Despre ce mai povestim de Crăciun

Ziua în care Mariei i s-a vestit că va avea un copil a fost pe 25 martie, iar ziua s-a numit Buna Vestire. Fecioara Maria îl naște pe Iisus pe 25 decembrie. Sărbătoarea de Crăciun e legată de nașterea Domnului.

Împlinirea profeţiilor Vechiului Testament și întruparea într-o iesle din Betleem este un moment cu semnificaţii religioase, care au dat naştere unor tradiţii în sânul popoarelor creştine, cea mai importantă, poate, aducerea acestei vești în casa fiecărui credincios prin colind. Iar tabloul naşterii, surprins  în iconografie, însoțește primirea Sa în lume suplinind multele cuvinte şi gesturile inutile.

De 2000 de ani sărbătorim Nasterea lui Hristos. Reprezentările s-au schimbat, mai păstrăm imaginea unui Moș generos și bun, încărcat cu ”daruri multe”

Obiceiuri noi s-au ”creștinat”, astfel că, în preajma sărbătorilor de iarnă, pregătim târguri tematice și le asociem Crăciunului, o sărbătoare a bucuriei.

Personaj principal la Târgul de Crăciun din  Craiova este Crăiasa Zăpezii, iar comercianții au adus  jumări, brânzeturi, vin fiert, cozonaci, gogoşi, waffles, burgeri, churros, stroh, turtă dulce, decoraţiuni şi cadouri lucrate hand-made, globuri, coroniţe.

S-a deschis Târgul de Crăciun și din Sibiu 

Vremea era mohorâtă, dar oamenii au venit la momentul festiv când s-a dat startul iluminatul de la ora 19.00. Sute de sibieni și turiști  au venit în Piața Mare.

Târgul va oferi o experiență completă, dau asigurări organizatorii. Garația e oferită de ”un mix variat de produse” pentru toate gusturile și preferințele. Adică mâncare și băutură, spectacole și activități pentru copii.

Căsuțele expozanților, ca în fiecare an, sunt ticsite cu obiecte decorative, bijuterii, jucării, produse handmade, articole textile, vin fiert, cafea, ceai, produse alimentare.

Există o poveste de Craciun și e despre proiecții impresionante, unde poți face cele  mai interesante fotografii.

Sau poți merge la patinoar pentru mișcare și distracție…

Experiențe ”variate” de Crăciun, trăiri pe măsură!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

3 Comentarii

  1. Nu scrie nicăieri în Scripturi în ce parte a anului s-a născut Mântuitorul.
    Citat: Sărbătoarea naşterii Domnului este un termen posterior al unui eveniment nedeterminat istoriceşte, şi nici de către Biserica creştină[…]înainte de sfîrşitul secolului IV se admisese că Hristos s-a născut sau în 20 aprilie, sau în 19 mai, sau la 6 ianuarie, sau la 25 decembrie (5.1, p. 92). Sfîntul Epifaniu pune naşterea lui Crist la 6 ianuarie, sfîntul Clement Alexandrinul la 19 aprilie, alţi părinţi ai bisericii în alte zile (Martigny, Antiquités chrétiennes, p. 271, ap. 54, p. 242) (Gabriel Gheorghe, Originea cuvîntului Crăciun)

  2. Acesta sarbatoare numai are decat semnificatie comerciala. In rest prea putin din intelesul crestin.

  3. Sărbătoarea nu e creștină, e mai veche.
    Citat: Nici împăraţii, nici Biserica nu pot să modifice brusc modul de gândire şi de viaţă instituit de acţiunea lentă a secolelor. Rezultatul: în drept, imperiul se face crestin, în fapt, creştinismul se face păgân (12, p. 59). Teologii repetă mereu că-i păcat a celebra ziua solstiţiului de iarnă, sărbătoarea zeului solar Mithra (a Soarelui, a lui Saturn etc. n.n. G.G.), dar cum toată lumea continuă s-o serbeze, Biserica face din ea sărbătoarea naşterii Domnului. Astfel, creştinismul triumfă în lege, iar păgânismul triumfă în fapte (12, p. 62). (A. Bayet) (din ce-am citat mai sus)

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.