De ce mama supărării mai avem pretenții de la dascăli?

Romania un stat ,,Eșuat“ comentează articolul De ce Ligia Deca?

De ce Ligia Deca? Pentru că e apropiata lu’ Werner. În țara lucrului prost făcut, se admite orice. De ce? Pai nu numai dascălii poartă vină, în educație. Nu. Când dracu’ s-o pomenit ca elevul, dotat cu o situație materială ,,BUNĂ“ să intre după profesor în clasă. Când? În „România educată“ în perioada de după ’89. E posibil. Dar așa e și educația. Educația nu ține numai de profesor; de departe așa ceva. Educație primești acasă, în primul rând. Dar la noi în gospodăria Românica, nu!  Se vede după copiii care sânt la plimbarea cu trotineta electrică, cu bicicleta, dar și în parc unde fac prăpăd, cu.,,coșu’ de gunoi, banca …,dar și cu vocabularul. Da!  Vocabularul. Dacă elevul/ copilul nu este educat în casă să își facă ordine la manuale, să lase curat după el, să te respecte pe tine ca părinte, bunic etc. Să salute, să fie respectuos, să nu utilizeze cuvinte pe care le aude între mamă și tata. Aici, mă refer la obscenități. În marea familie dezorganizată, needucata, certată cu bunul simț, așa se întâmplă. Atunci de ce mama supărării mai avem pretenții de la dascăli? Că dascălii nu mai au putere, copiii prost crescuți și educați de acasă cu smartfonurile în mână, merg la școală, dar după dascăl intră la ore, dar are telefonul pornit ca să îl discrediteze pe dascăl dacă îi face observație cu întârzierea. Așa am ajuns noi poporul român, împreună cu politicienii, să discredităm dascălii.

Fraților, educați-vă copii acasă, după accea, trimiteți-i la școală. Alfel, din copiii voștri o sa iasă ce or ieșit aproape imediat de după Revoluție, dar aici nu pot fi incluși toți copiii. Avem și copii cu bun simt în țară. Păcat că sunt puțini.  (…) Cei șapte ani de acasă ți-i dă părintele. Asta dacă ai părinte educat. Punct.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Author

7 Comentarii

  1. nu doar dascalii au salarii mici!
    salariile in tarile sarace ue sunt pana in 1000 euro minimum (cel mai slab) ;exceptie de la regula tarile mafiei unde daca nu „ciripesti” / „nu esti turnator” mafia iti da pe sub mana fara contract slujba ,prin caporalii straini(inclusiv romani).
    dar soarecul ala care cauta de munca de la covid si a pus benzina in freza ,ziua?
    deci profesorii ,ca si altii aveti in acelasi tim si dreptate si NU AVETI ..
    traim in tara bananiera din ’89 si suntem discriminati de pionii intereselor in EU (sclavii „sageti”: austrieci,olandezi[ultimii au legalizat droguri,e discutabil discernamantul lor]) ..
    EU are alte treburi mai urgente: nimicuri la extremis,pe care ar trebui sa le toleram,dar sa rezolvam adevaratele probleme ?

  2. Dar o lege împotriva meditațiilor, și a banilor la negru când se va da?
    Nu, nu…
    Banii pe meditații sunt arhiva suficienți pentru ce sau cât fac în clase, pentru anii terminali și nu numai!

  3. de ce i se permite elevului sa intre in clasa după profesor? e necesara si o autoevaluare dragi profesori.

  4. Elevii intra la clasa cand vor , iar profesorii nu comenteaza .
    Cum permiti elevului sa vina la scoala cu un caiet , sau sa ai in clasa 7,8 elevi din 20 , din care doar unul sau doi sunt cu gandul la ora ? Asa se comporta si acasa ? In locurile publice ( parcuri , terase ) sunt de o impertinenta fara margini , deci o mare parte din vina o are si familia .

  5. & Dacă Dan Petrescu e mai nervos când înscrie Birligea și că nu îl mai are secund pe Minteuan, ?

  6. Intrebare catre o muiere neingrijta, zisa ministra a educatie, frizerito de ce nu te tunzi?

  7. Pana acum doar comentarii fara nici o valoare pe subiect. Mai asteptam, poate apar comentarii demne.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.