De ce trebuie să scăpăm de republica semiprezidențială?

Prima Constituţie post-totalitară democratică (după cea din 1923-1937) a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991. La referendum au participat 10.948.468 de alegători, din care 8.464.624 s-au pronunţat în favoarea textului Constituţiei, reprezentând 77,3% din voturile valabil exprimate. În realitate, doar o minoritate de 47,2% din electoratul român a votat în favoarea noii Constituţii.

Proiectul primei Legi fundamentale democratice a României contemporane a fost încredinţat unui grup de jurişti, specialişti în drept constituţional, între care cel mai proeminent era Antonie Iorgovan. Comisia de redactare, dincolo de documentarea din alte tradiţii constituţionale, a urmărit să asigure un echilibru între nevoia de a proiecta o Constituţie democratică, potrivită unei imagini ideale despre sistemul în care dorea să intre România, şi protejarea preşedintelui ales la 20 mai 1990 şi contestat într-un mod periculos pentru eventualitatea pierderii scaunului de la Cotroceni. Constituţia încerca să contureze un regim semiprezidenţial, care să împace tendinţa puternică spre parlamentarism, după 53 de ani de absenţă, şi nevoia de a-l proteja pe noul președinte de orice acţiune juridică, aşa cum a dezvăluit înainte să moară chiar juristul Antonie Iorgovan, „părintele Constituţiei“. Colectivul de specialişti care a publicat o carte de comentariu asupra rolului şi sensului Constituţiei revizuite în 2003 va recunoaşte tranşant: „Textele Constituţiei sau, după caz, ale Legii de revizuire a acesteia conţin uneori şi soluţii ce reprezintă rezultatul unui compromis politic“[1]. Așa ceva este interzis de Dreptul public și de Dreptul constituțional în elaborarea oricărei Constituții democratice.

Constituţia din 1991 a fost (și este) un hibrid construit în cerc vicios. Deşi enunţa principiul separaţiei puterilor în stat, noua Lege fundamentală era o construcţie juridică sterilă în care puterile statului se controlau între ele, blocându-şi activitatea. Legile adoptate de Parlament pot fi respinse de preşedinte şi de Curtea Constituţională, iar Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţă cu regim de lege, ocolind funcţia legislativă a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Între prerogativele preşedintelui este enunţat şi fenomenul de conflict între stat şi societate – unul dintre cele mai periculoase fenomene politice pe care le-a cunoscut România din 1859 până astăzi –, preşedintele fiind postat ca mediator. Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti, este în subordinea Guvernului (ministrului Justiţiei), iar judecătorii sunt numiţi de preşedinte. Guvernul este controlat de Parlament, iar responsabilităţile de politică externă şi apărare ale Guvernului şi Preşedinţiei se suprapun. Preşedintele este ales prin vot universal şi direct, dar nu poate conduce ţara. În practică, preşedintele poate controla serviciile de informații, care la rândul lor supraveghează neoficial toate instituţiile statului.  În timpul crizei politice din 2012, țara a fost condusă prin decizii ale Curții Constituționale; lupta anticorupție se desfășoară aproape exclusiv pe baza înregistrărilor/stenogramelor, considerate probe.

Principalul defect al Constituţiei – de altfel, foarte grav şi devenit evident atât în perioada 1997-2000, cât şi în timpul crizelor constituţionale din 2005-2012 – este că nu stabileşte o autoritate a dezvoltării. Aflată practic într-o fază de reconstrucţie statală, politică şi economică, România nu avea în 1991-2000 – şi nu are nici astăzi – acea autoritate bine definită care să mişte statul în procesul de reformă şi al dezvoltării sistemice. Deşi principalele sarcini ale dezvoltării erau atribuite Guvernului, acesta a fost de la început cenzurat constituţional în capacitatea de a acţiona. Preşedintelui nu i se oferea mai mult decât posibilitatea de a fi un exemplu pentru comportamentul democratic. Puterile statului sunt construite în cerc şi, cum era de aşteptat, creează spaţiu pentru marea corupţie, potrivit celebrei replici a lui Eugen Ionescu din „Cântăreaţa cheală“: „Luaţi un cerc, mângâiaţi-l  şi va deveni vicios“.

În mandatele sale din 2005-2014, Traian Băsescu va forţa toate prevederile constituţionale referitoare la autoritatea prezidenţială, situaţie pe care Emil Constantinescu a refuzat-o în timpul mandatului său. Autoritatea președinților în raporturile cu serviciile de informații s-a exercitat în funcție de legitimitatea titularului puterii și legitimitatea conținutului ordinelor sale, primele două mandate ale lui Ion Iliescu fiind o chestiune de instalare a unui nou sistem de putere („regimul Iliescu“) contestat agresiv de presă și partide politice, în timp ce mandatele lui Emil Constantinescu și Traian Băsescu au focalizat conceptul de interes național pe integrarea în NATO și UE, cu orice mijloace, imperfecțiuni și aproximații.

Al doilea defect mare al Constituţiei din 1991 a fost idealismul, Legea fundamentală fiind şi de această dată – ca în toată istoria României moderne – o proiecţie estetică despre cum ar trebui să arate statul român într-o societate democratică solidă, de tip occidental. Ea nu ţinea seama de realitatea socială, educaţională, politică şi de nivelul mentalităţilor, ca să nu mai punem în discuţie lipsa tradiţiei comportamentului democratic şi bruscheţea ieşirii din regimul comunist, cu consecinţe în consum exagerat (creștere de 6 ori între decembrie 1989 și martie 1990), dezordine socială şi disoluţie instituţională de fond. Articolele definitorii ale statului național unitar sunt încălcate sistematic, fără reacție instituțională și politică. Fenomenul cultural și politic dominant a fost dezvoltarea curentelor ultranaționalist și antinaționalist, ambele cu conotații infracționale, dar tot  nesancționate, care contribuie împreună la diluarea conceptelor de națiune civică, naționalism rațional, teritoriu național („pământul“) și suveranitate.

Fenomenul imediat următor a fost nerespectarea Constituţiei şi ocolirea obligaţiei de respectare a legilor, pentru ca statul să poată fi funcţional. Efectul în economia oficială a acelei perioade a fost dependența de funcţionarea economiei negre (40% în anul 2000), fără de care s-ar fi produs disfuncţionalităţi majore. Un fenomen instituțional aparte a fost raportul dezechilibrat între activități legale și activități de dincolo de lege (out of the box), atât din cauza defectelor legislative (absența prevederilor, imprecizia celor existente, crearea posibilității de a ocoli legea), cât și a inconsistenței curente a factorului politic. Ceea ce este vânat astăzi de DNA, DIICOT și SRI este rezultatul „sistemului“ instalat atunci prin republica semiprezidențială.

Adoptarea Constituţiei prin referendum naţional pare a fi rezolvat, indirect şi implicit, problema monarhiei. Compromis prin manifestări ridicole, fals istoric şi diversiune regalistă (înlocuirea integrală a problemei monarhiei cu subiectul regalist Mihai I și familia lui), dar şi prin propaganda antimonarhică a puterii, dreptul românilor de a-şi alege forma de guvernământ a fost anulat a priori la 8 decembrie 1991. Prin Art. 148.1 se amesteca voit dreptul românilor la alegerea unui regim constituţional cu principiile suveranităţii naţionale, ale democraţiei şi ale statului de drept la care nu poate renunţa nimeni, astfel că românii au fost obligați să voteze și anularea dreptului lor suveran la alegerea formei de guvernământ. Rezultatul este apariția parazită a unui curent regalist care continuă să mediatizeze prin presa scrisă și prin televiziune (inclusiv în emisiuni tematice) un „rege“, o „Casă Regală“ și o „Familie Regală“, ca instituții legale, deși ele nu există ca atare în contextul constituțional actual. Termenul de „rege“ se referă la calitatea avută simbolic de Mihai de România între 1927-1930 și 1940-1947, fără a fi suveran, și se folosește ca formă de politețe, după tradiția franceză, la fel ca termenii de „președinte“ sau „prim-ministru“ pentru foști președinți sau prim-miniștri. Termenii „Casa Regală“ și „Familia Regală“ sunt ficțiuni care înlocuiesc noțiunea corectă de „familie a regelui“, în sensul de „rege“ explicat mai sus. Folosirea constantă și ficționară a termenilor de „rege“, „Casă Regală“, „Familie Regală“, precum și exploatarea propagandistică a datelor istorice despre domniile lui Carol I și Ferdinand I pentru a induce imaginea unei istorii unitare și benefice a Monarhiei au contribuit la creșterea popularității monarhiei, dar din perspectiva eronată juridic a fostei Case Regale de Hohenzollern/de România, prin suprapunere.

Monarhiștii autentici, care sunt în minoritate, pornesc de la situația reală de Drept public că în 1991 națiunea română nu și-a exercitat dreptul de suveranitate, potrivit prevederilor fundamentale din toate Constituțiile României (Art. 31 din Constituțiunea 1866, Art. 33 din Constituția din 1923, Art. 29 din Constituția  1938, Art. 3 din Constituția RPR 1948, Art. 2 din Constituția RSR 1965), printr-un referendum național care să aleagă forma structurii de stat. El poate fi organizat și astăzi. Dacă rezultatul referendumului național este opțiunea pentru monarhie, singura modalitate legitimă de trecere la ea este reactivarea Constituției democratice din 1923, care la Art. 77 – 79 prevede alegerea unui „rege dintr-o dinastie suverană din Europa occidentală“[2], ceea ce exclude linia Hohenzollern/de România de la succesiune, iar prin dreptul de decizie al Parlamentului, îl exclude și pe prințul Paul, nepotul lui Carol II. Monarhiștii autentici consideră, așadar, pe temei de Drept și conform principiului legitimității constituționale, că revenirea la monarhie se poate face numai prin alegerea unui prinț dintr-o casă domnitoare din Europa occidentală, după a cărui urcare pe tron se poate întruni Adunarea Constituțională care să dea o nouă Constituție, a monarhiei constituționale, potrivit realităților actuale ale națiunii române și ale statului român.

Totodată, un referendum asupra formei structurii de stat, care conține alternativele: 1. Stat național unitar, 2. Stat federativ și alte forme de guvernare: 1. Republică parlamentară, 2. Republică prezidențială, 3. Monarhie constituțională și legitimă (în sensul celor arătate mai sus), dă posibilitatea restructurării după principii clare și funcționale a întregului corp, astăzi ambiguu, al legislației române.

A treia mare problemă a Constituției actuale este neutralizarea instituţională. Regimul politic din România a fost declarat ca semiprezidenţial, fiind în realitate  vorba de  versiunea  cea mai proastă a acestuia. Invocat foarte des ca model francez, regimul semiprezidenţial a fost numit de preşedintele Franţei Georges Pompidou „le régime bâtard“ („regimul bastard“) datorită aspectului său de corcitură („corniaud“). Studiile occidentale asupra regimurilor postcomuniste din Europa de Est au apărut relativ târziu, la aproape un deceniu şi jumătate de la anul prăbuşirii lagărului comunist european şi, în general, au evitat  să dea soluţii, să ofere modele. Chiar şi căile economice oferite de Vest, în afara principiilor de bază ale capitalismului postmodern, au conţinut proiecte experimentale şi, uneori, extravagante, cum este cazul ofertei de modele sud-americane[3]. În plan politic, la impunerea de criterii democratice ideale s-au adus ulterior amendamente „realiste“, pornind de la situaţia concretă a puterii şi a relaţiei naţiunilor cu aceasta în regimurile dictatoriale abia abandonate. Astfel, a apărut soluţia regimului semiprezidenţial, având la dispoziţie două versiuni: 1. Noile instituţii să urmeze o anumită continuitate funcţională cu structuri anterioare, cu scopul de a aplana conflictele politice şi sociale. 2. Instituţiile noi să permită existenţa unei autorităţi decizionale în context democratic, cu scop evident de motor al dezvoltării politice şi economice. Ceea ce au ales puterea Frontului Salvării Naţionale (FSN) şi preşedintele, la sugestia juristului francez Robert Badinter, a fost prima versiune, cu amendamentele constituţionale parazitare arate mai sus, generând astfel o consecinţă nefastă pentru evoluţia naţiunii sub tranziţie: neutralizarea instituţională.

Fenomenul a fost observat de politologul francez François Frison-Roche, care arăta că împrumutul modelului semiprezidenţial „a fost preferat modelului parlamentar clasic pentru a satisface interesul politic al principalilor actori ai tranziţiei; interesul era, în realitate, să neutralizeze diferitele puteri pentru ca nici o dominaţie majoră să nu poată fi exercitată de vreuna dintre tabere; această instrumentalizare a dreptului (de sorginte foarte marxistă), odată pusă în acţiune în instituţiile specifice, a indus logici de comportamente instituţionale cu consecinţe adeseori ambigue“[4]. În momentul în care, pe durata a doi-trei ani (1994-1996), procentele intenţiei de vot s-au schimbat, opoziţia a înregistrat primele succese la alegerile locale, presa a devenit mult mai substanţială şi influentă, situaţia materială a populaţiei a intrat în criză profundă,  iar componenta spirituală a națiunii s-a degradat abrupt, regimul semiprezidenţial devenise deja caduc. „Flexibil când este aplicat într-un stat de drept occidental, regimul semiprezidenţial îşi demonstrează doar fragilitatea într-un context post-totalitar“[5].

Caracterul secret al activității serviciilor de informații va deveni subiect al ambiguității instituționale și al atacului de presă față de raportul între respectarea drepturilor constituționale și limitarea lor în folosul siguranței și securității naționale. Serviciile de informații vor fi bănuite tot timpul de activități antidemocratice, de scenarii care caută să violeze drepturile și libertățile fundamentale, iar intrarea fenomenului terorist în faza strategică îi convinge pe tot mai mulți că limitarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie extinsă. Adevărul social al acestei situații este realitatea că națiunea nu a avut timpul istoric necesar pentru exercitarea tuturor drepturilor fundamentale înainte să decidă restricționarea lor.

Nu în ultimul rând, percepția publică românească despre Uniunea Europeană se îndreaptă spre ideea unui for tutelar, care oferă un singur avantaj major: deplasarea unei mase active a muncii în Occident, de unde se întorc sume importante pentru supraviețuirea familiilor inactive din România, dar și dezavantaje supărătoare asupra identității naționale. În România încă nu se înțelege că, deocamdată, Uniunea Europeană este o confederație de state suverane, nu o federație. În România nu a explicat nimeni națiunii în ce constă Art. 4. 2 din „Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană“:

  1. The Union shall respect the equality of Member States before the Treaties as well as their national identities, inherent in their fundamental structures, political and constitutional, inclusive of regional and local self-government. It shall respect their essential State functions, including ensuring the territorial integrity of the State, maintaining law and order and safeguarding national security. In particular, national security remains the sole responsibility of each Member State.
  2. Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru.

Prin urmare, membrii UE sunt state cu identitate națională clar definită, generată de istoria și cultura națiunii respective, și ale căror funcții esențiale sunt respectate, în special securitatea națională („starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție“, Legea 51/1991/2014, Art.1).

Tratatul UE folosește de 40 de ori cuvântul „național“. Ideea de bază este constituirea unei entități europene de Drept internațional, compusă din state naționale sau federative care acceptă, în beneficiul Uniunii, cedarea unor părți ale suveranității naționale pentru constituirea unei comunități politice europene. Potrivit tuturor Constituțiilor României, „suveranitatea aparține poporului român“. Acesta trebuie să scape cât mai repede, prin referendum național asupra formei structuri de stat și a formei de guvernare, de republica semiprezidențială. Cei 25 de ani trecuți de la oficializarea „regimului Iliescu“ prin instalarea Constituției 1991 au dovedit că nicio reformă morală, politică, economică, socială nu poate fi aplicată în interiorul sistemului republicii semiprezidențiale.

[1]
[1] Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Constituția României revizuită. Comentarii și explicații, Ed. All Beck, București, 2004, p. XII.

[2]
[2] CAPITOLUL II. Despre Rege și Miniștri. SECȚIUNEA I. Despre Rege: Art. 77. Puterile constituționale ale Regelui sunt creditare în linie coborâtoare directă și legitimă a Maiestății Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor. Coborâtorii Maiestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortodoxă a Răsăritului. Art. 78. În lipsa de coborâtori în linie bărbătească ai Maiestății Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai în vârstă dintre frații săi sau coborâtorilor acestora, după regulele statornicite în articolul precedent. Dacă nici unul dintre frații sau coborâtorii lor nu s-ar mai găsi în viață sau ar declara mai dinainte că nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul său dintr-o dinastie suverană din Europa cu Primirea Reprezentațiunii naționale, dată în forma prescrisă de art. 79. Dacă nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant. Art. 79. La caz de vacanță a Tronului, ambele Adunări se întrunesc de îndată într-o singură Adunare, chiar fără convocare, și cel mai târziu până în opt zile de la întrunirea lor aleg un Rege dintr-o dinastie suverană din Europa occidentală. (…)
[3]
[3] Cu ocazia întrunirii echipelor de experți pentru analiza Studiului privind extinderea NATO din 16 septembrie 1995 (Bruxelles), României i s-a oferit modelul democratizării Argentinei, în urma războiului Malvinelor din 1982, deși trecerea de la dictatură militară la sistem democratic avusese lor acolo fără trecerea de la un sistem economic la altul, Argentina modernă fiind întotdeauna stat capitalist.

[4]
[4] François Frison-Roche, Le „modèle semi-présidentiel“ comme instrument de la transition en Europe Post-communiste. Bulgarie, Lituanie, Macédonie, Pologne, Roumanie et Slovénie, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2005, p. 5.

[5]
[5] Daniel Barbu, Iulia Voina Motoc, Né diritto, né potere. Ovvero quando il semipresidenzialismo passa all’ Est în Il semipresidenzialismo: dall’arcipelago europeo al dibattito italiano, Ed. G. Giappichelli, Torino, 1998, p. 19.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Alex Mihai Stoenescu 17 Articole
Author

6 Comentarii

  1. De la debut dl. A.S. a fost un tip smecher. Intre timp s-a perfectionat. A minti coerent se poate prin includerea si unor parti de adevar. Chestie doar de scolire. Inainte de ’89 securisti de grad mare ne lauda intre serviciile mari ale lumii. Ca avem asemenea meseriasi in diversiune incat daca dai drumul la doi intr-un oras peste-o saptamana populatia se incaiera intre tabere. Nu deja suntem incaierati?

  2. O analiza manipulanta prin dimensiuni, detalii si absenta echidistantei. Defectul constitutiei actuale este ca prevede
    prin diversiune forma de stat, fara consultare populara. Securistii kgb-isti care au preluat puterea printr-un puci transformat in lovitura de stat oficializata drept „revolutia intregului popor strans unit in fata televizoarelor”, au
    impus tot in forta „legea fundamentala republicana”!!Printr-o propaganda desantata s-a inoculat subliminal necesitatea
    adoptarii urgente a unei noi constitutii,pretins pentru a pune capat „haosului constitutional”/ „miscarilor anarhice”,
    de fapt pentru a sunta dreptul poporului de a se pronunta in cunostinta de cauza asupra formei de stat!!! De aceea nu
    se poate pune problema legitimitatii, optiunea fiind pronuntata INDIRECT!!! Trecand peste faptul ca haosul era regizat
    de Securitate! Kerenski, mercenarul lui Lenin, nu a indraznit sa impuna direct republica,supunand printr-un Referendum
    alegerea unei Adunari Constituante, pe care in ianuarie 1918 a dizolvat-o in forta stapanul sau, Lenin. De retinut ca
    asasinul popoarelor nu a avut nerusinarea epigonului sau Ilici Iliescu…

  3. „Totodată, un referendum asupra formei structurii de stat, care conține alternativele: 1. Stat național unitar, 2. Stat federativ și alte forme de guvernare: 1. Republică parlamentară, 2. Republică prezidențială, 3. Monarhie constituțională și legitimă (în sensul celor arătate mai sus), dă posibilitatea restructurării după principii clare și funcționale a întregului corp, astăzi ambiguu, al legislației române.”
    Si CINE sa RASPUNDA la aceste Intrebari, participantii sustinatori ai PSD la marele Miting?!
    Semianalfabetii care repezinta JUMATATE din Populatia Tarii?!
    Eu cred ca intr-adevar TREBUIE Schimbat ceva, altfel aceste Lupte Politice care fAC Rau Romanilor, vor continua, doar ca RASPUNSURILE Trebuie date de Oameni cu Pregatire in Domeniu, altfel obtinem FIX ce-a reusit „marele specialist in Constitutie”, dl Antonie Iorgovan(Dumnezeu sa-l ierte!), adica o VARZA Romaneasca!
    Constitutia SUA, un MODEL de Constituttie, cea mai veche constituţie de tip federal din lume, e în vigoare de peste 200 de ani şi e cea mai veche constituţie scrisă din lume ce funcţionează neîntrerupt de la adoptarea sa.
    Redactata de parintii fondatori ai SUA, TOTI cu Studii de excelenta(in frunte cu Benjamin Franklin si George Washington!) Constitutia SUA este o stralucita confirmare a faptului ca Legile bune dureaza peste secole.
    Acesti oameni minunati au creat o opera solida care a rezistat si rezista secolelor, guvernand in continuare viata Statelor Unite ale Americii.

    Uite aici Senator al ALDE din Mehedinti acre habar NU are ce cauta la Miting: Paralel cu „statul paralel”. Senator ALDE, prestaţie demnă de Caragiale.
    https://www.realitatea.net/paralel-cu-statul-paralel-senator-alde-prestatie-demna-de-caragiale_2151379.html
    Cu d-astia modificam Constitutia?!

  4. Habar n-au avut romanii, ce-au votat.Ei au crezut ca-l voteaza pe Editat suprem si intr-un fel au ghicit-o.I-au votat ideile despre democratie in acest fel nascindu-se facatura timpurilor:DEMOCRATIA ORIGINALA!Constitutia si democratia Romaniei sunt facute in asa fel incit sa nu se poata schimba nimic.Asa-i cind umbli toata ziua matol.

  5. Domnule subinginer mecanic Alex Mihai Stoenescu, nu e mai bine sa scapam de dumneata si de aiurelile si elucubratiile ce le vanturi in spatiul public ?!. Sau dupa ce ai „rezolvat” „Dosarul Revolutiei” vrei acum sa rezolvi si „Dosarul Constitutiei”…?! Lasa-ne nene in pace ca suntem satui de priceputi in vorbe la tot si toate, „constructii, vorbe si discutii” ce nu se „aseaza” pe nimic. Tot „construiti” in gol…?!

  6. „Pentru calificarea regimurilor politice construite de Constitutiile postcomuniste, mentionam faptul ca „modul de alegere (a Presedintelui) nu cantareste greu in balanta”Asadar, chiar daca presedintilor din majoritatea republicilor post comuniste li s-a construit o legitimitatea bazata pe votul universal direct,
    lipsirea acestora de prerogative importante (sau „considerabile” potrivit lui Maurice Duverger) de guvernare nu permite incadrarea acestor regimuri politice in categoria regimurilor parlamenare dualiste.Forma dualista a regimul parlamentar se caracterizeaza prin urmatoarele elemente:
    -Seful statului este si seful Executivului;
    -Guvernul raspunde politic atat in fata Parlamentului cat si in
    fata sefului statului;
    -Parlamentul poate fi dizolvat de catre seful statului;
    Ne aflam intr-un regim parlamentar cu corectiv prezidential insa cea mai cunoscuta denumirea este cea de regim semi-prezidential.”Din teza de doctorat a dnei Mihaela Ramona BÎRLOG,Craiova 2014,CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC:
    Prof. univ. dr. Dan Claudiu DĂNIȘOR”.
    De altfel „Constit.Ro art.1-alin 2 forma de gruvernamant republica”,nu se pot adauga la lege”compromisurile”,nicaieri nu exista sintagma”semi-prezidentiala” ,”subiectivele” dlui A.Iorgovan nu au relevanta,iar structura este parlamentar monista.Modelul „semi-prezaidential”cat si conceptul autor Maurice Duverger au fost criticate,aproape repudiate.La bibliografie (2)privind „alegerea unui Rege dintr-o dinastie suverană din Europa occidentală”etc.,vedem „visul”monarhic al dlui Aleax.M.Stoenescu care e foarte ciudat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.