimbările.
S-au spus multe despre muncă. Nicăieri nu a fost o prețuire mai înaltă a muncii ca în doctrina „justificării“, a lui Luther, și în doctrina „predestinației“ lui Calvin.
Teza lui Luther este aceea că „justificarea“ creștinului este exclusiv prin credință. „Aceasta este libertatea creștină, singura credință, care ne îndeamnă să nu trândăvim sau să facem rău, ci ne învață că nu avem nevoie de nici un alt fel de lucrare pentru a dobândi evlavia și mântuirea…“ ( Martin Luther, Scrieri, Logos, Cluj-Napoca, 2003, vol.1, p.159-160). Cine are credință are totul, căci credința induce schimbări în ceea ce face și în realitate, iar Dumnezeu îl ajută. La Luther, „fiece muncă în societate este un serviciu divin“ (Jürgen Moltmann). Societatea lucrătorilor profesionalizați (berufsständische) este chiar voința lui Dumnezeu.
Teza lui Calvin este aceea că Dumnezeu face „alegerea (election)“ printre oameni, unii rămânând damnați, alții bucurându-se de „salvare“ (Jean Calvin, Învățătura religiei creștine, Cartea Creștină, Oradea, 2003, vol. I, p.345-347). Obținerea „salvării“ este o chestiune de „grație (Grace)“, iar semnul ei este reușita în lucrările întreprinse spre gloria lui Dumnezeu. Munca este mai mult decât efort, este „profesie“, și conține ceva de natura unei vocații: „profesia este chemare (Beruf ist Berufung)“. Munca fizică nu este ceva nedemn de om, cum credea Platon, ci plină de onoare, căci contribuie, la rândul ei, la gloria divină.
Luther și Calvin au ridicat munca la nivelul unei însărcinări divine – cea mai înaltă demnitate. Ea vine din însuși planul lui Dumnezeu privind mântuirea oamenilor.
Deja Max Weber a spus că se muncește susținut în lume, dar din cu totul alte considerente. Se muncește, mai curând, în virtutea constrângerilor vieții sociale decât în virtutea convingerilor în fond religioase.
O analiză nouă a venit în sprijinul lui Max Weber. Cel mai proeminent istoric de azi, Niall Ferguson, a arătat că, aducându-se pe scenă etica a ceea ce putem numi munca intensă (hard work), Dumnezeu a jucat rolul crucial în ridicarea Vestului (Civilization. The West and the Rest, Allen Lane, London, 2011, p.259). Nu numai că acea etică a creat capitalismul, dar a și asigurat unor țări și regiuni o mai mare dinamică. Mai mult, se lasă identificată o corelație între efectivul de ore de lucru prestate de oameni și credință. Francezii și germanii merg 8% la biserică săptămânal, în America merg 36%. Când în Europa se afirmau, în anii 60, mișcările pentru sex, narcotice și rock and roll-ul, în Statele Unite avea loc o relansare – chiar un boom al evanghelizării.
Între timp, situația s-a schimbat și mai mult. Se muncește, dar se muncește altfel. S-au schimbat, altfel spus, motivația muncii, dar și raportul cu aproapele și forma muncii, de asemenea.
Potrivit unui clișeu, oamenii ar munci doar din interes, poate chiar numai din interese pecuniare. Se și spune: „dacă plătești, se muncește!”. Acest clișeu este produsul mentalității unei epoci de declin al valorilor, etice, juridice și civice. El este infirmat de numeroase situații de viață în care oamenii se conduc după convingeri etice.
În această privință, o cercetare evocă faptul că directorul unui centru de colectare de sânge a hotărât să dea o primă donatorilor, spre a-i stimula. Stupefiant, însă, efectivul donatorilor a scăzut după ce s-a dat prima. Explicația e simplă. Donatorii au lucrat până la acordarea primei din generozitate, fiind obișnuiți cu grija față de altul, încât atunci când s-a înlocuit această relație morală cu relația pecuniară, lucrurile s-au schimbat imediat (Maya Beauvallet, Les strategies absurdes, Seuil, Paris, 2010). În primul caz, este o chestiune morală, în al doilea, este vorba de câștig. Concluzia trasă pe o mare suprafață de exemple de o analiză perspicace (Daniel Cohen, Homo Economnicus, prophete {egare} des temps nouveaux, Albin Michel, Paris, 2012) este aceea că, în lumea în care trăim, „valoarea muncă (valeur travail)” a fost înlocuită în practica vieții cu „valoarea pentru munca depusă (valeur du travail)” (p.50). Altfel spus, motivația lăuntrică a muncii s-a pierdut.
Examinarea valorilor la care aderă europenii confirmă scăderea importanței recunoscută muncii în existența umană. Iată câteva ilustrări.
Pe baza chestionarului care se administrează pe continent în fiecare decadă, pe un eșantion stabilit și cu aceleași întrebări, s-a putut constata că, la nivelul anului 1999, doar 54% dintre vest-europeni și 67% din est-europeni socotesc munca drept foarte importantă. Doar sub 40% dintre europeni consideră munca o condiție a afirmării capacităților și abia 25% o consideră o datorie a individului (Herman Denz, Hrsg., Die europäische Seele. Leben und Glauben in Europa, Czernin, Wien, 2002, p.192-194). Ulterior, acest procent a scăzut.
Tot istorici ai contemporaneității observă că, în Europa, se muncește mai puțin decât în America și mult mai puțin decât în Asia. În America, 65% din tinerii de peste 15 ani muncesc, în Asia 74%, în Europa 54%. În 2009, americanii lucrau 1711 ore pe an, în Germania se lucra 1437 ore. Japonia lucrează precum America, iar Coreea de Sud cu 30%, Singapore și Hong Kong cu 33% mai mult.
Dacă privim și spectacolul mediatic din zilele noastre, se discută puțin despre muncă și rezultate, incomparabil mai mult despre ceea ce este anecdotic sau reclamă ascunsă. În același timp, în China, etica muncii animă oamenii mai mult decât în alte țări. Rata economisirii este mai mare în China decât în America. China construiește cele mai multe biserici din lume. Cei mai răspicat creștini sunt proprietarii. Creștinismul motivează cel mai mult oamenii – spun oficiali chinezi de azi.
Dar cum se stă cu satisfacția în muncă? În țările europene (vezi Hermann Denz, Hrsg., op.cit., pp.59-62), numai în Malta cei „foarte mulțumiți” trec peste 50%, în restul țărilor din Europa satisfacția este sub acest nivel. România este la urmă, având doar 27% din cetățeni mulțumiți cu ceea ce fac muncind.
Ce aspect este cel mai important în muncă? La răspunsul „ocazia de a avea colegi plăcuți“, olandezii sunt în față (87%), la „caracterul interesant al muncii“ este Malta (85%). Românii și bulgarii conduc (cu 91%), însă, la răspunsul „a fi bine plătit“ (pp.52-54). Putem generaliza spunând că, acolo unde angajarea lăuntrică pentru muncă este pe bază mai profundă decât obținerea de bani, se ajunge la un nivel de productivitate, de venituri și, până la urmă, de trai mai înalt.
Ce se poate spune, în rest, despre situația muncii în România de azi? Nu avem date statistice de încredere, căci nu se știe nici acum câți locuitori are țara. Putem compensa rezumând observații sigure.
România este astăzi, din păcate, țara cu cea mai mare emigrație în timp de pace din Europa. Mulți ar vrea să muncească, dar locurile de muncă sunt prea puține. Sunt, desigur, și locuri de muncă ce nu se ocupă din motive complexe. Cum se observă în statistica europeană, respondenții români cer de la joburi bani mai presus de orice. În orice caz, țara pare să aibă suprafețe nelucrate mai mari decât oricând în istoria modernă. Peste toate, este și un dispreț pentru munca simplă, perpetuat, din nefericire, din trecut. Nu se pune mâna când este vorba de curățenie, de reparații elementare, de ajutorare a celui în necaz, așteptându-se totul „de undeva“.
Mai grav, ierarhia valorilor nu este în România de azi doar confuză, ci răsturnată. Nu meritocrația, ci contrarul acesteia dă tonul. La nivel instituțional, „desemnările unipersonal“ și „selecțiile securiste“ sunt cancerul care face ravagii. Protocoalele carpatice dintre judecători-procurori-noua securitate- politicieni, ce sunt dezvăluite tot mai mult, au dus la o extinsă falsificare și epurare de valori. Pilele, rudele, coteriile, serviciile secrete hotărăsc și acum rutele profesionale pe scară mai mare decât în societăți comparabile. Nici măcar fotbalul nu pare scutit, preferându-se veritabililor cunoscători simpli veleitari. Cu rezultate mediocre. Corupția în universități de referință – cum se poate vedea pe analize precise – este mai mare ca oricând în istoria țării.
Funcțiile sunt cele care aduc în România recunoașterea valorii profesionale și civice a oamenilor, în loc să fie invers (cum avertiza deja Virgil I. Bărbat). În funcții ajung prea mulți „diștepți“ care produc lucru de mântuială, „camelotă“ (Constantin Brâncuși) și prea mulți nepricepuți (Liviu Rebreanu). Caracterele sunt anevoie de găsit (Tudor Arghezi). În vreme ce în alte țări din regiune, cei mai învățați propun inovație istorică, la noi, inși gonflați, cam sumar pregătiți și selectați ocult, vehiculează idei și ideologii cum bate vântul, pe cheltuiala tuturor. Prea mulți nu sunt preocupați să dea soluții și nici nu au pregătirea să o facă.
Domunule Marga, cu un aspect v-as contrazice: acolo unde nivelul de trai este mai inalt, isi permit oamenii sa puna mai intai ocazia de a avea colegi placuti, nu invers.
LA NOI IN ROMANIA NICIO CHESTIE(TEORIE) NU FUNCTIONEAZA. DACA SE CERE MUNCA MULTA, NU E BINE. DACA SUNT BANI MULTI(LA SALARIU) E CEVA CUVENIT SI DE CE MUNCA DIN GREU. IN ROMANIA, MICII SI BEREA FAC LEGEA. URA!URA!URA!
Spuneți bine dar as completa: în Romania s-a cultivat după ’89 o aversiune față de munca, mai ales fizica (meserii), în favoarea șmecheriilor, a banilor câștigați ușor! Am cunoscut la noi oameni onorabili care considerau salariul doar de trai iar slujba doar ca recunoaștere socială, dar bunăstarea le era dată de tunuri și tzepe gen bișniță, Caritas, piata imobiliara, etc! In contrast, în vest munca este mult mai bine vazuta, oamenii își găsesc mai mult satisfacția în muncă. E adevărat, la noi lucrurile au fost încurajate și de salarizarea mizeră, aroganta patronilor, mafia de la stat, politicile proaste, dispariția fabricilor și…suntem unde s-a dorit, tara depopulată, piata de desfacere, sărăcie, datori vânduți!
Sa imi fie iertat, in perceptia mea de simplu condicar, lefegiu, cam multa gargara goala in articolul asta, multa teorie searbada facuta de domnul profesor Andrei Marga legat de tema asta ” Cât și cum se muncește? ”. Sa fim mai clari asa, tara asta amarata dupa 29 de ani de balamuc nou din cauza de amestec in trebile noastre interne ale: RUSILOR, AMERICANILOR, EVREILOR, FRANCEZILOR, ENGLEZILOR, GERMANILOR, dupa ticalosia din dec.89, este cam in ruina: economica, politica, sociala, din circa 11 milioane de locuri de munca am ramas cu circa 4 milioane(indulgenta apreciere !), iar aici cei care isi plaseaza comenzi in tara asta, capitalistii din exterior, incearca sa speculeze-ajutati de un cod al muncii promulgat de machitorul, gargaragiul, marioneta, Traian si Basescu in deceniul cat a fost om in Dealul Cotrocenilor, sa paractice o valoare a orei uzinale cam la 25% din valoarea orei uzinale din occident( ma refer la munca in industria de varf !). va urma … p.s.- da ma tembelule de moderator comentariul ca este legat de continuarea sa, nu mai face ordinarii sa imi faci chipurile in ciuda, idiotule !
… Suntem un fel de sclavi in propria tara, iar romanii au plecat cam 3-4-5 milioane afara sa practice cea mai veche smecherie de pe planeta asta MUNCA, sa fie platiti si ei la o ora uzinala ca in occident, adica sa aiba 4000-5000 de euro/luna, repet in industrie de varf si probabil cu ore suplimentare ( cam 200-210 ore/luna fata de normalul 170 ore/luna !). In concluzie in tara ROMANIA in industria de varf, dai salarii de max.600-700 euro/luna iar in occident se dau salarii de 4000-5000 euro/luna in conditii similare de calitate, productivitate a muncii, respectare termene de livrare lucrari, muncesti afara primesti cam de 6 ori mai multi bani la nivelul unei luni calendaristice (in conditii LEGALE … !) ca la tine in tara. In tara ROMANIA trebuiesc INVESTITII cu locuri de munca platite la nivelul preturilor de azi ( trebuie circa 2-3 milioane de locuri de munca in fabrici si uzine de industrie de varf daca se poate !) asta deschide calea zicerii -VREM O TARA CA AFARA – restul sunt vorbe, analize goale, ca din pacate a domnului profesor Andrei Marga din articolul la gazeta asta !
Înțelegere micuță, mă c.g. mai fă efort, dar cu rost. Apoi poți avea idei și evaluări! Așa te afli și tu în treabă! vai de capul nostru așa!
Pt. ” anda zidaru ”. Sigur ca dumneata esti iritata ca nu cad pe spate la vorbele, teoriile, domnului profesor Andrei Marga, care analizeaza, radiografiaza, societatea romaneasca numai ca legat de tema articolului ” Cat si cum se munceste ? ” mai nimic multe vorbe …, iar socoteala asta vad ca pe dvs. va deranjeaza si ma caraterizati asa superiara ” intelegere micuta ”, va dati in stamba cu ingrijorarea asta superioara ” vai de capul nostru asa ” ca am intrazneala sa spun ce perceptie am eu asa simplu condicar, lefegiu, despre un articol al distinsului domn profesor Andrei Marga, perceptii care le expun si alti cititori la gazeta care si ei sunt luati in primire superior si ingrijorati de ” persoane umane ” precum dumneavoastra ! Sanatate maxima ! p.s.- trebuie sa recunosc insa ca majoritatea articolelor domnului profesor Andrei Marga au continut si tinuta si am laudat asemenea reusite dar trebuie sa fiu obiectiv si atunci cand ma dezamegesc asemene articole, sigur mult mai rar, sa o spun iar pe unii poate sa ii deranjeze opinia mea !
Las-o baltă cg-ule. Te deranjeacă mereu evreii, americanii, germanii etc. Fii sincer cu tine și nu o mai da la întors. Mie îmi displac oamenii care-i judecă pe alții după culoarea pielii, religie, naționalitate. Restul este chsetiune de pricepere, într-adevăr. Unde nu dă Dumnezeu – … asta este! Asta-i tot, stimabile!
Pt.”anda zidaru”.La circa 2(doua) ore de la replica mea imi dai un raspuns sercuristic fie el din vest, sau din est, deoarece eu c.g. un ROMAN va spun clar ca voi RUSII, AMERICANII si acolitii lor: EVREII, FRANCEZII, ENGLEZII, GERMANII va amestecati fara scrupule in trebile interne ale tarii mele ROMANIA dupa ticalosia din dec.’89, deoarece vreti sa furati, sa talhariti, bogatiile solului si subsolului. Eu c.g. nu am treaba cu gargara dumitale goala din replica data mie: ” …judecă pe alții după culoarea pielii, religie, naționalitate. ”, eu v-am citit ce va poate pielea stimabililor, pe mine un simplu condicar, lefegiu, nu ma puteti prostii voi securistii astia fie din vest sau din est, nu puteti voi sa ma imbroboditi cu iordanele voastre, sunt sulfa batrana si coclita ! Sa fim sanatosi si la punga grosi ! Sunt curios daca ma monitorizei si dai un raspuns tot in circa: 2(doua) ore securist de peste mari si tari !
“Nevoia” de sorginte protestantă a muncii intense se vede de la vârf, prin câte ore pe săptămână stă la locul de muncă, Cotroceni, Președintele Iohannis. Același lucru se întâmplă peste tot la bugetari. Nu se poate să ai săptămână de lucru de 5 zile și vinerea program redus, cu orele recuperate teoretic peste săptămănă. Nu se poate ca judecător, știu din familie, să ai cauze neredactete să nu lucrezi și sâmbăta, atunci duminica. Nu tâmpenia din anii 70 când te aduceau la lucru și duminica trebuia, nu trebuia de nu mai înțelegeai nimic. Până când mesajul guvernelor care promit progresul economic este că dacă sărbătoare cade joi sau marți se face punte și țara se Închide de vineri până miercuri nici o spearsnță. Să nu vorbim de alte lucruri care nu se leagă. Președintele care probabil protestant merge cu soția la biserică catolică, soția fiind greco-catolică, iar Sibiu are în Centru biserică greco-catolică, fostă a ursulinelor.
Scoateti domnilor cuvantul munca din dictionar si din vocabular. Politicienii nostri fura din placere, la ei asta nu e munca ci hobby, ei nu muncesc ci se distreaza. Lor le place doar sa fure si sa mearga la vanatoare! Deci ce sens mai are sa mentinem cuvantul munca in vocabular, cand avem de urmat exemplul personal al liderilor nostri politici, cei de la care se impute toata natiunea. E la fel ca la peste, pestele de la cap se impute!
Asa-i cum zici matale, la noi important este cat furi nu cat muncesti. Pai nu de aia se fac alegeri la 4 ani? Ca sa fure cu randul clasa politica. Muncind nu ti-ar ajunge zece vieti ca sa castigi cai castiga un politician intr-un mandat de orice fel. Trebuie sa urmam cu totii exemplul dat de clasa politica.