Gheorghe Petrașcu (1 decembrie 1872, Tecuci– 1 mai 1949, București) este promotorul unui curent artistic conturat printr-o plasticitate echilibrată, expresivă, printr-un colorit puternic, original, printr-o formulă postimpresionistă tipică,autentică,axat pe concret și naturalețe.
Părinţii săi, Elena (născută Bițu- Dimitriu) şi Costache Petrovici se ocupau cu agricultura. Fratele mai mare, Nicolae, a fost diplomat, scriitor, critic literar şi istoric de artă, fondator al revistei „Literatura și Arta Română”, iar cel de-al doilea frate, Vasile, a fost medic.
Înclinațiile sale spre pictură au fost remarcate de profesorul de desen din gimnaziu. A urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase în perioada 1893-1898, avându-l ca profesor pe George Demetrescu Mirea. S-a înscris la această școală pe când era student în anul II la Facultatea de Științe Naturale din București, pe care de altfel, a abandonat-o, în avantajul artei. S-a pregătit în particular cu Nicolae Grigorescu, de care l-a legat o frumoasă și durabilă prietenie. A fost susținut de acesta în obținerea unei burse, pentru a se perfecționa în străinătate. Își desăvârșește formația artistică la München, apoi la Paris (1898-1902), unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui W. Bouguereau. În această perioadă, este atras de boema pariziană, face cunoștință cu ideile curentelor artistice, trăiește prezentul, dăruindu-se artei și poveștilor despre prietenii.
Format în ambianța impresionismului, adaptând compozițiilor sale influențele acestui curent artistic și păstrând esența lui, lucrările artistului au atins culmile postimpresionismului românesc. La începutul activității sale ca pictor, l-au inspirat nu numai lucrările impresioniștilor, dar și ale simboliștilor, semănătoriștilor, precum și creațiile lui Nicolae Grigorescu, însă și-a dezvoltat și definitivat un stil personal, devenind o prezență insolită în cadrul picturii interbelice.
În lucrările sale, caracterizate printr-un colorit intens, sobru, viu și tuşe închise la culoare ce reliefează aptitudinile de colorist ale artistului, sunt bine evidențiate formele obiectelor pe care le pictează. Prin culoare, prin tușele naturale și prin senzația de aparentă dezordine, artistul transmite emoțiile, stările sufletești, observațiile și impresiile sale. A pictat cu predilecție peisaje urbane, rurale, marine sau de munte, portrete, autoportrete, naturi moarte, interioare și flori. A transpus în culori chipurile celor dragi, a redat ambianța în care și-a petrecut viața și a marcat într-un mod inedit tema personajului feminin pe malul apei sau a peisajului, fie el autohton, european sau african.
Este remarcat încă de la prima expoziție personală, deschisă în anul 1900, la Ateneul Român. În 1940 a prezentat la Sala Dalles ultima, a cincisprezecea expoziție personală. A participat la Bienala de la Veneția (1924, 1938, 1940, 1942, postum în 1960). Lucrările sale au fost expuse la München, Paris, Geneva, Barcelona, Haga, Amsterdam, Bruxelles.
A efectuat călătorii de studii în Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Italia, Austria, Grecia, Spania, Egipt.
A lăsat moștenire posterității, circa trei mii de tablouri, pictură în ulei și acuarelă, precum și multe lucrări de grafică și gravură în metal.
Este unul dintre fondatorii societății „Tinerimea artistică” (1901- 1947) care avea ca scop dezvoltarea artelor plastice în țara noastră și care s-a bucurat de mecenatul Reginei Maria, influențând destinul artistic al multor artiști.
Împreună cu Jean Alexandru Steriadi și Arthur Verona a înființat în anul 1921 „Academia liberă de pictură”, care a contribuit la desăvârșirea ca artiști a pictorilor Henri Catargi, Nicu Enea, Alexandru Phoebus, Gheorghe Ionescu Sin, Alexandru Moser Padina, Tache Papatriandafil, ș.a.
În 1937 a înfiinţat împreună cu Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Ștefan Popescu, Eustațiu Stoenescu și Jean Alexandru Steriadi, „Asociația Arta”.
A fost primul pictor român membru al Academiei Române (1936). În discursul rostit în anul 1937 cu ocazia primirii sale în Academia Română, i-a adus lui Nicolae Grigorescu un emoționant omagiu.
La Salonul oficial din anul 1925, i s-a decernat „Premiul național”. La Expoziția internațională de la Barcelona, din anul 1929, a primit „Marele Premiu”. În 1932 i s-a acordat Legiunea de onoare de către guvernul francez. În anul 1937 participă la Expoziția Internațională de la Paris unde a primit „Marele Premiu de onoare”.
În perioada 1906- 1907 a publicat sub pseudonimul Sanzio, cronici despre artă.
În 1914 a fost numit conservator la Pinacoteca Statului.
În anul 1913, s-a căsătorit cu Lucreția C. Marinescu și a avut doi copii, Mariana, graficiană și pictoriță și Gheorghe (Pichi) Petrașcu, arhitect.
În cadrul Colecției de artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, poate fi admirată virtuozitatea coloristică a mai multor opere ale artistului.
Atras de natura statică, în special în a doua parte a vieții, în tabloul intitulat „Vas cu flori roșii” (ulei/ carton, 1939), artistul înfățișează un vas alb, cu flori roșii, plasat pe o suprafață roșie, folosind cu generozitate culorile aprinse. În stânga vasului, sunt redate parțial două cărți suprapuse care lasă impresia unei casete cu bijuterii, obiecte uzitate ca laitmotiv în pictură, un aranjament compozițional nu prea sofisticat. Fundalul, reprezentat în diverse tonuri de ocru, se armonizează cu nuanțele de roșu și albastru și dă strălucire florilor, contribuind la evidențierea vasului și florilor. Albul a reținut din oglindirea tonurilor vecine. Complementaritatea culorilor lasă impresia de lumină și are drept scop tot reliefarea obiectelor din compoziția picturală. Se remarcă rolul semnificativ al negrului, prezent în conturul florilor, ce participă la eliminarea umbrelor și contribuie, de asemenea, la punerea în valoare și în prim- plan a vasului cu flori. Profilul formelor este viguros marcat.
Tot din perioada maturității sale stilistice face parte și lucrarea intitulată „Natură moartă” (ulei/ pânză, 1935), ce înfățișează simplu și natural, ustensile pentru pictură, un borcan cu multe pensule, alături de o sticlă cu gât supraînălțat, trei cărți suprapuse și un evantai, însuflețite de culoare, prezentate în intimitatea mediului ambiental. Lucrarea atrage atenția prin cromatica abordată, nuanțe de verde încurajate de roșu și negru, culoarea fiind remarca directă a artistului. Trecerile între lumină și umbră sunt executate cu ajutorul unor tonuri de culori diferite.
Îmbinând arta tradițională cu modernismul european în moștenirea lăsată, artistul a știut să dea prețiozitate culorii și și-a câștigat faima binemeritată.
Ilustrație:
Gheorghe Petrașcu „Vas cu flori roșii”, 1939, Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, ulei/ carton, 35,5 x 25,5 cm
Gheorghe Petrașcu „Natură moartă”, 1935, Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, ulei/ pânză, 33 x 46 cm
Bibliografie:
Cisek, Oscar, Walter, Eseuri și cronici plastice, Ed. Meridiane, București, 1967.
Drăguț, Vasile; Florea, Vasile și col, Pictura românească în imagini, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970.
Pavel, Amelia, Pictura românească interbelică; un capitol de artă europeană, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1996.
Prut, Constantin, Dicționar de artă modernă și contemporană, Ed. Polirom, Bucureşti, 2016
Articol scris de Florentina Limban, Muzeograf, Secția Artă, Muzeul Municipiului Bucureşti
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.