EFECTUL P (9)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Efectul P, apărută la Editura Eminescu în 1983 și republicată în 2010 la Eagle Publishing House.

Poolo a fost de mai multe ori alungat din facultate şi de fiecare dată s-a găsit câte un profesor influent care să intervină pentru el, arătându-le colegilor că tânărul este un element de excepţie şi că universitatea nu-şi poate permite luxul de a se dispensa de un asemenea student. Dar cele mai dificile momente erau examenele la care se prezenta. Nu puteai niciodată şti înainte cum se vor termina aceste evenimente, mai ales că faima lui de scandalagiu era mare. În asemenea cazuri ajunge ca un singur incident să pună în alertă pe toată lumea în legătură cu tot ce ar putea urma. Adevărul este că dintre numeroasele examene la care a participat, studentul Poolo nu s-a făcut remarcat prin scandal decât la trei. Prima dată lucrurile au părut mai grave pentru că s-au întâmplat fără ca cineva să fie avertizat la ce să se aştepte din partea studentului acesta foarte bine pregătit. Nici măcar scandalurile din cadrul cursurilor nu apucase încă să le facă. Se pare că acel prim incident să fi fost declanşat de nepriceperea din partea examinatorului a ceea ce a vrut să spună Poolo. Acesta, deşi se afla abia la sfârşitul primului an de studii, avea deja teorii proprii şi-şi formulase răspunsul pe baza acestor teorii care erau bineînţeles necunoscute de către profesor. Acesta, un conferenţiar care n-a făcut niciodată gaură în cer cu aportul său ştiinţific, n-a fost dispus să-i dea credit prea tânărului său elev şi scandalul s-a soldat cu exmatricularea lui Poolo. Apoi studentul a fost iertat, reexaminat şi notat excesiv de sever de către o comisie atentă să-i dea şi colegului grav jignit o satisfacţie. A mai fost iertat apoi încă o dată şi a mai fost iertat şi pentru tulburările pe care obişnuia acum tot mai des să le facă la cursuri. Dar n-a mai fost iertat şi atunci când l-a făcut pe un profesor cu morgă „tâmpit” într-un examen pe care l-a susţinut după cel de al cincilea semestru de studii. Cu toate eforturile depuse pentru a se salva cariera lui Poolo, nu s-a mai putut face mare lucru şi studentul scandalagiu a trebuit să părăsească universitatea. Profesorul jignit se numea Grubovici, era un tânăr savant care se bucura de un foarte bun renume în lumea ştiinţelor, se făcuse cunoscut prin cercetările sale din domeniul undelor şi, din păcate, rolul lui în destinul lui Poolo nu se va opri aici. Ura dintre ei nu se va stinge niciodată, cearta dintre ei devenind notorie, nesfiindu-se niciunul şi nici celălalt să se atace ori de câte ori aveau prilejul, folosind amândoi lovituri care nu de puţine ori erau aţintite sub centură.

Episodul acesta, al exmatriculării lui Poolo a fost folosit de numeroşi biografi de ocazie şi a fost răstălmăcit în fel şi chip. Dar multe dintre aberaţiile născute astfel îşi au originea în chiar răstălmăcirea faptelor de către protagoniştii înşişi.

Multă vreme am acceptat faima tristă de care se bucura Poolo şi familia sa în casa noastră, fără să am la îndemână fapte concrete. (Dar cred că tatăl meu a cunoscut de la început multe lucruri pe care nouă nu ni le-a dezvăluit.) Abia când a venit Poolo odată acasă de la Bucureşti şi când s-a nimerit să fiu şi eu într-o vacanţă la părinţi şi când am văzut de cine era însoţit faimosul nostru vecin şi mai ales cine dintre localnici s-a sgrăbit să-l viziteze mi-am dat seama că tata nu exagera câtuşi de puţin.

Hotărâră să facă o primă excepţie după un an de corectitudine, şi ceea ce au hotărât nu contravenea de fapt nici cinstei şi nici regulamentului: se stabili să nu meargă nimeni în seara aceea să vadă rezultatele de la testări, astfel încât să poată participa cu toţii la festivitate cu inima uşoară. Şi veniră cu toţii, fără excepţie.

Localul nu era de superclasă, dar era un restaurant liniştit care oferea o masă gustoasă şi îi îngăduia consumatorului să se simtă bine. Dar…

Primii ieşiţi în ziua aceea de la testări apucară să mai treacă şi pe acasă şi veniră însoţiţi de soţi sau de soţii, ceilalţi dădură şi ei nişte telefoane şi în curând le sosiră şi lor apropiaţii. Călcând încă un tabu ca să se poată organiza festivitatea, candidaţii fură obligaţi să se numere.

Era prima ocazie în care şi familiile candidaţilor îi cunoşteau pe cei cu care-şi petreceau aceştia timpul de atâta vreme. Se dovedi că fiecare povestise surprinzător de puţin despre colegii cu care aştepta împreună să-i vină rândul la testări şi sărbătoriţii se pomeniră priviţi cu curiozitate nedisimulaţă de nişte ochi cu totul străini. Se născu astfel o stinghereală între cele două grupuri şi se văzu repede că şi discuţiile începură să se poarte în mod separat. Candidaţii, de pildă, avură revelaţia faptului că cei doi supraveghetori care acceptaseră invitaţia nu erau decât simpli funcţionari, dealtfel oameni foarte cumsecade, dar faţă de care nu avea rost să ai emoţii pentru că nu erau înzestraţi cu nicio putere decizională. Sarcina lor era doar aceea de a transmite întrebările sau temele şi de a înregistra răspunsurile primite. Recunoscură chiar şi ei că nici măcar dacă le-ar fi trecut prin minte, n-ar fi putut să trişeze vreodată, pentru că nici ei nu ştiau după ce criterii se punctau răspunsurile şi deci n-ar fi putut ajuta pe cineva în mod conştient.

„Atunci, întrebă cineva, de ce v-aţi făcut scrupule că prin participarea dumneavoastră la această petrecere şi neparticiparea celor doi colegi pe care-i aveţi, s-ar naşte posibile suspiciuni pentru următoarele testări?”

„În primul rând, răspunse unul dintre cei doi, nu ştim dacă e reglementar ceea ce facem. Şi în al doilea rând, n-ar fi exclus ca acum, cunoscându-ne mai bine, să fim influenţaţi, chiar şi fără să ne dăm seama, de personalitatea voastră. Desigur, cu aceasta condiţiile nu s-ar schimba, ele ar rămâne egale pentru fiecare participant la testări, doar că nu ştim dacă examenele respective ar mai avea valabilitate.”

Între timp, rudele asistau puţin curioase, puţin ironice la discuţiile din jurul lor. Nu pricepeau totul, iar subiectele care se discutau aproape în exclusivitate nu li se păreau deloc atrăgătoare. Totul li se înfăţişa chiar puţin meschin, limitarea la un orizont atât de îngust mâhnindu-i. Timpul trecea şi nu puteau să-i scoată din ale lor, nimic altceva nepărând să-i mai intereseze, plus că de multe ori candidaţii vorbeau într-un argou pe care ceilalţi nu-l înţelegeau, se amuzau de lucruri ciudate, de cuvinte cu înţeles numai de ei ştiut, se arătau vizibil deranjaţi din te miri ce, de parcă trăiau alte reguli ale unei alte civilizaţii. Sigur, te mai puteai înţelege cu ei, toată lumea era cât se poate de politicoasă, fiecare făcea eforturi pentru a se întreţine cu vecinii de masă, dar era de parcă ar fi vorbit oameni de limbi diferite. Lucru cu atât mai deranjant cu cât soţii şi soţiile nu-şi dăduseră seama de această înstrăinare înainte, atât timp cât nu se întâlniseră decât serile şi când neavând în faţă imaginea întregului grup al candidaţilor, nu putuseră sesiza legăturile care s-au stabilit între acei oameni.

Atmosferă devenea tot mai penibilă pe măsură ce trecea timpul şi multe dintre rudele mai sensibile începură să se simtă prost. Mai târziu, când începu dansul, deşi se dansa şi pe familii, atunci când dansau împreună doi candidaţi era evident pentru toată lumea că se potriveau mai bine chiar decât însăşi soţii între ei.

Totuşi le mai veni întrucâtva în ajutor faptul că între invitaţi se mai aflau şi două persoane care pe vremuri făcuseră şi ele parte din rândul candidaţilor: sora uneia care reuşise până în seara banchetului şi soţul alteia. Aceste două persoane, eliminate prin teste cu câteva luni în, urmă, făceau parte acum integral din grupul invitaţilor. Nici ele nu mai înţelegeau semnele subterane ale foştilor lor tovarăşi, şi ele erau mai interesate de problemele de „afară”. Ceea ce îi făcu pe unii soţi să ia hotărârea ca a doua zi să încerce să le interzică soţiilor lor să se mai întoarcă vreodată la acele testări, în timp ce alţii, mai slabi şi mai înţelepţi, îşi ziceau că şansele soţiilor lor sunt mult mai mari de a nu reuşi decât de a reuşi şi, dacă tot vor fi eliminate mai devreme sau mai târziu şi dacă şi aşa vor începe să gândească în curând din nou la fel ca ei, atunci ce rost avea să mai intervină? Şi multe soţii gândeau la fel referitor la posibilităţile de a-şi recâştiga soţii. Cei doi foşti candidaţi constituiau un zălog suficient de puternic şi de palpabil pentru ca sentimentul neplăcut de la început să se mai atenueze.

Şi totuşi petrecerea nu fu reuşită. Aşa cum am mai spus, atunci când începu dansul şi se formară perechile, dansând în familie, soţii nu prea aveau ce să-şi spună, în vreme ce dacă dansau candidaţi cu candidaţi, discuţiile se porneau de la sine, fapt care nu putea trece neobservat pentru rude. Molipsiţi de stânjeneala acestora, nici candidaţii nu reuşiră să se simtă bine. Unii presimţeau chiar mici scene pentru când se vor fi întors acasă şi începură să se poarte şi ei nefiresc faţă de colegii lor. Una peste alta, totul se termină într-o penibilitate generală şi, mult mai devreme decât ar fi putut crede cineva la început, petrecerea se destramă şi lumea plecă acasă, aruncându-şi priviri furişate.

Apoi, când apucară să consulte listele, se găsiră într-adevăr decimaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.