Între pandemie și putere

Un întreg conflict de interese s-a instalat între putere și pandemie, privind clasa politică, în continuitatea anilor ‘90, a „teroriștilor”. Exercitarea guvernării, în acest moment, s-a dorit sub regimul exceptării de la actele normative, în sensul abuzului de putere. Alinierea la legislație și trecerea instituțiilor publice sub regimul stării de urgență nu implica o mobilizare așa cum s-a întâmplat. Rezultatul acesteia este doveditor, s-a urmărit obținerea unor foloase electorale, financiare și favoruri cu încălcarea cadrului legal.

Modul fraudulos de abordare a crizei a dus la acutizarea acesteia, nicicum la clarificările unor disfuncționalități. Un guvern, în sine artificial, minor și monoritar, lipsit de un program ideologic, moral și economic, s-a arătat orbit de planul economic, de v. inclusiv amenzile uriașe în situații fără un risc real, pe care l-a substituit adevăratelor preocupări organizatorice. O astfel de mobilitate și abordare au transformat epidemia în afacere, cu consecințe dintre cele mai grave.

Nu din alte motive, se înțelege, chestiunile medicale au fost preluate în comunicarea publică tot de oamenii politici, ajunși adevărați taumaturgi naționali. Ridicarea gradului de conștientizare publică avea nevoie de un sprijin logistic pe măsură. Autoritarismul găunos imprimat tuturor mesajelor a fost cu evidență o consecință a gestionării frauduloase. Puterea și numai puterea, aceasta a fost axioma în baza căreia s-a derulat până în prezent criza sanitară, epidemică.

Punând abuzul și ineficiența pe seama luării în derâdere a pandemiei, Guvernul Orban a încercat inducerea în eroare asupra propriilor acțiuni. Promovând cu intensitate acest neadevăr, adăugat ulterior conflictului cu Parlamentul, via PSD, guvernul a reușit să ducă pandemia într-o zonă a speculației, evitând tot mai mult expertizele reale, chiar parțiale sau puncte de vedere ale profesioniștilor. Astfel s-a atentat grav la libertatea dezbaterii publice, indiferent de gravitatea subiectelor acestea necesitând și o mai acută abordare.

Între pandemie și putere, guvernul Iohannis -Orban a instaurat o dictatură presupus medicală, care prin ajustări, temporizări, manipulări va stabili data alegerilor, cât și atmosfera emoțională a acestora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.