Fraudă de 30 de mil. €, investigată de procurorii Codruței Kovesi

Patruzeci de percheziții domiciliare sunt efectuate astăzi, 16 mai 2023, în mai multe locații din România și Franța, în cadrul unei anchete aflate în desfășurare condusă de Parchetul European (EPPO) din București cu privire la suspiciunea de fraudă care implică fonduri europene și naționale, în valoare de peste 30 de milioane de euro.

În joc este o suspectă schemă criminală prin care se furnizau scrisori de garanție false beneficiarilor de proiecte finanțate din fonduri UE, care pretindeau că asigură proiectele împotriva potențialelor daune.

În România, perchezițiile se fac în București, Alba, Arad, Cluj, Constanța, Hunedoara, Iași, Mureș și Olt. Se fac perchezitii si in Roquebrune-Cap-Martin, în sudul Franței.

Potrivit anchetei, în perioada 2020 – 2023, în cadrul mai multor proiecte care beneficiază de finanțare UE, au fost emise mai multe scrisori de garanție de către bănci fictive sau entități financiare dubioase care nu dispuneau de numerarul necesar pentru acoperirea daunelor asigurate.

În special, o bancă fictivă care se pare că operează în Insulele Comore a emis scrisori de garanție prin care a asigurat autorităților publice din România plata unor sume în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro. În mod similar, instituțiile financiare care se pare că operează în Cehia, Letonia și Spania au emis scrisori de garanție pentru a fi utilizate în România, fără a avea dreptul de a face acest lucru, și fără fondurile necesare pentru acoperirea daunelor asigurate.

Cum functionau lucrurile

Pentru proiectele care beneficiază de finanțare UE, câștigătorul contractului finanțat de UE trebuie să depună o scrisoare de garanție de bună execuție, emisă de o instituție financiară care se obligă să plătească anumite sume de bani (valoarea garanției), în cazul în care serviciile nu sunt executate corect. În plus, în cazul în care beneficiarul fondurilor primește un avans, acesta trebuie să depună și o scrisoare de garanție către autoritatea contractantă, asigurând recuperarea avansului.

Se presupune că făptuitorii bănuiți au emis scrisori de garanție în numele unor entități financiare fictive sau cu resurse financiare fictive. În schimbul eliberării scrisorilor de garanție, suspecții ar fi încasat sume importante de bani, pe care le-au folosit în propriul interes.

Perchezițiile, care sunt încă în desfășurare, se desfășoară cu sprijinul polițiștilor din mai multe agenții de drept din România și Franța:
Structura de sprijin EPPO în România
Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IGPR și structurile teritoriale subordonate ale IGPR
The Romanian Police – Special Operations Direction (Poliția Română – Direcția de Operațiuni Speciale)
DCCO – Service for Combatting Computer Crime (Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice), România
Institutul Național de Criminalistică din România
The Romanian Jandarmerie ( Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române)
Serviciul de Investigații Judiciare Financiare de la Nisa (Service d’Enquêtes Judiciares des Finances – unité locale de Nice), Franța

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Poate cu ocazia asta o sa cunoastem si noi pe cei care au ajuns sa fie bogati in Romania destul de repede si ne dau sfaturi noua ,despre cinste si corectitudine.

  2. La așa articol., așa imagine!…câinele e cel care conduce miliția…Ce ne-am face dacă nu erau câinii?…

  3. Cainele s-ar duce direct la Ursula, daca i-ar da drumul din lesa.

  4. Colcaie in UE criminaliatea financiar -contabila-economica-fiscala.
    Precis cainele asta din poza va lua urma scrisorilor de garantie false si le vor duce lui Isarescu-Manole si la ASF si altor organe care taie frunze la caini, maldare,maldare sa aiba cainele pe unde scotoci…

  5. Cand aud de dosarele coanei Coldutza, eu am mari reticente in privinta realitatii.
    S-a discreditat de atatea sute de ori cu dosare din care s-a ales praful si au fost date la gunoi, incat cam greu mai inghit gogosile acestei patzakine.
    Individa nu mai este credibila……[Rumburak]

  6. Pai…nimeni n-a fost pagubit !Scrisorile respective garantau doar faptul ca societatile care au castigat contractul ar dispune de bani intr-un cont asigurator in cazul in care,de exemplu, podurile pe care le construiesc se prabusesc .Bani care sa asigure recuperarea eventualei pagube.Cred ca pana acum in Romania toate contractele s-au obtinut „fraudulos” pentru ca nu cred ca sunt firme care sa tina milioane in cont drept garantii.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.