„Nimic nu-l face pe om mai redutabil decât să vadă lucrurile aşa cum sunt” – Paul Valery
Pe măsura trecerii timpului apare tot mai evident că ascensiunile în politică ale liderilor Uniunii Social Liberale au avut ca numitor comun încrengăturile de interese economice transpartinice, în numele cărora se iau deciziile importante ale guvernelor, fără deosebire de culoarea partidelor. Aşadar, dincolo de arta retorică şi speranţele trezite de euforia discursurilor se află aceeaşi meschinărie a unor indivizi fără nume, înfăţişare şi sentimente, aparţinători ai cleptocraţiei postdecembriste, care s-a înstăpânit peste România.
În buna lor credinţă, până la proba contrariului, “cei trei care au speriat Vestul” (Ponta, Antonescu, Constantin) este posibil să se fi crezut aşezaţi la masa guvernului graţie propriilor calităţi şi merite, ca rezultat al propriilor eforturi şi drept recunoaştere a soluţiilor oferite pentru izbăvirea naţiei de bolile unei tranziţii fără de sfârşit şi a unei crize accentuate de repetatele trădări ale guvernărilor anterioare.
Nimic mai fals! După aproape cinci luni, este tot mai evident că au venit la guvernare nepregătiţi, cu o echipă ministerială eteroclită şi mediocră valoric, încropită în mare grabă şi în criză de inspiraţie. Poticnelile premierului în desemnarea unor miniştri, nedumeririle generate de nu puţine numiri în funcţii, vărsarea directorilor la minstere cu microbuzul, de către baroneţii provinciilor, substituirea actului de guvernare cu pelerinajul la talk show-uri, ca şi cum nu ar exista departamente de comunicare şi purtători de cuvânt, au ridicat serioase semne de întrebare în legătură cu coerenţa strategico-tactică a deciziilor şi acţiunilor noii guvernări.
Pe bună dreptate, Victor Ponta a fost identificat în analizele lui Cornel Nistorescu când “Premierul Feştilă” (cel dătătoriu de lumină, dar şi de…fum!), când “Premierul Difuzor” (difuzorul, după victoria radioficării satelor a înlocuit dătătoriul de comunicate oficiale la sate, anunţate cu bătăi de tobă şi cu strigarea: “Se aduce la cunoştinţă ca mâine, la Căminul Cultural…” şi încheiate cu: ”Prezenţă obligatorie!”). Recitalurile premierului au inspirat omului de presă şi brilianta întrebare retorică dacă “Victor Ponta se află la început de glorie sau la apus de carieră”. Să recunoaştem cu francheţe, nimic din ce a gândit şi a săvârşit până acum nu-i preveşte un destin glorios.
Zvonul, betonat ca fapt cert în stenograme strict secrete, că “Energy Holding” este, în continuare, iniţiatorul deciziilor importante ce privesc securitatea energetică a României ar putea să dea serios de furcă guvernării lui Ponta, când stăpânul tainelor strategiei insolvenţei va socoti că este momentul să le “dea pe surse”. Numai outsiderii cărora le scapă miza afacerilor cu energia refuză să descifreze care va fi finalul şi ce se ascunde sub aparenţele scoaterii din joc a aşa-zisilor băieţi deştepţi. În această zonă vulnerabilă a securităţii naţionale, unde se întretaie interesele tuturor şi se duc aprige şi nesfârşite confruntări de nivel geopolitic şi geostrategic, nicio guvernare nu a avut mâinile dezlegate.
Sinceritatea şi trăinicia antibăsismului lui Ponta sunt la mare şi grea încercare. Pe când ziua în care Ponta îl va “reevalua” pe Băsescu, ca şi pe Barroso?!
Ameninţări de cu totul altă natură îl pândesc pe liderul naţional-liberalilor, aflat într-o ambuscadă contrainformativă, ingenios realizată cu instrumentele diversiunii specializate. Instrumente puse la dispoziţie de foşti, ori actuali, slujitori din parohiile serviciilor şi care au fost folosite, după caz, la vulnerabilizarea preşedinţilor Iliescu şi Constantinescu, precum şi a premierilor acestora care s-au făcut a nu pricepe “regulile jocului” şi au dat semne că au uitat de sursa reală a puterii lor. Finanţatorii clandestini ai clasei politice.
În această lungă vară fierbinte am ajuns, prin împrejurări ce puteau fi uşor anticipate, pe un drum care ne duce într-o fundătură. O fundătură în al cărei întuneric se va risipi, în bună parte, şi ceea ce a mai rămas din credibilitatea partidelor parlamentare.
România nu mai are un preşedinte legitimat de votul popular, ci un guvernator impus de străini. Străini care s-au comportat faţă de poporul român cu o totală lipsă de respect, ca şi cum România nu ar fi membru cu drepturi depline într-o alianţă politico-militară şi nici stat cu drepturi egale al Uniunii Europene. Ne aflăm în această umilitoare condiţie din anul 2009, când, peste voinţa Parlamentului şi fără să-i fie scris în fişa postului, Traian Băsescu şi-a adjudecat al doilea mandat de preşedinte, oferind conducerea României Fondului Monetar Internaţional şi numind premieri marionete.
România nu avea nevoie de acordul cu FMI. Banii împrumutaţi au fost folosiţi pentru recapitalizarea băncilor străine şi cumpărarea de titluri de stat pentru scoaterea altora din criză. În esenţă, s-a săvârşit un act de înaltă trădare. Prin conivenţa cu entităţi străine, a fost subminat politic şi economic statul român, fiindu-i suprimate ori ştirbite atribute inalienabile de independenţă, suveranitate, egalitate şi independenţa în deciziile politice interne şi în relaţiile externe.
Consecinţa inevitabilă a înaltei trădări sunt ostilitatea şi ingerinţele brutale ale amploiaţilor unor guverne străine, cărora li se întind covoarele roşii când şi dacă mai catadicsesc să se deranjeze să vină în România.
Strategia Naţională de Contracarare a Agresiunilor Informaţionale a fost răstălmăcită şi aplicată pe dos, fiindu-i activate resursele secrete umane şi financiare. Urmarea a fost că, pe plan extern, România a fost ţinta unei intense şi agresive campanii de dezinformare, prin care s-au urmărit atacarea şi decredibizarea instituţiilor legitime de putere, denigrarea unor lideri politici şi anularea consecinţelor votului a peste 8 milioane de cetăţeni care s-au prezentat la urne pentru manifestarea suveranităţii naţionale prin referendum.
Surse din staff-ul Consiliului Operativ al Comunităţii Naţionale de Informaţii au estimat că susţinerea financiară a ansamblului operaţiunilor de anulare a rezultatelor referendumului a implicat cheltuieli de ordinul mai multor milioane de euro, respectiv echivalentul rezervei cheltuielilor operative neprevăzute pentru securitatea naţională pe întregul exerciţiu bugetar curent.
Cea mai mare parte a cheltuielilor au fost destinate poziţionării publice a oficialilor străini, ale căror declaraţii sau gesturi să fie valorizate în campaniile de presă. Asistentul secretarului de stat al SUA nu a venit nici el la Bucureşti fără deconturile aferente “reechilibrării geopolitice”. Ca să determini un oficial străin să facă declaraţii, pe baza cărora să se dezlănţuie o campanie de hărţuire penală a mii de votanţi la referendum trebuie să fi costat ceva… O întâlnire a oficialului menţionat, special dedicată numai unei părţi a presei, trebuie să fi costat şi ea… Aşa cum se zvoneşte, cam cât onorariile lui Bill Clinton pentru cinci conferinţe?! Başca respectarea angajamentelor oneroase pentru care face lobby Mark Gittenstein.
Paradoxal, guvernul nu a avut acces la resurse cash pentru contracararea agresiunilor informaţionale împotriva României. O palidă luare de poziţie proguvernamentală din partea preşedintelui Grupului parlamentar de prietenie Germania-România ar fi fost obţinută cu 7 la sută din acţiunile unei companii de stat ce urmează a lansa oferta secundară de listare, procent cu care premierul şi ministrul Economiei sunt ţinuţi datori. Iar ca bonus, o participare în viitoarea echipă de management privat a companiei. Halal solidaritate ideologică! Atât la camarazii politici de dreapta, cât şi la tovarăşii de stânga.
După cum se vedeau asemenea întâmplări, dintr-o margine de ţară, România pare a fi capul de serie al experimentului unei federaţii europene, locul în care guvernul de la Bruxelles şi câteva trasnaţionale cu naţionalitatea incertă administrează afacerile politice şi economice, conform intereselor globaliste ale acestora din urmă.
Câţi oameni politici au avut verticalitatea şi temeritatea să avertizeze cetăţenii în legătură cu asemenea adevăruri, care, nici pe departe, nu sunt singurele? Puţini, mult prea puţini pentru ca vocea să li se audă şi alegătorii să-i urmeze. Vocea nu li se aude şi pentru că nu au loc în spaţiul comunicării publice de dezinformatorii care duc un aprig război informaţional al românilor împotriva românilor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.