Păgubiți după ce au răspuns apelurilor de la numere necunoscute

Metoda „Apelul“ golește portofelul

apel-telefonic-telefon

O nouă escrocherie, apelurile primite de la numere necunoscute din străinătate, păgubește pe tot mai mulți dintre noi. Cine cade în capcană și sună înapoi are de plată facturi mai mari la abonament sau rămâne fără credit pe cartelă. Specialiștii spun că banii ar ajunge în conturile unor grupări de crimă organizată care acționează la nivel internațional. Șansele de recuperare a prejudiciului sunt nule, spun aceștia.

„Am primit un telefon, un beep, nu un telefon. Am sunat înapoi, mi-a apărut Tanzania sau ceva de genul. M-am trezit la sfârşitul lunii cu factura încărcată. 60 şi ceva de euro în plus“, spune Marius Lefterache. Marius lucrează într-un domeniu internaţional, iar asta presupune să ia legătura zilnic cu clienţi din toată lumea. Aşa se face că a sunat insistent la numărul din Africa ce îl apelase mai devreme.„Mi-am dat seama că este un robot telefonic, în niciun caz nu vorbea în engleză, şi am închis. Am încercat încă o dată să sun, era ocupat“, adaugă Marius Lefterache. Nu este singurul păcălit. Sute de români primesc zilnic astfel de apeluri din Africa de Sud, Nigeria, Tunisia, Tanzania şi aşa mai departe.

Un apel cât 60 de euro

Corina are 15 ani și a primit de câteva ori apeluri pe telefonul mobil dintr-o țară exotică. A aflat asta după ce a verificat prefixul. „Am crezut că m-a sunat un coleg. M-am uitat să văd și era din altă țară. Așa că m-am dus la părinții mei și i-am întrebat ce trebuie să fac. Și ei mi-au spus să nu răspund“, povestește Corina.

„Cel mai probabil, este o fraudă. Și eu am primit astfel de telefoane în urmă cu câțiva ani. Îmi apărea că sunt apelat din Burundi. Nu știam pe nimeni în țara asta, așa că nu am răspuns, lucru pe care am sfătuit-o și pe fiica mea să-l facă“, povestește tatăl fetei.

În ultima perioadă, tot mai ­mulți români au constatat cu stupoare că au de plată facturi mai mari la telefon sau că au rămas fără credit pe cartele. Au făcut greșeala să răspundă apelurilor primite de la numere necunoscute cu prefixele unor țări din Africa, Asia sau chiar din Europa. Sunt, de fapt, numere cu suprataxare, de până la 60 euro/minut. „Este foarte clar că este vorba de o fraudă. Este o chestiune automatizată. Sunt servere care dau aceste apeluri foarte scurte, aceste beep-uri automate la o plajă foarte largă de numerotație“, explică Eduard Lovin, vicepreședintele Autorității pentru Administrarea și Reglementarea în Comunicații.

Infractori online

„Apelul poate veni din Africa de Sud, atacatorul poate să fie undeva din SUA şi apelul să fie redirecţionat din Statele Unite către Africa de Sud şi apoi către România“, spune Liviu Arsene, specialist în securitate cibernetică. Cei păcăliţi sunt buni de plată. Compania de telefonie nu are cum să-i despăgubească şi nici măcar poliţia nu-i poate ajuta. E aproape imposibil să dea de urma escrocilor. „Sunt nişte infractori online care subcontractează astfel de servicii ce le oferă posibilitatea de a închiria numere de telefon din diverse locaţii din lume. Ei pot ataşa servicii cu suprataxă acelor numere de telefon“, afirmă Liviu Arsene.

Înșelătoria a fost pusă la cale de grupări de crimă organizată care acționează la nivel internațional. De cele mai multe ori, la capătul celălalt al firului răspunde un robot sau primești un ton de ocupat.

Autoritatea de Reglementare în Comunicații primește tot mai multe petiții în care românii reclamă că au fost păgubiți și le recomandă să sesizeze poliția. „Problema nu este dacă mai poți să-ți mai recuperezi banii. Foarte greu, poate chiar șanse nule. Problema este de ce reapelezi un nămăr care te-a apelat pe tine. Apelul este extrem de scurt. Doar un beep. Or, vremea beep-urilor s-a dus de mult“, explică Dan Antonescu, analist criminolog.

Iar la întrebarea cum ajung cei care sună la numărul dumneavoastră, răspunsul e simplu: pe piaţa neagră se vând baze de date cu sute de mii de contacte. „Foarte multă lume îşi pune numărul de telefon pe reţele de socializare“, spune Liviu Arsene. Dacă sunteți sunat în mod repetat de pe numere necunoscute din străinătate, specialiștii în comunicații vă recomandă să blocați apelurile suspecte. O altă soluţie ar putea fi să instalaţi aplicaţii care identifică numerele de telefon. Ele vă vor avertiza dacă primiţi un apel-problemă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

3 Comentarii

  1. „Sunt nişte infractori online care subcontractează astfel de servicii ce le oferă posibilitatea de a închiria numere de telefon din diverse locaţii din lume ”. E clar ! Escrocheria se face cu acordul proprietarului initial care subcontracteaza unor escroci ….. ! Si daca subcontractorii(?) sunt din anturajul , ca sa nu zic gasca , celui care ofera aceste servicii spre subcontractare ?

    • Proprietarul numarului habar nu are. Caller ID-ul se poate falsifica foarte usor. Cauta online si vei gasi zeci de metode.
      Eu nu raspund decat daca cunosc numarul si evident ca nu sun inapoi. Am primit si eu astfel de apeluri; o voce feminina a lasat un mesaj: „I need to talk to you! Please call me back!” si nimic altceva. BTW, eu locuiesc in Canada, escrocheria asta e peste tot.

  2. Nu pricep cum poate lua creditul de pe cartela,cind eu nu am bani pe acea cartela!?.Apoi daca am ab. si ma suna cineva (la mine in tara eu fiind)cum ma poate taxa?? NUMAI SUNIND EU INAPOI SE POATE (creea suprataxarea)!, BAH PROSTOVANILOR CARE VA CREDETI ,,REMPORTERI”!.Si daca as avea vreo extraoptiune pe cartela nu va putea fi luat acest credit,deoarece la incarcarea lunara creditul este luat/taxat de extraoptiunea respectiva.Si creditul va ramane zero!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.