Hârtiile oficiale (11)

Moto: „Hârtiile oficiale reprezintă fundamentul neprețuitei stabilități“ (Legiuitorul universal)

Hârtiile oficiale și drumul sublim până la ele

Înainte de toate, trebuie precizat că există hârtii oficiale dorite şi hârtii oficiale impuse. Şi tot înainte de toate, trebuie precizat că, la fel ca peste tot în viaţă, nu contează atât scopul – care, făcând parte din viitor, este deocamdată şi întotdeauna doar ipotetic -, cât mijloacele, cele ce ţin direct de acţiunea propriu-zisă. Cele de mai jos se referă desigur doar la hârtiile oficiale dorite, cele impuse nu necesită nici un efort special din partea solicitantului: ele îi sosesc singure1. Iar în cazul hârtiilor oficiale dorite, drumul spre obţinerea lor este mult mai important – mai sublim – decât finalizarea. Ca peste tot, şi aici povestea cu „scopul scuză mijloacele“ nu este decât o justificare imorală, mai ales că, aşa cum am anticipat, „mijloacele“ sunt concrete, iar scopul, ţinând de viitor, doar ipotetic. Aşadar, importantă este calea, ea este cea care oferă satisfacţiile. Revenind la pilda cu păţania lui Xavier Marcel Bacon, cel ce n-a izbutit să-şi plătească amenda (pe care n-a contestat-o nicicând!), vom arăta că marea majoritate a cetăţenilor conştienţi reuşesc la acest examen şi, mai repede ori mai târziu, izbutesc să-şi achite obligaţiile. Şi nu există om viu care să nu simtă o satisfacţie imensă atunci când, ajuns cu succes la ghişeu, după zile de stat la coadă, i se primeşte amenda. Nu mai contează în clipa aceea nimic: principalul e că a izbutit. Deci, încă o dată: calea poate fi un izvor mult mai generos de satisfacţii decât punctul terminus.

Aşadar, pentru a obţine o anumită hârtie oficială dorită, vom avea nevoie de calităţi pozitive de caracter: perseverenţă, răbdare, tenacitate şi aptitudini potrivite2. Exemplul cel mai la îndemână îl reprezintă diplomele şi atestatele. Pentru acestea este necesară o muncă specifică de ani mulţi, modificând întreg cursul vieţii. De pildă, „Ce frumoasă a fost studenţia!“, îşi amintesc nostalgic absolvenţii la întâlnirea de treizeci de ani de la terminarea studiilor, chiar dacă pe unii dintre ei viaţa i-a îndepărtat total de profesia pentru care s-au pregătit.

După cum se ştie, orice acţiune conştientă a unui om se substituie doar motivaţiei. Există motivaţie imediată şi motivaţie amânată. Copilul mic nu acceptă decât motivaţie imediată. (Nu poţi să-i spui lui Puiu că i-ai cumpărat jucăria atât de dorită, dar că o să i-o dai abia peste patru luni, când va împlini trei ani.) Cu cât creşte în vârstă, individul om, liber şi sănătos este obligat să accepte tot mai mult motivaţia amânată. (Nu-mi place munca de la serviciu, dar o fac zi de zi doar pentru a primi o remuneraţie ce-mi va permite, poate, măcar o parte din ceea ce-mi doresc.) Motivaţia este dorinţa concretă de satisfacţie.

Venind din trecut, motivaţia impulsionează prezentul în numele unui viitor sperat. Este şi motivul pentru care voi completa toate hârtiile oficiale, care, iată, sunt (şi) pentru mine.

(Începutul acestei conferinţe a fost, din păcate, cenzurat, atât în stenograme, cât şi în peliculele din arhivă – nota redacţiei.)

… întrucât s-a străduit, n-a lipsit de la nici un curs, seminar ori lucrare, Francois Placenberg, numit cu mândrie de colegi Eruditus Magnus, a absolvit facultatea ca şef de promoţie, atât la studiile de licenţă, cât şi la cele de master, iar la doctorat, în faţa celei mai exigente comisii posibile, a obţinut diploma „Magna Cum Laude“. Din păcate, ajuns la „destinaţie”, Placenberg („Placenbergus“, cum îl alinta atât de exigentul profesor de electronică liniară), Placenberg a constatat că singurul laborator disponibil a fost ocupat de Mişu, Mişu Bumb. Acesta, e drept, n-a prea dat pe la cursuri, aşa că a avut vreme să-şi petreacă zilele la barul FREEHOUSE, aflat chiar vizavi de Universitate. Cu o stare materială de invidiat, Mişu n-a trebuit să-şi piardă vremea nici la bibliotecă, aşa cum a făcut bietul Placenberg („Placenbergus“, cum îl alinta atât de exigentul profesor de electronică liniară) şi, pe deasupra, Mişu Bumb avea şi umor. Când intra vreun profesor la FREEHOUSE, îi făcea plăcere să se aşeze la masa simpaticului student, aşa că repartizarea acestuia pe singurul post liber în modernul laborator de electronică liniară i-a revenit în mod firesc lui Mişu Bumb. (Care nu s-a dezis nici în noua sa poziţie, făcându-şi veacul în acelaşi bar FREEHOUSE, la aceeaşi masă, cu aceiaşi convivi).

În timpul acesta, doctorul Francois Placenberg, azi şef de raion la magazinul universal CASA MEA, îşi aminteşte cu emoţie de frumoşii ani de studiu şi povesteşte cui se nimereşte amintiri din excepţionala sa formare. (Din păcate, o dată cu trecerea timpului, se nimeresc tot mai puţine persoane dispuse să-l asculte.)

Aceste lungi conferinţe preliminare au fost necesare pentru a demonstra că „repetiţia este mama învăţăturii“. (Pe lângă faptul că fără aceste conferinţe preliminare ar fi fost destul de dificil de respectat obligatoriul caracter redundant al birocraţiei).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.